Panorama editorialelor din 7 februarie

Din conţinutul principalelor editoriale apărute în ediţia de marţi, 7 februarie, a cotidianelor centrale:

În numele Profetului (Libertatea – Adrian Halpert)

Si, pana la urma, cine are dreptate?, va veti intreba. Cei care au dat publicitatii caricaturile sau cei care au refuzat sa o faca? şi unii, şi ceilalti! Ambele tabere au argumente valabile atat timp cat aceste argumente raman în sfera dezbaterii de idei şi nu în cea a pietrei, a focului şi a batei. Dar ca unii dintre noi, în Europa, se straduiesc sa gaseasca justificari valului de violente ce a cuprins lumea musulmana în numele Profetului, mi se pare inexplicabil. Nu uitati ca nimic nu a facut mai multe victime umane de-a lungul istoriei decat fanatismul religios. Iar toate crimele în masa s-au facut, la vremea lor, în numele unor ‘idealuri sfinte şi marete’!

Fisiunea PNL-PD (Adevărul – Ion M. Ioniţă)

(…) decât să dispară, liberalii pot apela la planul de şapte la sută. Dacă îşi asumă deschis pierderile cauzate de erodarea la guvernare şi fac reformele cerute de propriul electorat, pot spera că le rămâne un nucleu dur de 6-7 la sută, ceea ce le-ar asigura supravieţuirea ca partid parlamentar. Membrii partidului au mai trecut prin astfel de experienţe şi s-au descurcat destul de bine, având resursele necesare supravieţuirii în opoziţie. Apoi, vor veni iarăşi vremuri mai bune. Oricât de mare şi frumos se dă PD, propunerea sa de fuziune pare mai degrabă o cacealma politică decât un plan riguros în care să creadă cu tărie. Democraţii au, la rândul lor, nevoie de alianţa cu liberalii, pentru că singuri nu pot câştiga alegerile cu toată creştin-democraţia lor cu tot. Iar Traian Băsescu nu este omul care să accepte să gireze cu numele său perdanţi la masa politicii.

Fuziune fără adeziune (Ultima oră – Ion Marin)

Intrebarea este pentru care motiv incearca liberalii sa se ascunda dupa atâtea chichite, amânari, retractari şi pertractari, în loc sa-si marturiseasca sincer sentimentele. Explicatia e simpla: în caz contrar, Alianţa se va rupe -PD se va mari cu toti dezertorii de la PNL, şi nu numai, şi sub noua titulatura populara, cu umbrela populismului de tip Basescu, despre care se poate spune orice în afara de faptul ca nu-l intereseaza subiectul, va putea câstiga un procentaj foarte apropiat de majoritate. Pe care ar putea-o completa te miri cu cine, cel mai probabil cu vesnicul partid de guvernamânt UDMR-chiar daca acum il someaza sa iasa, chipurile, de la guvernare. Sau poate, tocmai de aceea. Iata de ce asistam la acest dans al fetelor de la Capâlna, leganat şi alintat, ba în fata, ba în spate, care se poate numi şi jocul fuziunii fără adeziune. Şi, de fapt, fără sansa.

Şantajul de presă (Azi – Octavian Andronic)

Dl preşedinte Băsescu descoperă America cu o oarecare întârziere. Şantajul prin presă are frumoase tradiţii interbelice pe malurile Dâmboviţei şi nu degeaba performanţele imobiliare ale celebrului patron al ‘Curentului’ erau supranumite ‘şantajul şi etajul’. Palatul ridicat în acest mod, cu contribuţia marilor tunari ai vremii, ar putea să poarte o placă comemorativă, nu doar pentru a marca fenomenul, ci şi specificul lui: banii obţinuţi cu o astfel de trudă erau băgaţi direct în afacere.

Sincerităţile domnului preşedinte (România liberă – Nicolae Prelipceanu)

Faptul ca dlui Traian Basescu i se pare astazi de neconceput ceea ce facea cu dezinvoltura acum 10 ani e un semnal pozitiv: inseamna ca domnia sa este în stare sa evolueze, sa asimileze democratia. Ca, insa, i se pot reaminti destule momente din propria biografie politica în care a procedat exact pe dos de cum actioneaza azi nu e chiar cel mai bun lucru. în fond, exista o cantitate de asemenea dezvaluiri – şi de retractari ulterioare ale celui care face obiectul dezvaluirilor – pe care o poate suporta opinia publica, dupa care aceasta poate sa zica ‘halt!’ şi sa nu-l mai creada pe cuvant. Deocamdata, insa, dl Basescu nu pare a fi atins masa critica şi mai poate fi crezut pe cuvant, mai ales ca are un mod foarte convingator de a exprima sinceritatea omului obisnuit. Dar pana în 2010 mai e.

