Panorama editorialelor din 6 februarie

Din conţinutul principalelor editoriale apărute în ediţia de luni, 6 februarie, a cotidianelor centrale:

De râsul lumii civilizate (Cotidianul – Traian Ungureanu)

Agitatii de sub steagul verde sunt, de fapt, foarte nesiguri. Ei stiu, în adincul inimii, cine e cu adevarat vinovat în fata Profetului şi cine a dezlantuit hohotul de ris din paginile ziarului danez. Nimeni nu si-a batjocorit mai bine şi mai indirjit cele sfinte decit demagogii musulmani care au facut din islam un satir de taiat capete şi o fabrica de bombe. Ne-am ingrozit destul şi, astfel, ne-a scapat ridicolul. A fost nevoie de paginile unui ziar danez ca sa redevenim normali şi sa ne regasim umorul. Europenii sunt o civilizatie neegalata şi pentru ca rid: de la Rabelais şi Caragiale la Hasek, cehul care s-a amuzat genial pe marginea Primului Razboi Mondial. Ne-am regasit sirul şi umorul, iar asta ne deosebeste de barbari. Inecata în petrol şi neputincioasa economic, tare de gura şi plina de state slabe, lumea araba s-a facut de ris pina în galaxia vecina. Cind cineva se prosteste în asemenea masura, iti vine sa rizi. Din bun-simt.

Două lozuri (Agenda zilei – Octavian Andronic)

Desigur, nu e vina dlor Năstase şi Geoană că nu prea se întâmplă prea des să apără mătuşi care-ţi lasă moşteniri de milioane sau veri care-ţi vând la preţ redus terenuri de 40 de ori mai scumpe. S-a întâmplat să fie domnii Năstase şi Geoană norocoşii, cei care câştigă lozul cel mare la tragerea secolului. Problema este şi mai delicată atunci când norocul pică pe capul unei întregi categorii de persoane care s-au aflat la cârma lucrurilor, care au muncit din greu pentru naţiune fiind apoi răsplătiţi în acest mod neobişnuit, cum se întâmplă acum în PSD. Şi, chiar dacă justiţia se va lăsa convinsă de autenticitatea acestor faze, în mintea românului care nu câştigă niciodată nimic ele vor continua să rămână sub formă de nedumerire. Şi de acută neîncredere.

Cui a servit Scandalul Verişorul? (Jurnalul naţional – Ion Cristoiu)

Toti comentatorii au remarcat imaginea de unitate pe care s-a straduit s-o promoveze Consiliul Naţional al PSD de vineri, 3 februarie 2006. Un rol insemnat în aceasta batalie l-a jucat şi atitudinea lui Mircea Geoană. Liderul PSD n-a mai insistat, ca altadata, pe teza reformei morale din PSD. Intreaga sa energie s-a concentrat pe teza unitatii PSD în confruntarea cu Puterea. Eliminarea lui Adrian Năstase din Troica aleasa la Congres i-ar fi dat lui Mircea Geoană posibilitatea de a folosi lucrarile Consiliului Naţional pentru a cere modificari la Statut menite a-i intari puterea sau macar de a propune continuarea transformarilor din partid. Discursul n-a facut referiri la acest lucru. Dimpotriva, discursul a proclamat incheierea framantarilor din PSD. Ceea ce inseamna un semnal ca PSD va ramane la starea de acum, de dupa suspendarea lui Adrian Năstase. Cui a servit, asadar, manevra cu afacerea Verişorul? Celor din nomenclatura PSD interesati în pastrarea situatiei de dupa autosuspendarea lui Adrian Năstase. O situatie care le convine de minune, cata vreme Mircea Geoană e ostaticul lor. Ghici cine a livrat presei dosarul?

Neamuri de caşcaval (Curentul – Tia Şerbănescu)

Spectacol complet pe scena politica: nici un partid n-a ratat ocazia de a-si prezenta ultimele rateuri. PSD si-a lansat la Consiliul Naţional ‘contractul social’ menit sa-i subcontracteze pe cei saraci de care se indepartase în ultimii ani punand intre ei o mare parte din terenurile patriei. Ca om (si văr) de teren, dl Geoană a tinut un discurs lung care, în ciuda unei gesticulatii agitate, a reusit sa-i scoata pe unii neascultatori pe holuri unde discutiile au fost mult mai animate.

