Din conţinutul principalelor editoriale apărute în ediţia de vineri, 10 martie, a cotidianelor centrale:
Un cui numit secui (Realitatea românească – Ion Năvălici)
UDMR pare, în aceste conditii, depasita de situatie. Numai ca le convine de minune cum stau lucrurile, şi putem banui ca în mediile interne ale Uniunii nu numai ca sunt aprobate aceste manifestari secuiesti, ci se şi pune umarul la organizarea lor. Toata lumea stie de marea suparare udemerista provocata de faptul ca Statutul minorităţilor nu este adoptat în varianta UDMR. Toata lumea vede sagetile pe care le arunca intruna Markó Béla spre PD, partenerul de Coalitie cel mai inversunat impotriva ‘autonomiei’ culturale. Care nu este altceva, în ultima instanta, decât autonomie teritoriala. Ceea ce vor şi secuii, care – de fapt – fac jocul UDMR şi care nu reprezinta altceva decât un grup de presiune.
Avataruri oligarhice (Ziua – Zoe Petre)
Habar n-am dacă în aceste jocuri dl. Băsescu chiar e un protagonist, şi de partea cui, sau doar un instrument exploatat în orb de psihologi destul de versati pentru a-i cultiva natura impulsiva. Dl. Băsescu are meritul istoric de a-l fi scos din joc pe Năstase. S-ar putea ca, prin asta, sa fi declansat o furtuna justiţiara, în esenta ei salutara, dar sa-mi fie permis sa-mi suspend judecata în ce-l priveste, atata vreme cat aceasta furtuna nu-i atinge decât dusmanii. De-alta parte, protector al tuturor politiilor mai mult sau mai putin secrete, dl. Băsescu – al carui partid de suflet a turnat cu asupra de masura gaz patriotard pe focul din Secuime – le pune acum în alerta, acordandu-si prea bine pentru gustul meu tonul cu cel al extremistilor pe care îi ameninta. Asa ca mai incet cu entuziasmul pe scari. Fapt e totusi ca oligarhia politico-economica sub calcaiul careia era cat pe-aci sa fim striviti de cateva ori în cei 16 ani de la revolutie este acum, cu sau contra preşedintelui Băsescu, în fibrilatie. Partial destructurata, isi cauta noi forme de agregare. Repede, pana nu vine madam Europa, cu regulile ei de buna purtare cu tot.
Băsescu şi Securitatea (Cotidianul – Pavel Lucescu)
Chiar şi fără încurajarea lui Traian Băsescu, fostii securisti au inceput sa se repuna în slujba poporului. ‘Baietii destepti’, care intre timp, e drept, s-au cam dedulcit la sectorul privat, si-au recâştigat constiinta politica. Rămân discreti, cum de altfel le sta şi bine, dar sunt deja parte onorabila a sistemului. Multi dintre ei sunt operativi în continuare şi nu-i va dovedi nici tata CNSAS-ului, o institutie oricum vai de mama ei. Problema e ca preocuparea preşedintelui pentru soarta fostilor securisti e usor jignitoare pentru cei care, desi pot ierta, nu vor sa-si uite trecutul. Mai exista câteva milioane de romani care n-au nevoie de ‘dovezi stiintifice cu privire la ororile comunismului’. Sunt ei insisi dovezi. Iar memoria neagra a Securităţii e şi ea un bun public pe care Traian Băsescu ar trebui s-o respecte cel putin în egala masura. Macar până-şi dă duhul şi ultima sa victimă.
Damf poliţienesc (Libertatea – Petru Calapodescu)
(…) preşedintelui i-a casunat rau de tot pe Justiţie, care, totusi, lucreaza cu materialul clientului. E adevarat, sunt inca prea multi judecători incompetenti sau corupţi, iar CSM inca nu foloseste maturoiul. Dar seful statului nu poate acuza în bloc un corp profesional, ba tocmai pe acela care are menirea sa tina în echilibru balanta societatii. Reactia vehementa a 1.300 de magistrati, care cer interventia Curtii Constitutionale, îi aduce aminte şi preşedintelui ca afirmatiile nu-i mai sunt acceptate fără cracnire. Ca pe puntea vreunui petrolier.
‘Poţi să le fluturi şi un tramvai…’ (Azi – Valentin Stănilă)
O dovadă dintre cele mai concludente a poziţiilor partizane, inflexibile, dirijate, o constituie maniera în care se încearcă justificarea comportamentului şefului statului faţă de strategia şi proiectele de legi referitoare la securitatea naţională. Cei care au misiunea de a-l prezenta pe Traian Băsscu drept providenţialul binefăcător al neamului se fac că nu obervă nici bâlbâielile evidente, nici caraghioslâcul unor argumente, nici faptul – de o evidenţă strigătoare la cer – că CSAT nu are dreptul la iniţiativă legislativă. Unii confraţi au consemnat păreri ale specialiştilor sau şi-au prezentat propriile observaţii în legătură cu prevederi neconstituţionale, antidemocratice ale textelor puse în circulaţie pe tema securităţii naţionale, demontând legendele ţesute în legătură cu preşedintele Băsescu. S-ar fi cuvenit, în aceste circumstanţe, o reacţie sinceră de recunoaştere fie şi numai a erorilor de procedură. Dar de unde atâta probitate? Că indivizi certaţi cu logica elementară, cu gramatica şi moralitatea procedează aşa cum vedem, este posibil şi din pricina faptului că mizează pe credulitatea, pe deficitul de informare al multora. Adică, ne iau drept fraieri. O postură care nu credem că încântă pe cineva.