Cum pot fi înfieraţi bogaţii în faţa oligarhilor (Cotidianul – Dan Tapalagă)

PSD si-a consumat integral prezumtia de inocenta pe care cetatenii le-o acorda, în general, politicienilor, chiar daca le cunosc bine pacatele. PSD deconteaza peste un deceniu de minciuna şi demagogie. Acumulind averi fabuloase, liderii sai au pierdut, progresiv, cel mai pretios capital politic: credibilitatea. Insusi Mircea Geoana are o mare problema. Soacra, varul Barba şi afacerile sale obscure cu terenuri nu-l recomanda pentru aventuri retorice pe spatiul rezervat celor ‘saraci şi cinstiti’. în mod bizar, Iliescu a ajuns un fel de bufon la curtea regelui. Aplaudat la scena deschisa, ‘batrinul intelept’ i-a distrat pe baroni şi oligarhi cu adevarurile sale cumplite despre ‘imbogatirea cu nerusinare’. Dar şi Iliescu are portia lui de vina: au ajuns asa cum i-a crescut. Ramas fără subiecte şi identitate, partidul a esuat în caricatura. Criza de discurs l-a adus în situatii comice, paradoxale şi fără iesire. Noul Imam al PSD mai are o sansa, ratata de toti predecesorii sai: sa porneasca Jihadul şi sa taie ‘lanturile’ de care ‘coruptia atirna ca o piatra de moara de gitul partidului’. Dar parca şi aceasta imagine sfirseste tot în caricatura.

Un preşedinte, nu o promisiune (Bursa – Radu F. Alexandru)

(…) carentele etalate de Mircea Geoana sint departe de-a se rezuma la ‘prestatia scenica’. Dar intr-o lume în care aparentele sint infinit mai mult gustate de public decit fondul, o revizuire grabnica a mijloacelor de expresie cred ca se impune. Altfel, impotmolirea în postura de ‘preşedinte care promite’, atit de exact diagnosticata de Ion Iliescu, ii va fi fatala. Pentru ca timpul nu iarta, iar PSD are nevoie, mai mult ca oricind, de un preşedinte şi nu de o himera.

Între rechini (Realitatea românească – Mugur Cosmin)

Ce sa mai inteleaga omul de rand cand se uita la televizor? Intr-o zi apare preşedintele şi spune în stilul sau credibil şi raspicat ba ca prin Romania sunt interese de tip mafiot, ba ca nu stiu ce ministru era sa semneze un contract inrobitor pentru economia nationala sau ca alt membru al Guvernului nu respecta hotararile judecatoresti. A doua zi apar ministrii în cauza şi se scuza, acuza la randul lor, vin cu acte sau cer verificari şi alte verificari. Mai vine şi primul-ministru şi cere public, sa auda lumea ce transparenta-i pe la noi, sa fie verificate toate actele normative emise de Executiv. Iar circul asta cu acuze şi scuze continua zi de zi, abatandu-ne atentia de la adevaratele probleme ale vietii oamenilor.

Din partea unui ‘iresponsabil’ (Evenimentul zilei – Ovidiu Nahoi)

Daca ne vom respecta unul altuia acest drept fără a risca sa fim improscati cu invective, atunci în societatea noastra va fi nu doar mai multa solidaritate, ci şi mai multa libertate. Din pacate, examenul de comportament public referitor la controversatul subiect al caricaturilor a fost ratat. Şi e pacat, pentru ca nu de multe ori le este dat romanilor sa-si afirme cu hotarare credinta în valorile libertatii. Mult prea adesea probeaza adevarul proverbului ‘Capul plecat sabia nu-l taie’.

Bombă cu ceas la ZIUA (Ziua – Sorin Roşca Stănescu)

Este în afara oricarei indoieli ca se exercita, pe mai multe planuri, presiuni fără precedent indreptate impotriva presei. Cel mai periculos mijloc de acest fel este reprezentat de tentativele, uneori reusite, de discreditare a unor ziare, posturi de televiziune sau de radio ori grupuri intregi de presa. Pe ce cai? Una este accentuarea obsedanta a ideii ca, în spatele unei voci din presa, se ascunde o eminenta cenusie, care este patron. Şi ca acesta are interese nelegitime legate de afacerile sale, pe care incearca sa le solutioneze, prin intermediul redactiilor. A mesajului public promovat de presa. Intamplator sau nu, asemenea acuzatii lovesc, fără exceptie, în cei care se manifesta intr-un mod mai pronuntat critic impotriva puterii. A acelei puteri reprezentate, în acest moment, de preşedintele Traian Basescu. Acesta are planuri politice extrem de ambitioase, menite sa il transforme din preşedinte spectator în preşedinte jucator. Vizat de unele comentarii critice sau chiar de dezvaluiri, ca sa nu mai discut de informatiile de presa obisnuite, seful statului, care a ajuns în aceasta pozitie pentru ca, în trecut, a avut în general o relatie corecta cu presa, nu rezista astazi tentatiei ca, în atat de popularele sale iesiri la rampa, sa arunce sageti otravite impotriva jurnalistilor.

