Categorii: Actualitate

Panorama editorialelor din 8 februarie

Din conţinutul principalelor editoriale apărute în ediţia de miercuri, 8 februarie, a cotidianelor centrale:

Ţinta e Călin Popescu Tăriceanu! (Jurnalul naţional – Ion Cristoiu)

Un vicepremier a fost chemat deja la Parchet ca invinuit. Urmeaza un premier! Pentru ca opinia publica sa nu vada în asta o manevra politica a lui Traian Băsescu împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu şi a PNL, era nevoie ca Adrian Năstase sa fie pus sub urmarire penala. Pe deoparte, pentru ca manevra cu premierul sa apara drept rezultatul mersului implacabil al Justitiei, care loveste în dreapta şi în stanga, fără sa tina cont de rangul persoanelor vizate. Pe de alta, pentru a crea o fumigena. O fumigena care va micsora impactul invinuirii ditamai premierului. A fost pus sub invinuire ditamai Adrian Năstase. De ce n-ar fi pus şi Călin Popescu Tăriceanu? O fumigena care nici macar nu costa prea mult Palatul Cotroceni, deoarece tovarasii lui Adrian Năstase atata asteptau. Traian Băsescu joaca tare. Nu stie sarmanul, deoarece nu citeste, ca, în istoria României, au mai fost şi altii care au jucat tare. Şi care au sfarsit fie arestati în pat (precum Cuza), fie în exil (precum Carol al II-lea), fie în fata plutonului de executie (precum Maresalul Antonescu şi Nicolae Ceauşescu).

Un perdant: Adrian Năstase (Evenimentul zilei – Ovidiu Nahoi)

Mass-media poate sa-l toace, procurorii sunt liberi sa-l trimita în judecata. Poate ca, cine stie, judecatorii chiar il vor gasi vinovat pe Băsescu în dosarul privind vanzarea vapoarelor. E o varianta de lucru. Ei, şi ce se va intampla în acest caz? Se va prabusi lumea? Va exploda România? Nimic din toate acestea. Sistemul pe care Traian Băsescu l-a lasat sa functioneze va merge mai departe. în timp ce sistemul girat de Adrian Năstase nu a reusit sa-i supravietuiasca nicio secunda şi s-a topit intr-o singura seara, la diferenta de vreo 500.000 de voturi. Asta deosebeste, pana la urma, un om politic de cineva care, prin forta imprejurarilor, dobandeste la un moment dat puterea şi crede c-o poate pastra la infinit. Este ceea ce Adrian Năstase n-a inteles nici acum, cand avalansa pare sa-l inghita cu totul.

Ochiul şi timpanul lui Big Brother (Ziua – Sorin Roşca Stănescu)

În ţara în care încă exista fenomene periculoase şi de amploare vizand criminalitatea economico-financiara şi coruptia inalta ori medie, numarul urias de interceptari şi de persoane vizate de ani de zile nu a condus – şi acest rezultat este pe cat de jalnic, pe atat de simptomatic – la diminuarea infractionalitatii. Dimpotriva. Inseamna fie ca interceptarile au fost inutile, fie ca ele au avut un alt scop. Fie politic, fie concurential. La fel stau lucrurile şi în ceea ce priveste controlarea conturilor. Astazi presa dezvaluie existenta a mii de conturi controlate, apartinand unor persoane fizice şi juridice al caror numar se ridica la cifra de 153. Intr-o singura cauza penala. Dar sunt sute, poate chiar mii de cauze penale pe rol. Probabil ca totul este controlat. Cu ce folos, insa? şi în ce scop real? Politica lui Big Brother ne poate duce intr-o mare fundatura. Intr-o criza. Şi în nici un caz în Europa. în mod normal, societatea civila şi clasa politica trebuie sa reactioneze. Imediat şi în forta.

Fabrica de crize (Adevărul – Răzvan Mitroi)

Cum-necum, subiectul a apărut pe piaţă şi politicienii l-au folosit ca mobil pentru strategiile lor politice, ignorând total veridicitatea surselor. Emil Boc a fost cel mai hrăpăreţ, luând totul pe nemestecate. Atacul la UDMR se plia de minune pe planul neabandonat al alegerilor anticipate. Dacă nu s-a produs o gripare a Alianţei după ce le-a forţat mâna liberalilor să fuzioneze cu democraţii, Boc a găsit un bun prilej să forţeze altfel încheieturile guvernării. Şi-a schimbat tirul spre maghiari, pe care i-a şi somat să iasă de la guvernare dacă nu dau dovezi de loialitate faţă de România. PD, ca să nu spunem Băsescu, ţine cu orice preţ la planul anticipatelor şi nu ratează niciun prilej de a împinge guvernarea spre o criză generatoare de alegeri. Pe de altă parte, Emil Boc a folosit cazul Frunda şi în interes personal, pentru a se repoziţiona faţă de Clujul său, pe care l-a cam dezamăgit. În Ardeal, dă întotdeauna bine să-i pui la respect pe maghiari. În acest registru a ieşit degrabă şi Ioan Rus, preşedintele PSD Cluj, îngrijorat să nu-i fure Boc electoratul naţionalist. De aici până la o isterie politică pentru decapitarea lui Frunda n-a mai fost decât un pas.