Să dăm moralităţii o şansă (Azi – Valentin Stănilă)

Exemplul pe care îl poate da acum PSD ar avea o importanţă considerabilă pentru întreaga viaţă politică dâmboviţeană, pentru toţi cetăţenii ţării. Nu ne facem iluzii. Rezistenţa a fost, este şi va fi crâncenă ori de câte ori se va proceda – nu numai în PSD – la o curăţenie reală şi generală, dar dacă ar fi să dăm crezare celor spuse de mulţi participanţi la reuniunea de vineri, există în partid forţe, oameni cu suficientă determinare pentru a realiza un asemenea obiectiv, important – repetăm – pentru întreaga clasă politică, pentru toţi concetăţenii noştri. Chiar aşa, fără iluzii, suntem datori, cu toţii, indiferent de convingeri politice, de simpatii şi antipatii, (să mai dăm) moralităţii o şansă. Fie şi numai din nevoia vitală de a respira un aer mai curat în spaţiul nostru mioritic.

Naiva şi cinstita corupţie (România liberă – Simona Popescu)

Probabil ca Mircea Geoană se uita la Traian Băsescu invidios pe succesul acestuia. Liderul PSD crede ca a inteles: Băsescu are succes pentru ca merge pe agenda populatiei şi face bai de multime. Asa ca rosteste şi el discursuri ce sunt axate pe ceea ce ar dori oamenii sa auda de la un social-democrat şi face bai de multime pesedista lasand mai degraba impresia ca i-ar fi fost mai bine daca reusea sa le evite. Dar Geoană n-a inteles ca reteta succesului unui politician este alta. Trebuie sa faca ceea ce a promis, sa dovedeasca trecerea de la vorbe la fapte. Iar Băsescu se tine de cuvant. În toata aceasta harmalaie devine interesant de observat inclusiv cum au reusit unii prin smecherie sa o transforme pe Monica Macovei dintr-un feroce acuzator intr-un acuzat ca oricare altul, tarand-o în arena cu noroi. Pe Traian Băsescu inca n-au reusit, desi grupurile de interese se straduiesc din rasputeri, scormonind în trecut. Acuzatorii sai apar şi dispar cu o viteza meteorica. A tacut Emil Constantinescu, a aparut un altul…

Dezgroparea cadavrului şi reconstituirea crimei (Ultima oră – Ion Marin)

Traian Băsescu nu este nici sarac şi, cum singur recunoaste, nu a fost nici intotdeauna cinstit, numai ca acum are curajul şi isi asuma riscul de a le da peste bot în mod public celor ce au crezut ca-l au la mâna, intrucât au fost, când şi când, tovarasi la parte. Adevarul este iar de partea lui şi o spun eu, care am scris zeci de articole critice în ce-l priveste (cu referire la ceea ce a apucat deja sa marturiseasca şi inca la altele), recunoscând ca nu exista, intr-adevar, alta cale decât sa se trezeasca unul dintre cei anesteziati de drogul coruptiei, cu un ceas sau o zi mai devreme – cum a spus-o – şi sa dea desteptarea intregii natii. Sa dezgropam cadavrul, sa-i pedepsim pe autorii crimei, de dragul adevarului şi curateniei morale, chiar daca, uneori, am mâncat şi noi cu ei. Acesta este mesajul lui Băsescu şi d’aia este imbratisat de mai toti românii şi d’aia creste el în sondaje. Iar disperati şi unelte ca alde Stan şi Bran Valerian, Mucica şi Mircica, ceteperemeu’ şi vânturamereu’, suca şi cuca, agariciu şi fratriciu o vor lua de data asta în bot la modul cel mai meserias (apropo de ‘ascultatorii” de serviciu). Sau, cel putin, asa se arata.

Reformă fără fond (Ziarul financiar – Dan Sultănescu)

Discuţia despre consolidarea instituţiilor e foarte amplă. Dar preşedintele nu pare dispus să iniţieze cu adevărat o dezbatere. Dacă ar fi avut această intenţie, la bilanţul ministe-rului de interne ar fi vorbit şi despre reforma administrativă, care stagnează, sau despre corupţia din vămi. Ar fi urmărit să caute soluţii şi pentru sporirea credibilităţii parlamentului. Ar fi trebuit să accepte necesitatea de clarificare a raporturilor constituţionale dintre preşedinte şi premier. Ar fi demarat o discuţie nu doar despre finanţarea presei, dar şi despre finanţarea partidelor şi a tuturor organizaţiilor care activează în mediul politic (guvernamentale sau nonguvernamentale). Toate acestea, pentru ca demnitarii să fie forţaţi să acţioneze pentru interesul public – singurul mandat pe care o democraţie îl legitimează. Câtă vreme sistemul politic rămâne ancorat într-o zonă în care interesul public nu are şanse de a prevala în faţa interesului punctual al diverselor grupuri de putere, orice apel lansat de Traian Băsescu nu poate fi decât un gest de imagine. Ceea ce, probabil, reprezintă şi adevărata sa intenţie.

Maidanul Europei (Libertatea – Cristian Stancu)

In dorinta noastra de a fi recunoscuti europeni ne place sa ne imbatam cu apa chiora şi sa vindem povesti de genul popor destept şi muncitor, oportunitati fantastice de investitii, frumuseti nebanuite ale naturii… Şi lista poate continua. De fapt, în realitatea pe care vrem s-o bagam sub pres Romania e tara care în 15 ani n-a construit nici macar o suta de kilometri de autostrada, e tara prin ale carei parcari coltii maidanezilor ranjesc de sub jeep-uri de zeci de mii de euro, e tara în care interlopii şi teparii devin peste noapte respectabili oameni de afaceri, iar frumusetile naturii au disparut ingropate sub muntii de gunoaie.

Crâmpeie de Istorie (Cronica română – Victor Niţelea)

(…) alternativa la aceea ca romanii sa-si apere legal şi democratic drepturile nu e numai ca aceste drepturi sa nu fie aparate. Mai este şi aceea, tot de nedorit, ca ele sa fie aparate nelegal şi nedemocratic. Cine poate garanta ca în fata acestor ofense la demnitatea naţionala, care prin ne-pedeapsa se vor repeta, nu vom asista candva la aparitia unor organizatii de ‘vigilantes”, de cetateni-justitiari, de oameni care iau legea în propriile maini? şi care se apuca sa impuste diplomati americani, soldati americani, cetateni americani, de cate ori ii prind, pana la extradarea ucigasului lui Teo Peter? Se poate conta la nesfarsit pe faptul ca mamaliga nu face explozie? Au mai fost doi care credeau ca mamaliga nu face explozie! şi au crezut-o pana la sfarsit! La Targoviste!

Dreptul la caricatură (Bursa – Cristian Pârvulescu)

In Romania scandalul caricaturilor aminteste de excesele antiintelectuale şi antioccidentale orchestrate de FSN în 1990. În Europa, şi astfel de contexte sunt proba valorilor impartasite, nici caricatura, nici critica, nici libertatea de expresie nu vor inceta. Cenzura şi autocenzura, oricare ar fi argumentele, nu pot fi justificate. Şi, cita vreme Curtea Europeana a Drepturilor Omului, prin mai multe sentinte, a interpretat articolul 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului în sensul dreptului de a publica orice informatie, chiar daca acestea socheaza, contrariaza sau trezeste ostilitatea statelor sau a unei parti a populatiei, dreptul la caricatura mai poate fi exersat.

O lume de caricatură (Adevărul – Marius Vasileanu)

Poate cea mai grea încercare este pentru mass-media. Vocaţia libertăţii totale de expresie este contrazisă de asemenea situaţii… Ce face un ziarist în condiţii de război? Evident, cu sau fără voie, va trebui să relateze numai anumite faţete. Cel care are de înţeles, înţelege oricum, indiferent de ceea ce află graţie media. Condiţia ziaristului implică responsabilitate şi detaşare. Adică puterea de a surâde şi a lăsa de la el acolo unde situaţia o cere. În această lume de caricatură nu este vorba numai despre un război între două tabere: Occident versus Orient, ori între mentalităţi ataşate de valorile spirituale şi cele adepte ale modernismului abulic. Ci este şi un război, mult mai grav, între oamenii înţelepţi, toleranţi, generoşi şi cei cărora aceste calităţi le lipsesc, transfomate fiind în ambiţie personală, aroganţă şi prostie. Pentru unii, râsul este medicament, pentru alţii otravă.

Desenul unui conflict (Evenimentul zilei – Ioana Lupea)

Efectul publicarii caricaturilor a depasit orice asteptari, fiind simptomul unei grave crize de comunicare intre Islam şi Occident, civilizatii cu fundamente şi principii diferite, în care nicio parte nu mai este dispusa sa o inteleaga / tolereze pe cealalta. Aceasta ruptura exista în interiorul fiecarui stat în care traieste o comunitate musulmana, inclusiv în Romania dupa criza ostaticilor, iar media poate fi tentata usor sa actioneze nu ca un spatiu al comunicarii interculturale, ci al disensiunilor.

