Categorii: Social

Patru oameni de afaceri băcăuani au ajuns după gratii

Ei sunt acuzaţi că au desfăşurat activități de evaziune fiscală prin derularea unor ample operațiuni de comercializare de combustibili, în urma cărora a fost creat un prejudiciu bugetului de stat evaluat la 4.687.929 lei. 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău efectuează cercetări penale față de inculpații:

  • Florin-Irinel Varga, administrator de fapt al societăților comerciale ROMSPEED DOWNSTREAM SRL, FOCUS PETROIL SRL şi ROMEST ONE SPEDITION SRL, în sarcina căruia s-au reținut două infracțiuni de evaziune fiscală în formă continuată, spălare de bani în formă continuată şi constituire a unui grup infracțional organizat;

  • Cosmin Varga, în sarcina căruia s-au reținut două infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, spălare de bani în formă continuată şi aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat;

  • Constantin-Claudiu Nicula, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, spălare de bani în formă continuată şi aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat;

  • Eduard Vasile Cristea, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, spălare de bani în formă continuată şi constituire a unui grup infracțional organizat.

Procurorii DNA susţin că în perioada octombrie 2011 – aprilie 2013, Varga Florin-Irinel şi Cristea Eduard-Vasile alături de alte persoane au constituit un grup infracțional la care au aderat Varga Cosmin şi Nicula Constantin Claudiu. Grupul avea drept scop desfăşurarea unor activități de evaziune fiscală prin derularea unor ample operațiuni de comercializare de combustibili.
În cadrul grupării exista o ierarhizare, membrii grupării având sarcini şi roluri prestabilite în vederea realizării activității infracționale propuse şi în urma căreia au beneficiat de importante sume de bani.
Operațiunile comerciale au fost derulate prin intermediul societăților comerciale ROMSPEED DOWNSTREAM SRL, FOCUS PETROIL SRL, administrate în drept de persoane interpuse (având un nivel de şcolarizare redus şi fără experiență în conducerea unor afaceri) şi ROMEST ONE SPEDITION SRL.
Mecanismul viza în esență achiziția intracomunitară (din Bulgaria) de produse petroliere (motorină) scutite de plata TVA şi comercializarea acestora pe piața internă, colectând astfel TVA aferentă livrărilor.
Pentru a-şi însuşi sumele de bani reprezentând TVA colectată în urma livrărilor de motorină către agenți comerciali din țară, au fost înregistrate în contabilitatea societăților folosite de grupare facturi de achiziție fictive sau alte operațiuni cum ar fi creditarea fictivă a societăților cu sume importante de bani. Ulterior, banii au fost retraşi, de către membrii grupării, în numerar, din conturile societății, cu diferite justificări nereale.

Inculpaților li s-au adus la cunoştință acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 16 mai 2013, procurorii au dispus reținerea acestora pe un termen de 24 de ore.  La data de 17 mai 2013, Tribunalul Bacău a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a inculpaților Varga Florin-Irinel, Cristea Eduard-Vasile, Varga Cosmin şi Nicula Constantin Claudiu. În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi față de alte persoane, se arată în comunicatul DNA.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Comentează
Share
Publicat de
Bacau Online
Taguri: dnagratii

Recent Posts

Explorează natura din jurul Bacăului: Trasee montane și echipamente de hiking esențiale

Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…

vineri, 22-11-24

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Acest website folosește cookies.