Oaste de strânsură pentru asaltul Palatului Victoria (Gândul – Liliana Ruse)

De ce s-a trezit PD tocmai acum că nu-şi mai poate reprima instinctele? În partidul care fiinţează în umbra Cotrocenilor, nimic nu e întâmplător. S-au pus pediştii pe înghiţit parlamentari, hop şi Emil Boc să dea de pământ cu UDMR! Ori să-şi declare loialitatea faţă de România, ori să iasă de la guvernare! Reacţia disproporţionată a preşedintelui PD în raport cu incidentul care-l implica pe udemeristul Frunda ascunde mai puţin dorinţa de a-i fura electoratul lui Gheorghe Funar, cât vrerea de a trage de sub UDMR preşul guvernării. Cu un Partid Conservator măcinat de bătălia ‘grupurilor de interese nelegitime’ şi cu vicepremier cercetat penal, în Palatul Victoria nu mai pot încăpea, temporar, decât cele două partide care compun Alianţa D.A.. Cum PD este cel care va garanta majoritatea parlamentară, aducând ca zestre zeci de noi parlamentari, pretenţiile pot fi pe măsură. Protocolul Alianţei stabileşte că portofoliile în Guvern sunt date pe baza ponderii partidelor. Formaţiunea cu cei mai mulţi parlamentari primeşte automat şefia Cabinetului. Tăriceanu nu mai simte în ceafă doar suflarea procurorilor. Boc şi Blaga vor avea tot dreptul să jinduiască la fotoliul de premier. Printr-o mişcare nu foarte elaborată, visul lui Băsescu de a avea un prim-ministru democrat e aproape de materializare.

Fariseii (Cronica română – Răzvan Voncu)

Ce trebuie făcut? E foarte simplu. Intrucat declaratia dlui Frunda a fost publica, sa se ia act ca, potrivit propriei sale declaratii, a renuntat la calitatea de reprezentant al României. Prin declaratia de la Strasbourg, domnia sa a incalcat, de asemeni, juramantul depus ca parlamentar. E suficienta o decizie a unei majoritati parlamentare oarecare şi dl Frunda poate fi scos, legal şi transparent, din Senatul României. Insa puteti fi la fel de linistiti cum este dl Frunda: nici Alianţa D.A. nu va face acest demers (repet, perfect legal), nici PSD nu va vota ‘pentru’, în cazul în care cineva va aduce, totusi, initiativa pe agenda Senatului.

Rodul pesedizării: portocalizarea! (Bună ziua, Braşov – Octavian Andronic)

În politică, memoria este păguboasă şi poate reduce mesajele la zero. V-aţi gândit vreodată ce s-ar întâmpla dacă politicienii ar ţine minte tot ce-au afirmat, susţinut sau blamat la un moment dat? Mai ales dacă ar fi înzestraţi şi cu ceva bun simţ? Pur şi simplu ar trebui să renunţe la politică, de teama de a nu cădea în politicianism. Din fericire pentru ei, aşa ceva nu se întâmplă. Nici nevoia şi nici bunul simţ nu-i împiedică să susţină azi ce condamnau ieri sau viceversa. Cu argumente şi cu convingere.

Migraţia politică (Azi – Valentin Stănilă)

Partea cea mai nostimă (dacă ne putm exprima astfel) apare în momentul în care ne reamintim că PD este iniţiatorul unui proiect de lege referitor la interzicerea migraţiei politice şi la sancţionarea celui care o practică prin părăsirea automată a funcţiei dobândite în urma alegerii pe lista unui partid, fie că este vorba despre primari şi consilieri, fie despre parlamentari. Primirea în rândurile PD a primarului Craiovei dă măsura exactă a demagogiei liderilor PD, reconfirmând faptul că nu te poţi baza pe nici una dintre afirmaţiile lor. Cel puţin sub acest aspect, lucrurile s-au lămurit definitiv. Până şi simpatizanţii cei mai înflăcăraţi au înţeles că trebuie să se despartă de iluzii.