Incendierea democraţiei (Ziua – Cristian Unteanu)

Potentialul exploziv exista, iar bomba aceasta poate incendia usor democratia europeana. Sa nu uitam ca democratica şi toleranta Franta a trebuit sa instituie stare de asediu doar pentru a stapani violente urbane care nu erau, cel putin vizibil, motivate de un apel direct venit pe linia liderilor spirituali din tarile de origine. Ceea ce se petrece acum în spatiul islamic, combinat cu o viitoare stare de criza majora în Iran, poate amorsa procedura de externalizare a conflictului, iar din acel moment toata lumea se va inrola, cu entuziasm declarat, intr-o coalitie a civilizatiei crestine. Şi atunci se va dovedi ca nimic nu valoreaza mai mult decat ‘lovitul cu capul de pragul de sus’, cum ar spune bi-milenara intelepciune a poporului roman. Dar va ramane deschisa intrebarea: şi ce ne facem cu drepturile omului? Atunci sa vezi raspunsurile date de profesionistii din regimentul specializat în materie…

Un amestec exploziv: aroganţă şi fanatism (Realitatea românească – Corneliu Vlad)

‘Aroganta occidentala’ şi ‘fanatismul islamic’ – fiecare dintre ele definind doar o mica parte a celor doua colectivitati – au reusit, din nefericire, sa creeze imaginea unei polarizari cvasiplanetare, pe formula ‘ciocnirii civilizatiilor’, profetita de Samuel Huntington. Ar fi insa o grava şi periculoasa greseala o asemenea viziune fortat globalizanta a scandalului iscat de neinspiratele caricaturi. Nu toti occidentalii sunt ireverentiosi fata de religia altuia, dupa cum nu toti musulmanii sunt teroristi ori simpatizanti ai acestora. Asta sugereaza (totusi!) cel putin cateva dintre caricaturile incriminate. Intoleranta a fost insa mai puternica în randul extremistilor din ambele culturi. Unii invoca libertatea de exprimare, ceilalti denunta ura şi dispretul pentru lumea musulmana. Intr-o abordare mai lucida şi mai nuantata, protagonisti ai scenei mondiale, intre care lideri europeni, secretarul general al ONU, Vaticanul şi – demn de notat – insusi presedintele Statelor Unite, fac apel la respectarea echilibrului intre libertatea şi responsabilitatea presei şi cheama la toleranta reciproca, abtinerea de la reactii excesive şi violente etc.

Libertate fără nici un Dumnezeu (Gândul – Cristian Tudor Popescu)

Libertatea de expresie care face rău unor oameni nevinovaţi nu mai e libertate, e prizonierat în temniţa senzaţionalismului cinic, a tirajului şi audienţei cu orice preţ, în ultimă instanţă a goanei după bani. Şi mai e ceva: incultura. Ziariştii care pretind acum că vor reproduce desenele ‘satanice’ pentru a ‘informa’ populaţia sunt în primul rând inculţi. Ei nu ştiu ce înseamnă Islamul, n-au citit un rând din Coran, nu înţeleg sensibilitatea culturală diferită, pentru că, dacă ar şti, ar trebui să încerce să explice românilor toate acestea, în loc să reproducă nişte caricaturi tâmpite, riscând să ofenseze gratuit comunitatea musulmană din România cu care convieţuim în bună pace.

Cel ce ştie şi cel ce înţelege (7 plus)

Dacă simţim iubire, ură, pace, căldură, frumuseţe, adevăr, virtute, apatie, deprimare, blândeţe sau bucurie este adevărul din fiecare moment în care le trăim. Şi a le înţelege pe acestea înseamnă cu mult mai mult decât a şti despre ele. Când ştim, le atribuim altora pe cele ‘rele’ şi nouă pe cele ‘bune’ pentru că este dureros să înţelegem că trecem fiecare prin toate sau că fiecare dintre ele trec prin fiecare dintre noi. Şi nouă ne place să ne vedem arbuşti somptuoşi, înconjuraţi de toate uscăciunile. Pentru a înţelege, este recomandabil să ne observăm buruienile. Toleranţa şi vindecarea de ele începe după ce reuşim să suportăm durerea de a ne vedea pe noi înşine şi în poziţia de buruiană.

Autor : Alic MÎRZA, Amos News