Panorama editorialelor din 9 februarie

Din conţinutul principalelor editoriale apărute în ediţia de joi, 9 februarie, a cotidianelor centrale:

Năstase presimte năvodul (Cotidianul – Cristian Teodorescu)

Printre tehnicile de microfon cu care Năstase era deprins să atragă atenţia asupra sa era şi aceea de a-şi ‘drege’ vocea înainte de a începe să vorbească. Un truc pe care l-a deprins de la Ion Iliescu, cel care l-a patentat în politica autohtonă la vârf, după ce l-a exersat mulţi ani la judeţenele de partid, încât i s-a transformat în tic. Adrian Năstase a uitat şi de acest semn al autorităţii sale vocale la conferinţa de presă de marţi. Sau a evitat să-l întrebuinţeze, în efortul lui de a-şi câştiga simpatii în postura de victimă a unei pretinse cabale politice. Pentru prima oară de când face politică pe cai mari, Năstase a avut o uitătură lipsită de speranţă, fără nici cea mai mică încercare de a-şi domina interlocutorii. Marele vânător părea redus la condiţia micului vânat.

Gala DNA (Curentul – Tia Şerbănescu)

Conferinta de presa prin care dl Adrian Năstase şi-a anuntat primirea calitatii de invinuit în dosarul blocului din str. Zambaccian a debutat ca-n basme: ‘doamnelor şi domnilor, a innebunit lupul’. Aceasta fraza de Scufita Rosie apartine unui jurist care, iata, considera ca daca ‘lansezi o acuzatie de luare de mita la adresa unui fost prim-ministru, în legatura cu un eventual secretar de stat’, atunci ‘trebuie sa fii bolnav la creier’.

Stâlpii puşcăriei (Adevărul – Corina Drăgotescu)

Dincolo de resorturile care au dus la tot circul mediatic din ultima perioadă, de motivaţia personală sau nu a turnirului, avem o tristă şi îngrijorătoare realitate. Preşedintele este inculpat, preşedintele Camerei Deputaţilor, învinuit, cel mai mare om de afaceri este învinuit, un director de trust de presă, tot învinuit. Mai rămâne premierul, al cărui moment de confruntare cu anchetatorii pare că se apropie. Ceva mai cinic spus, la un moment dat, în puşcărie, s-ar putea reface în miniatură lumea de afară. Căci am avea un preşedinte, pe cineva care să reprezinte legislativul, eventual un premier, om de afaceri care să asigure finanţarea şi chiar o publicaţie de incintă. Mai lipseşte un judecător care să facă legile. Imaginea ar trebui să înspăimânte. Practic, din ce consideram cândva ca fiind stâlpii societăţii, constatăm acum că nu a mai rămas nimic neatacat de cari. Îşi va asuma oare cineva, vreodată, acest eşec?

Adrian Năstase şi lupul de mare (Realitatea românească – Bogdan Cristescu)

(…) razboiul se desfasoara de ceva vreme, însă abia acum au inceput sa fie plimbate pe la DNA nume grele. După unii, se mai pregatesc sa viziteze instituţia lui Daniel Morar pesedistul Miron Mitrea – ale carui sforarii în interiorul partidului au inceput sa deranjeze anumite interese – şi premierul liberal Călin Popescu-Tăriceanu, în cazul Rompetrol.

Manipularea informaţiilor de către DNA (Jurnalul naţional – Ion Cristoiu)

(…) secretomania care apasa mersul anchetelor penale impotriva unui demnitar sau persoana publica are alte explicatii. Ea serveste doar intereselor inguste ale celor care conduc Parchetul şi PNA: a) le da posibilitatea de a manipula opinia publica prin informatii trunchiate, nu de putine ori tendentioase, toate aflate în stapanirea stabilor sau a factorului public. Sintagma ‘din surse judiciare’ a devenit o acoperire pentru practicarea la vedere a prostituţiei gazetaresti; b) le da şefilor posibilitatea de a fi starlete ale audiovizualului autohton. Şi Ilie Botoş, şi Daniel Morar par a se simti confortabil în ipostaza de detinatori ai unor secrete teribile. Secrete din care domniile lor ne dau cu taraita, fără a-şi ascunde orgoliul de a trece drept foarte importanti. Daniel Morar şi-a făcut din actele DNA un fel de mosie, exploatata pentru a beneficia de o uriasa expunere mediatica; c) aşa cum s-a vazut, unele televiziuni şi ziare primesc informatii despre demnitarii sau politicienii intrati în vizorul DNA sau al Parchetului General. Daca ar fi vorba de o spaima a lui Daniel Morar şi Ilie Botoş de a nu se incalca mult invocata confidentialitate, mai mult ca sigur s-ar fi luat masuri ferme pentru a curma astfel de scurgeri. În realitate, confidentialitatea e doar un pretext. Un pretext pentru a face ditamai negustoria cu informatiile. Redactiile şi ziaristii cu pricina beneficiaza de informatii confidentiale în schimbul unei bunavointe vizibile fata de şefii DNA şi ai Parchetului General. E ceea ce a iesit în evidenta în cazul anchetei privind asa-zisa rapire a celor trei ziaristi.