Bunii noştri şi răii lor (Realitatea românească – Constantin Mihul)

(…) cei de la putere nu scapa nici un prilej de a-i face vinovati pe cei din Opozitie pentru toate relele din tara, uitand sa arunce mai des cate un ochi şi în propria ograda, unde ar putea gasi destule exemple de afaceri necurate, care ar trebui scoase la lumina fără a face a nici un soi de discriminare. în caz contrar, dupa viitoarele alegeri, vor avea, la randul lor, sa vorbeasca despre tot soiul de ‘jivine’ periculoase, care vor fi, evident, din tabara adversa. Pentru ca, nu-i asa, ‘ai noştri’ sunt oameni, în timp ce ‘ai vostri’ sunt depozitarii tuturor ticalosiilor în cadrul unor batalii violente şi incorecte la care marea masa a romanilor asista cu tot mai multa lehamite.

‘Răii’ şi ‘bunii’ (Libertatea – Mihai Valentin Neagu)

Traian Băsescu s-a straduit din rasputeri, în ultima perioada, sa zugraveasca mass-media romaneasca în culori cat mai sumbre. A pomenit de grupuri de interese ‘nelegitime’ şi chiar de mafioti care s-ar afla în spatele unor publicatii sau posturi de televiziune. Vorbe mestesugit aruncate, fără acuzatii directe şi mai ales fără dovezi de complicitate infractionala, dar suficient de bine plasate ca o parte din opinia publica sa inteleaga ca ‘răii’ sunt în presa.

Fiecare cu milionul lui (România liberă – Eliade Bălan)

Microbul coruptiei nu se manifesta doar în PSD. Prezenta lui a mai fost constatata în decursul timpului, este adevarat sub alte forme, şi pe la alte partide. Interventia recenta a presedintelui Băsescu are darul sa semnaleze pericolul contaminarii coalitiei de la guvernare cu sindromul flagelului instalat definitiv în formatiunea social-democratilor. Matusi, unchi şi verisori de milioane sunt peste tot, fie ca se cheama acte normative, ordonante sau legi pentru amicii din grupurile de interese.

În undiţă (Curentul – Tia Şerbănescu)

Poluarea din Capitala a gadilat narile ziaristilor americani care au notat cu satisfactie ca ‘la Bucuresti se simte miros de peste prajit’. Asa este, pestii mari prajesc pestii mici. Acum tocmai punem de mamaliga. Meniul arata bine: premierul Tăriceanu şi-a inaugurat în taina vila de la Snagov, fiica cea mare a presedintelui Băsescu şi-a luat vila la Corbeanca – dar ce-o fi făcut cu vila din Otopeni pe care tatal grijuliu i-o donase inainte de alegeri? – iar vicepremierul Copos şi-a cumparat, încă din primul trimestru de guvernare, un teren în plus direct de la Asociatia Vanatorilor şi Pescarilor condusa de dl Năstase.

Noroi TV, o antenă a realităţii (Cotidianul – Vlad Macovei)

În 99% dintre cazuri, ştirile celor două tabere televizate aflate în război pe faţă sunt identice. Aceeaşi abordare, aceeaşi ierarhizare, aceleaşi personaje. Realitatea are timp de antenă identic şi cantitativ, şi calitativ. Până când apare acel 1%. Când te uiţi pe Antene, ajungi la concluzia că sindicalistul Luca e un hoţ la drumul mare, iar Voiculescu este una dintre cele mai proeminente figuri din România. Când te uiţi la Realitatea TV, vezi că Voiculescu este cel mai ticălos om politic, iar Luca, conform reclamelor difuzate cu societatea pe care o conduce, lucrează doar pentru oameni. Cum e posibil ca doi oameni, care privesc viaţa din acelaşi unghi, în 99% dintre cazuri să fie pe poziţii diametral opuse pentru o chestie atât de mică la scara istoriei? Păi, se poate dragi telespectatori, iar asta se cheamă manipulare. Nu e nevoie să fie mai mare de atât. Un butoi de miere poate deveni inutilizabil folosind o singură linguriţă de rahat.