Aşteptăm ca Dan Voiculescu să se explice! (Jurnalul naţional – Ion Cristoiu)

Stiindu-l pe Dan Voiculescu om serios, care nu-si ingaduie vorbe în vant, ca un pitifelnic din presa, ne-am asteptat sa revina cu probe. Surpriza! Liderul Partidului Conservator nu aduce nici o proba. Sustine ca n-are nici o inregistrare. Vine insa o alta surpriza. Surpriza surprizelor, putem spune. Cel despre care era vorba în propozitie vicepremierul George Copos – neaga existenta unui moment precum cel invocat de Dan Voiculescu. Domnia-sa confirma convorbirea invocata de liderul Partidului Conservator, dar dezminte ca ar fi fost amenintat. Mai mult, de la conferinta de presa extraordinara, George Copos nu osteneste a suna redactiile sau a le vizita pentru a dezminti dezvaluirea lui Dan Voiculescu. Şi în tot acest timp, liderul PC tace. Desi ar fi dator cu o explicatie. A inventat dezvaluirea? L-a tras pe sfoara George Copos? şi asta pentru ca: conduce un partid ai carui membri se pot intreba: de cand şi pana cand preşedintele nostru a devenit purtatorul de cuvant al lui George Copos? E fondatorul unui trust de presa ai carui angajati şi colaboratori (printre care se numara şi subsemnatul) stiu ca regula de aur a unui jurnalist e sa aduca probe în sprijinul unei afirmatii concrete. Mai sunt unii care-l cred om serios. Pana la proba contrarie!

Păcate (Curentul – Tia Şerbănescu)

Incendierea ambasadelor Danemarcei şi Norvegiei în Siria de catre musulmanii revoltati de caricaturile publicate acum patru luni de un ziar danez (si reproduse apoi în Norvegia şi Franta) unde profetul Mahomed avea un turban în forma de bomba a facut sa se vorbeasca din nou despre ‘ciocnirea civilizatiilor’ şi despre conflictul dintre libertatea de expresie occidentala şi tabu-urile religioase orientale. Necazul este ca aceste ciocniri nu sunt catusi de putin civilizate – ci din ce în ce mai violente şi ca avem de-a face mai degraba cu o ciocnire a pacatelor.

De la caricatură la arma nucleară (Gândul – Bogdan Chirieac)

Problemele dintre Occident şi lumea musulmană nu se vor rezolva şi o să apară o altă scânteie, care va inflama din nou lumea. De la o izbucnire la alta lucrurile devin tot mai grave, iar dialogul – tot mai dificil. Judecând după cât de repede se depreciază situaţia politico-militară în raport cu Iranul, următoarea criză majoră e la distanţă de câteva luni. Iar acolo nu mai e vorba de pagini de ziar sau de clădiri în flăcări, ci chiar de arma nucleară!

Gardienii de la poarta de intrare în Paradisul Profetului (Cronica română – Grigore Arbore)

Tipologia multora dintre declaratiile politice facute în ultimele saptamani de liderul de la Teheran şi de liderii miscarii Hamas din Palestina este de factura nazista. Ofensiva impotriva ‘obiectivului Danemarca’ este la randul ei cusuta cu ata alba. Cele intamplate la Damasc, Beirut şi în alte capitale arabe în aceste zile nu au legatura directa cu Profetul, ci cu acea cohorta de personaje – printre care unul dintre cele mai insemnate este ‘seicul virtual’ bin Laden – care tinde a se instala la portile Paradisului din Coran pentru a controla buletinele de identitate şi biografia aspirantului la intrare şi pentru a permite eventual intrarea celor ce imbraca, la cerere, camasa bruna.

Ţintirea inflaţiei, între experienţa recentă şi anticipaţii (Ziarul financiar – Laurian Lungu)

(…) alegerea unei ţinte de inflaţie inconsistentă cu anticipările pieţei – cu o marjă de eroare semnificativă – poate crea complicaţii inutile. Aceasta pentru că orice calcul de compensare a inflaţiei făcut de public se va face la rata dată de anticipările acestuia şi nu la cea sugerată de BNR. O soluţie practică ar fi revizuirea ţintei de inflaţie pe 2006 la 6% concomitent cu specificarea unei ţinte şi pentru 2007, un posibil 5-5,5%. O eventuală evoluţie favorabilă a inflaţiei coroborată cu o comunicare eficace a BNR ar putea astfel reduce din anticipata presiune exercitată de indexările salariale. Ţinând cont şi de intervalul de variaţie al inflaţiei, s-ar face astfel un pas către convergenţa anticipărilor inflaţioniste între BNR şi piaţă (public). Fără de care, succesul pe termen mediu şi lung al regimului de TI ar putea fi pus la îndoială.

De ce nu vezi farfuria din care mănânci? (7 plus)

Când avem pretenţia absurdă că ne cunoaştem pe noi înşine sau pe alţii în întregime este ca şi când am spune ne vedem ceafa fără oglindă. Odată ce ne scoatem absurdul din minte, firescul îi ia locul, iar dragostea, blândeţea, tolernaţa şi acceptarea de sine iau locul opuselor care ne chinuie şi pe care nu ni le acceptăm nici în ruptul capului. Cum picioarele, ficatul, părul, ochii sau alte organe fac parte din întregul numit corp, dragostea, ura, bucuria, iritarea fac parte din corpul psihologic omenesc, din Eul omenesc. Şi el are nevoie să fie acceptat, la fel cum este acceptat corpul fizic.

Autor : Alic MÎRZA, Amos News