Crosul spre Europa, în zgomot de cătuşe (Libertatea – Simona Ionescu)

(…) acest potop informaţional, cu zgomot de catuse pe motive şi fapte deja cunoscute ca facând obiectul unor anchete de mai multi ani, pare, deocamdata, a fi doar startul autorităţilor în cursa integrarii, un inceput de a convinge europarlamentarii ca Justiţia a inceput sa functioneze şi în România. Joc periculos, pentru ca, daca procurorii nu vor putea dovedi mita luata de fostul premier Năstase, incalcarea legii de către vicepremierul Copos sau faptele care au adus atingere sigurantei naţionale, comise de Patriciu, Europa se va simti trasa pe sfoara. Şi atunci, o usa trantita în nas s-ar putea sa nu ni se mai deschida vreodata!

Articole din Codul Penal (Azi – Valentin Stănilă)

Dacă revenim la comunicatul extrem de laconic citit de purtătorul de cuvânt al DNA privind citarea lui Adrian Năstase în calitate de învinuit, pe temeiul unor articole din Codul Penal care nu spun nimic marelui public, constatăm că, pornindu-se de la această înşiruire de numere, s-a urmărit acest efect (suntem datori să aplicăm principiul prezumţiei de nevinovăţie şi slujitorilor Justiţiei), dar când judecăm lucrurile în funcţie de efecte nu putem decât să considerăm că s-a procedat înt-un mod inacceptabil. Nici măcar celui învinuit nu i s-au adus la cunoştinţă faptele care i se impută, înainte de a se face publică invitaţia la Parchet în această calitate. Un astfel de ‘detaliu’ spune mult şi multe. Deficitul de rigoare, acoperit cu cifrele care indică articole din Codul Penal devine, în condiţiile date, un instrument eficient de manipulare. De aceea, este bine să ne reamintim că diavolul se ascunde, uneori, în detalii.

Ce fel de rechin e crocodilul? (Ultima oră – Ion Marin)

Pâna una, alta, taraboiul e cât casa şi pentru multi asta e confortabil. Pentru unii, fiindca li se pare ca, în sfârsit, se va face dreptate. Pentru altii, fiindca furtuna care zgâltâie (incercând sa-i smulga) marii arbori nu se resimte la firul ierbii. Interesant e de vazut ce urmeaza, intrucât amalgamul pare inexplicabil (adica, vorba unora dintre ei: intelegem sa le-o traga alorlalti, da de ce şi noua?), iar protagonistii rup şi refac (altfel) rândurile în permanenta. Deruta e maxima, jocul e aprig (apropo de preşedintele-jucator), iar intrebarea ramâne: ce fel de rechin e crocodilul? Raspunsul lui Urmuz – ce pare a fi spiritul tutelar al acestei epopei dâmbovitene ar putea fi: pelicanul sau babita. Ceea ce în limbaj pescaresc inseamna totuna.

Cadrilul lupului moralist cu oile zburătăcite (Cronica română – George Cuşnarencu)

(…) vorbind despre ‘imixtiuni’, tocmai Traian Băsescu este cel care uzeaza tot mai des de ele! Cel mai nou exemplu este mai limpede decât cristalul: luni, preşedintele s-a grabit sa declare convocarea procurorul general al DNA în fata unei comisii parlamentare drept o incercare de presiune a parlamentarilor asupra justiţiei (?), sa nu mai amintesc ca era convocat şi ministrul justiţiei, atat de indragit la Cotroceni. Şi, ca prin minune, vazând ca au un spate atat de tare şi ca sunt atat de ‘independenti’, marti a aparut şi comunicatul în care dl. Morar spunea ca nu se va prezenta în fata comisiei parlamentare, invitatie respinsa la unison şi de ministrul justiţiei! Nimeni nu a bagat în seama noua incercare a lui Traian Băsescu de a sfida autorităţile, aşa cum era obisnuit sa faca şi prin 1997. Parlamentul este, din cate stiu, şi el, o autoritate în stat, care poate controla instituţiile statului tocmai pentru ca acestea sa nu intre în derapaje bine controlate. De aceea spun ca, desi unele zicale ale lui Traian Băsescu au sanse de a deveni folclor, declaratiile lui ‘agresive’ sunt lipsite de credibilitate şi mi-e teama ca va trebui sa mai asteptam cateva decenii pentru ca oameni integri sa ajunga în postura de a face curatenie în lada de gunoi a societatii. Pentru ca nu poti cere lupului sa danseze cadril cu oile.