Porci şi profitori (Ultima oră – Ion Marin)

Mogulii porcului fac jocurile (politice) la Ministerul Agriculturii (fara Alimentatie!). Cu precizarea ‘primim la redactie’ şi cu subtitlul ‘comunicat de presa’, se incearca acreditarea ideii ca n-ar fi vorba de ceea ce este: o reclama platita la greu de cei care intr-un alt subtitlu isi clameaza oful ce le macina ficatii si, cred ei, ii va scoate de pe piata: procesatorii, reuniti în asa-zisa Asociatia Româna a Carnii, vezi Doamne, care considera nejustificata şi contraproductiva majorarea taxelor vamale la carnea de porc. De la bun inceput, e de semnalat improprietatea denumirii acestei organizatii care, corect, ar fi trebuit sa-si zica ‘Asociatia Importatorilor prin Zone Libere şi Aranjamente Guvernamentale’, mânarite în folosul lor de fostele guvernari, în dauna productiei interne, care a ajuns la nici 20 la suta faţă de ce era în urma cu 15 ani. Dar nu este de ajuns. Echipa Minea-Visan, care semneaza pamfletul platit, vrea sa lichideze şi ultimul porc crescut în România, laudându-se ca pâna acum, datorita lor, ponderea importului în total piata la cererea de porc a crescut la 69 la suta! Foarte adevarat şi foarte rau, cum la fel de adevarat şi de rau este ca ponderea produselor alimentare importate în hrana românului a ajuns tot pe la nivelul acestui procent catastrofal, cu efecte dintre cele mai dezastruoase: deficitul comercial insuportabil, distrugerea zootehniei, transformarea ogoarelor din România în pârloaga şi intoarcerea agriculturii inapoi cu o suta de ani (cum recunostea pâna şi Ion Iliescu, foarte recent), în vreme ce taranii care nu mai au ce face cu porumbul il pun pe foc, ca tot a ajuns sa coste de nu stiu câte ori mai putin decât lemnele.

Starea de inerţie (Ziarul financiar – Adrian Vasilescu)

O problemă spinoasă pe agenda anului 2006: salariul. Media lunară, de 200 de euro, ne coboară cu mult sub cotele atinse în ţările care, în UE, au cele mai mici venituri. Totodată, FMI ne-a reamintit încă o dată, ieri, că la noi creşterile salariale nu sunt susţinute de performanţe economice. Într-adevăr, ne poticnim la interferenţa centrilor nervoşi ai progresului: productivitate, calitate, eficienţă. Cât timp economia noastră nu va scăpa din această capcană, creşterile de PIB nu vor aduce sporuri salariale.

Spinul îndoielii şi temelia libertăţii (Bursa – Cornel Codiţă)

Nu de imaginea reprezentată a Profetului au fost indignaţi imamii militantismului anti-cruciat. Ei s-au speriat de moarte, de posibilitatea ca cineva să interfere cu PUTEREA şi autoritatea lor discreţionară faţă de supuşi. De altfel, ridicolul argumentaţiei de care se folosesc nu este întrecut decât de ridicolul celor care-i iau în serios: Dacă în tradiţia şi credinţa islamică este total şi complet interzisă reprezentarea Profetului, atunci înseamnă că nimeni nu ştie cum arată. Nici o autoritate religioasă nu poate pretinde că ar fi întrezărit în caricaturile glumeţilor danezi chipul Profetului. Dacă ei nu ştiu cum arată Profetul, cum ar putea să ştie nişte bieţi caricaturişti danezi?!! Confruntarea nu are nimic de a face cu războiul civilizaţiilor, ci cu Puterea! Puterea ca formă de control absolută asupra celorlalţi, oricine ar fi ei, supuşi sau duşmani, fideli ai dreptei credinţe sau infideli, cetăţeni ai noştri sau străini.

Eterna suferinţă trecătoare… (7 plus)

A conştientiza nepermanenţa stărilor şi a situaţiilor pe care le catalogăm în mod absurd ca fiind adevărul întregii noastre fiinţe înseamnă a face un pas uriaş către vindecare psihologică şi înţelepciune. Permite-i suferinţei să treacă şi poţi face aceasta amintindu-ţi că ea nu este decât zvâcnetul unei clipe într-o multitudine de clipe ale vieţii tale. Şi, în această mare de clipe, tu cunoşti iubirea, plăcerea, mângâierea, bucuria, creativitatea, lumina şi întunericul, la fel ca oricare altă fiinţă. Nu mai minţi şi nu te mai minţi, ca să guşti aceste clipe prin puterea acceptării şi să capeţi apoi puterea de a înţelege că toate acestea sunt creaţii ale iubirii. Omul din tine n-ar putea înţelege că trăieşte fără a experimenta trăirile omeneşti, care – prin fracţiunea lor de existenţă, pătrund în eternitate. Ele sunt adevărate în eternitatea momentului prezent, dar trecătoare pentru următorul tău moment. Lasă durerea să treacă şi bucuria să-i urmeze, după cum le este menirea şi – în acest fel – îi permiţi vieţii să strălucească.

Autor : Alic MÎRZA, Amos News

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse

Recent Posts

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Acest website folosește cookies.