Veterinare (Curentul – Tia Şerbănescu)
De bine ce-au acuzat ‘televizionistica’ anticorupţiei, cei care au inchiriat Camera Deputatilor pentru mitinguri antijustiţie au recurs, ca de obicei, şi la camerele tv. Dl Năstase a anuntat DNA ca e dispus sa ofere obiectele cautate de procurori dacă primeste o cerere cu descrierea exacta a acestora (‘culoare, greutate, compozitie’) şi sa accepte ‘un expert’ în casele suspectate dacă acesta are toate acreditarile necesare.
Bazarul lui Năstase – cuie în coşciugul Parlamentului (România liberă – Petre Mihai Băcanu)
Năstase aristocratul a pierdut tot: frontul mediatic, frontul electoral, frontul politic. Urmeaza în scurt timp scaunul de preşedinte al Camerei. Mai are de pierdut şi în fata procurorilor, unde trebuie sa faca fata acuzatiei de luare de mita. dacă va pierde în Justiţie ramane sa vada ce inseamna sa astepte la rand, la CEDO, vreo trei ani, sa se judece o eventuala plangere a sa. Romanul, dupa ce a vazut o parte din avutiile lui Năstase, a ramas cu perceptia supraabundentei, a etalarii bogatiei proaspat capatate. Năstase nu a colectionat – a achizitionat, a tezaurizat. Nici în cele mai placute vise procurorii nu si-ar fi imaginat ca apartamentul lui Năstase va fi deschis ochilor unei natii intregi, certificandu-se astfel vinovatia, fără ‘sacrificii rituale’. şi grosul averii lui Al Capone se afla altundeva. A fost incoltit cu ceva registre contabile. Averea lui Năstase e greu de dibuit. A fost incoltit insa cu termopanele.
Monica la răscruce (Ultima oră – Octavian Andronic)
Ministrul Justiţiei, doamna Monica Macovei a mărturisit că, marţi, după votul din Camera Deputaţilor prin care s-a respins cererea de percheziţie la casele lui Adrian Năstase, s-a gândit să demisioneze. Într-o străfulgerare a conştiinţei şi-a dat seama că nu se bucură de sprijinul politic pe care demersul său împotriva corupţiei îl necesită. S-a zbuciumat toată noaptea, întorcând problema pe toate feţele, pentru ca spre dimineaţă să ajungă la concluzia să nu demisioneze. Motivul: nu a dorit ca ea însăşi să constituie o piedică în calea integrării, tocmai acum, înaintea raportului de ţară. Având de ales între libertatea sa de conştiinţă şi datoria faţă de ţară, a ales ultima variantă.
Păruieli şi diversiuni (Cronica română – Horia Alexandrescu)
Cine priveste la aceasta ora România constata o paruiala generala, în care toti sunt impotriva tuturor: PNL contra PD (si invers), coalitia contra Opozitiei (dar şi contra coalitiei), Macovei contra Parlamentului (si viceversa), preşedintele contra premierului (si reciproca), judecătorii contra preşedintelui (si invers) şi tot asa inainte, pana la imaginea bulversanta, de la Galati, unde jandarmii au fost contra pensionarilor! E un talmes-balmes aiuritor, care risca sa ne impinga în haos, atata timp cat institutiile statului şi degringolada formatiunilor politice semnaleaza pierderi rapide de credibilitate intr-un moment decisiv pentru admiterea noastra în UE. Ploua cu diversiuni de tot felul şi cu atatea lovituri pe principalele directii, incat devine deja imposibil de crezut ca toata nebunia ar fi provocata doar de show-ul bataliei cu corupţia, cum se vede la suprafata. Aceasta e, insa, numai perdeaua de fum, dar cine priveste atent va observa ca inclusiv în interiorul justiţiei se dau atatea batalii crancene pentru respectarea riguroasa a legii şi a inamovibilitatii judecătorilor, incat suspiciunea presiunilor şi a tendintelor de a ne intoarce la statul de tip politienesc sunt invocate.