Partitura naţionalistă (Evenimentul zilei – Ioana Lupea)

Este de neinteles însă de ce doi lideri pretins progresisti, Traian Băsescu şi Emil Boc, nu au spus simplu şi argumentat ca resping statutul minorităţilor sustinut şi de UDMR. În fond, orice drept pentru minorităţile naţionale a fost, este şi va fi acordat pe baza unui consens la nivelul elitei politice intre reprezentantii majorităţii şi cei ai minorităţii, altfel e imposibil intr-un stat democratic. Poate pentru ca sinceritatea politica nu era suficienta la reinvierea sentimentelor antimaghiare necesare captarii electoratului în deriva al PSD şi PRM. Actiunea de seducere a acestor alegatori prin excitare naţionalista poate sa injumatateasca însă voturile din partea ‘României lui Băsescu’, adica pe ale celor care inteleg ca a reprezenta o organizatie şi a fi tradator nu e deloc acelasi lucru.

Vântu: omul ‘din faţa’ Realităţii (Argeş Expres – Octavian Andronic)

După o lungă tăcere, numele lui Sorin Ovidiu Vântu a revenit, legat de presă, odată cu manevrele din spatele ‘Realităţii’. Vreme de aproape doi ani s-a ştiut că el este cel care face jocurile, chiar dacă n-a existat vreo confirmare oficială. Câte ceva s-a mai scurs, atunci când unele dintre ‘vedetele’ bine plătite ale postului au fost convocate pe la team-buildinguri în decorul fastuos al insulelor greceşti din Marea Egee şi n-au rezistat tentaţiei de a dezvălui câte ceva.

Primarul dăunează grav sănătăţii (Gândul – Adrian Cercelescu)

Bucureştiul are un plan impresionant de Acţiune pentru Mediu, în care peste 51 de instituţii şi organizaţii, cu prefectura şi primăria lui Videanu în frunte, îi dau cu analize, cu identificări, cu ‘prioritizări’. Până le-or pune pe toate cap la cap, probabil că n-o să mai aibă obiectul muncii. Imaginaţi-vă un om cocoţat pe o noptieră. E bucureşteanul din sectorul 6 al Capitalei, la el în parc. Pe această fâşie a capitalei, ultimele calcule au dat numai cu zecimale: 0,6 metri pătraţi de iarbă verde, pentru un om.

Credibilitatea (Ziua – Ion Bogdan Lefter)

România a câştigat mult în ultimele luni la capitolul credibilitate, decisiv pentru evaluatorii europeni. În acest sens, merita toata atentia discursul pregatit de Douglas Alexander pentru Bucuresti (si preluat în ZIUA de marti 7 februarie): ministrul britanic a apreciat reforma din administratie şi justiţie (ocazie de a o mentiona pe Monica Macovei: ‘Vreau sa subliniez cu aceasta ocazie angajamentul ministrului Justiţiei în activitatea dedicata reformei în Justiţie’) şi s-a referit – fireste – la ‘eforturile de combatere a corupţiei, care dau semne ca lucrurile se misca’. În acelasi timp, Douglas Alexander a descris România ca pe ‘o economie în dezvoltare rapida, care atrage investitii straine’ (exemplul oferit: recenta intrare pe piata romaneasca a colosului britanic Vodafone) şi a remarcat ca tara noastra ‘ofera din ce în ce mai multe conditii pentru un mediu de afaceri competitiv’. Mai mult decât atat, ministrul britanic a laudat ‘forta de munca bine pregatita şi calificata’, cu accent asupra unor domenii de varf (‘aveti unii dintre cei mai buni matematicieni şi specialisti în IT din lume’). Caracterizari de care nu prea aveam parte până nu demult. Cu toate problemele ei, cu decalajele stiute, România a atins astazi, în februarie 2006, un nivel apreciabil de credibilitate, deci poate pasi peste pragul integrarii…

Plăcerea din capul nostru (7 plus)

A înţelege că sursa plăcerii se află în mintea noastră, ca şi aceea a neplăcerii, că frustrarea apare ca urmare a credinţei că suntem condiţionaţi şi dependenţi de cineva sau de ceva, de corp sau de un alt om echivalează cu un soare care se aprinde peste întunericul întregii noastre fiinţe. Soarele conştiinţei ne arată că – înainte de a avea plăcerea în afara noastră, trebuie să o alegem în interior. Pentru aceasta, avem nevoie mai întâi să repetăm acele lucruri şi comportamente care ne bucură, ne plac, ne încântă, aşa încât ele să intre în starea noastră de conştiinţă. Când se întâmplă acest lucru, plăcerea vine de la sine şi, o dată cu ea dispare obiceiul de a găsi urât, rău, neplăcut şi fad tot ce ne apare în cale.

Autor : Alic MÎRZA, Amos News