Miţa Baston de la Cotroceni (Jurnalul naţional – Ion Cristoiu)
Domnule preşedinte, orice proces are doua parti. Fiecare din ele crede ca are dreptate. Din nenorocire, cu exceptia cazului din fabula, în istoria omenirii, de la maimuta pana la Bill Gates, nu s-a intamplat ca un judecător sa dea dreptate ambelor parti. Nu poate. De aceea, dupa un proces, va fi totdeauna o parte multumita şi una nemultumita. Partea care a câştigat e convinsa ca judecătorul a fost corect. Partea care l-a pierdut e convinsa ca judecătorul a gresit, ca a fost cumparat, ca e corupt etc. etc. în consecinta: Partea care l-a câştigat merge sa bea o bere. Fericita. Partea care l-a pierdut, se asaza la masa şi va trimite dumneavoastra o petitie în care se plange ca Justiţia i-a facut o nedreptate. Iar dumneavoastra dati buzna pe televizoare şi declarati ca judecătorii sunt corupţi!
Boul şi bideul (Adevărul – Ion M. Ioniţă)
Tabloul politic din România poate fi zugrăvit în două culori, pornind fie şi numai de la evenimentele petrecute ieri. Pe de o parte, iresponsabilii – vezi boul şi bideul, pe de alta, corupţii care îşi susţin unii altora imunităţile, strângând averi pe spinarea poporului. Singura speranţă, preşedintele – vocea poporului – ales de naţiune să ne mântuiască.
Costurile confuziei (Bursa – Cornel Codiţă)
Imaginea de ansamblu este aceea ca institutiile guvernarii se afla intr-o competitie, transformata adesea în cofruntare, fără miza clara şi fără nici o preocupare pentru consecintele asupra capacitatii de guvernare. Prin contrast, costurile imediate ale cresterii gradului de entropie în sistemul politic şi de guvernare al tarii poate fi periclitarea integrarii europene în ianuarie 2007. Mai rau, odata iesita din calendarul 2007, România s-ar putea vedea în situatia de a astepta trenul viitorilor candidati, cei foarte putin eligibili azi, echivalind cu o asteptare la portile Uniunii Europene, prelungita pe un deceniu sau chiar mai mult. Intrebarea este: Inteleg responsabilii politici riscurile pe care şi le asuma, pe socoteala tarii, punind orgoliile lor, jocurile cu margele de sticla ale puterii, inaintea Interesului national?
Autonomia cu două feţe (Gândul – Rodica Ciobanu)
(…) manifestările de la 15 martie sunt expresia confruntării politico-electorale dintre două curente: unul – moderat, european, reprezentat de UDMR, celălalt – radical, revizionist, reprezentat de CNS, CNMT şi UCM. Fiecare dintre ele vine în faţa maghiarilor cu propriul proiect de autonomie. UDMR încearcă să pună în practică, în acord cu majoritatea naţională, proiectul autonomiei culturale pentru minorităţi, prin care acestea să poată decide în chestiuni direct legate de identitatea lor naţională, precum învăţământul şi cultura. Corul naţionaliştilor din Parlament – format din pedişti, peremişti şi pesedişti – întârzie însă materializarea lui, văzându-l ca pe un prim pas spre autonomia teritorială. La ‘marea adunare’ de la Odorhei, CNS prezintă, în dezacord cu majoritatea naţională, proiectul de autonomie teritorială al unei minorităţi – ‘autoguvernarea secuimii’. El nu înseamnă ruperea de România a Ţinutului Secuiesc, ci autoadministrarea acestuia prin organe alese de comunităţile din zonă, sub jurisdicţia statului român. Proiectul a fost de două ori trimis Parlamentului şi o dată preşedintelui Traian Băsescu, care l-au găsit inacceptabil.
Pensionarii, urgenţă maximă (Evenimentul zilei – Ovidiu Nahoi)
Batranii nostri n-au nevoie astazi de explicatii si, cu atat mai putin, de reprosuri. Cei responsabili pentru soarta României trebuie sa le ofere altceva: niste decizii rapide şi coerente menite sa le imbunatateasca situatia. Nu cu mult, pentru ca minuni nu se pot face, iar cine le promite este ori iresponsabil, ori de-a dreptul ticalos. Dar România poate, trebuie sa poata sa ofere ceva mai mult acestor oameni, macar pornind de la ideea ca gradul de civilizatie al unei natiuni se vede, printe altele, şi din grija cu care-i inconjoara pe cei varstnici. Altfel, ce tara mai e şi asta?
Să se împlinească dorinţa ta, dar nu cu orice… preţ (7 plus)
Drumul natural ne cere efort, conştiinţa lucrului bine făcut, participarea prin plăcere – chiar dacă obositoare – la ceea ce facem sau vrem să obţinem. Să fim atenţi la dorinţele noastre şi să ne amintim mereu că nu vrem lucrurile care ne pot face fericiţi chiar cu orice preţ. Căci ele vin atunci cu mari nefericiri, aşa încât fericirea visată nu mai are niciun sens…
Autor : Alic MÎRZA, Amos News
Update in vineri, 10-03-06 15:58
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează