Panorama editorialelor din 6 martie

Din conţinutul principalelor editoriale apărute în ediţia de luni, 6 martie, a cotidianelor centrale:

Palatul Social Democrat (România liberă – Simona Popescu)

Multi sunt cei care se intreaba cum ar putea justifica dumnealui tot ce-a acumulat. Alt pesedist, Miron Mitrea, de pilda, a prezentat el acolo o lista, intocmita sau nu corect in materie de pret, dar macar a dovedit ca stie tot ce are si nu-i este frica sa spuna. Năstase insa nu a gasit ragazul necesar sa treaca in declaratia de avere toate obiectele acumulate pentru apartamentul sau. In plus, vila are mai multe etaje. De unde a avut fiul sau suma necesara sa achizitioneze o asemenea locuinta, cand el nu a muncit nici macar o zi, acum fiind student? Nici asta n-a spus. Cu aerul specific familiilor regale care coboara de pe tron in mijlocul multimii si, cu naturalete, discuta despre orice, la fel Adrian Năstase a incercat o portie cu jurnalistii. Acum semnele de intrebare sunt mult mai mari, suspiciunile procurorilor si mai multe…

Ziua Termopanelor Întredeschise (Cotidianul – Liviu Avram)

(…) detaliul care i-ar putea fi fatal lui Năstase sta exact in ceea ce a spus simbata: el a recunoscut ca dusumelele din apartamentul sau sint aduse din China. El a confirmat astfel informatia provenita din dosarul DNA si de care, pina acum, a facut misto cit a putut. Adrian Năstase a incercat apoi sa atenueze impactul acestei informatii, spunind ca el nu a stiut nimic, nu l-a interesat, si ca a fost decizia constructorului sa le aduca de acolo. Or, dupa stiinta noastra, nici Sergiu Sechelariu, nici Irina Jianu nu au avut un socru care sa fi fost ambasador in China. Asta ne face sa credem ca procurorii au un caz mai solid decit vor multi sa creada, iar inversunarea cu care Adrian Năstase refuza perchezitia are o motivatie la fel de solida.

Vernisaj (Curentul – Tia Şerbănescu)

Dl Năstase n-a nimerit-o cu pronosticurile – desi anunta ca-n doua saptamani va fi arestat, cel care a intrat la arest pe 30 de zile a fost dl Ovidiu Tender in dosarul RAFO – si nici cu ultima incercare de a impresiona publicul: invitatia adresata presei sa-i vada apartamentul din blocul Zambaccian pentru a dovedi ca n-are nimic de ascuns desi se opune perchezitiei. Gestul s-a dovedit neinspirat. Intai, fiindca vizita ziaristilor nu inlocuieste perchezitia procurorilor si apoi fiindca s-a expus inutil unor comentarii rautacioase.

Ultima şansă (Adevărul – Ion M. Ioniţă)

Dar, dacă lupta pentru a-şi salva capul nu o poate duce decât în justiţie, Adrian Năstase poartă acum o responsabilitate politică poate mai mare decât atunci când a fost la conducerea PSD. În cazul în care este convins cu adevărat că este o ţintă politică, are datoria să ceară în plenul Camerei aprobarea percheziţiei. Îi va feri astfel pe cei care îi susţin ideile să fie etichetaţi că reprezintă doar o gaşcă bună numai să-şi acopere tâlhăriile în parlament. Adrian Năstase mai are o şansă să arate că poate să se ridice deasupra intereselor personale, dacă într-adevăr se teme de instaurarea unei puteri abuzive. Dacă nu, e doar apă de ploaie.

Învinsul din Zambaccian (Libertatea – Adrian Halpert)

Alta era situatia daca Năstase ar fi deschis procurorilor usa apartamentului din Zambaccian inca din primul moment. Acum mai are o mica sansa de a reintra in ring: deputatii sa respinga cererea de perchezitie, iar el, in ciuda acestui fapt, sa-i invite pe procurori sa-si faca treaba, aratand ca n-are nimic de ascuns. Insa, asa cum l-am simtit sambata, la vizita organizata pentru presa, n-o va face. Pentru ca Adrian Năstase pur si simplu nu intelege ce i se intampla. A cazut de mult prea sus…

Telepercheziţia bate Justiţia (Gândul – Rodica Ciobanu)

Telepercheziţia reprezintă, în cele din urmă, un gest de sfidare a Justiţiei, la care deputaţii se vor dovedi complici, dacă vor respinge cererea Departamentului Anticorupţie. Volumele scumpe ale colecţionarului Năstase vor rămâne şi pe mai departe nemişcate în rafturi, însă statul de drept va ieşi profund deranjat de ciocnirea a două dintre puterile lui, care, în cazul în speţă, au datoria să colaboreze tocmai pentru a se face justiţie. Exhibiţionismul mediatic al preşedintelui Camerei nu a făcut decât să amplifice întrebarea fundamentală: din ce surse provine imensa avere a familiei Năstase? De unde vin banii cu care a cumpărat sutele de tablouri, apartamentele somptuoase, terenurile, rămânându-i suficienţi ca să-şi umfle conturile? Dincolo de provenienţa tâmplăriei şi a pardoselii, aceasta este întrebarea la care trebuie să răspundă justiţia românească, într-un caz devenit capital pentru ea. Răspunsul va întregi portretul lui Adrian Năstase, un fals social-democrat, care imită stilul grand burgeois şi ţine în cabinet o copie ieftină după Madona lui Raphael, pe care ar vinde-o pe zece mii de dolari.

Ce a vrut Adrian Năstase? (Evenimentul zilei – Ovidiu Nahoi)

(…) invitarea ziaristilor in apartamentul din Zambaccian mai mult a nascut intrebari decat sa ofere raspunsuri. A aratat un Adrian Năstase mai mult ingrijorat decat relaxat. Un Adrian Năstase care, crezand ca da o lovitura mediatica, nu a facut decat sa comita o noua greseala de natura sa-i afecteze imaginea.

Întoarcerea lui Iliescu în fruntea PSD (Jurnalul naţional – Ion Cristoiu)

Starea de spirit de la Congresul din aprilie 2005 n-a fost urmarea unei perceptii aprofundate a tarii reale. A fost, ca de obicei, in cazul liderilor PSD de la Centru, efectul campaniei duse de cateva ziare ale Puterii si de unele ONG-uri portocalii. S-a creat astfel, dupa metodele tipice diversiunilor postdecembriste, o atmosfera artificiala, fara nici o legatura cu atmosfera din randurile membrilor si simpatizantilor PSD. Sub Puterea acestei atmosfere, Ion Iliescu a fost repudiat pentru a se dovedi ca partidul s-a rupt de trecutul asa-zis neocomunist. Ceva asemanator se petrece si acum. Liderii de la Centru stau sub puternica impresie creata de campania mediatica pe tema coruptiei duse de ziare si de televiziuni ale caror patroni puscariabili sunt santajati de actuala Putere cu zanganitul catuselor. De aici intoarcerea la Ion Iliescu – necorupt, autorul legendarii sintagme, sarac, dar cinstit. Cand vor simti ca tema coruptiei s-a epuizat, Marii Papusari vor decide o intoarcere la tema Ion Iliescu – neocomunist. Si liderii PSD se vor dezice din nou de Ion Iliescu.

Ordonanţa sub anchetă (Cronica română – Octavian Andronic)

Ordonanţa a fost semnată de premier şi de miniştrii Economiei şi ai Finanţelor. Toţi trei au trecut deja de câteva ori pe la Parchet unde au încercat să le explice procurorilor care a fost semnificaţia acestei decizii. Pentru că aceştia, angajaţi într-o bătălie pe viaţă cu magnatul petrolului, Dinu Patriciu, doar când aud cuvântul Rompetrol intră în transă şi văd portocaliu în faţa ochilor. Nu portocaliul lui Patriciu, mai şters, ci acela viu al lui Băsescu. Las la o parte problemele pe care le are de lămurit chiar Dinu Patriciu cu justiţia. Revin la acest episod, în care avem de-a face cu o decizie politică a cărei fundamentare s-a făcut public, la lumină.

Cursa de Formula 1 la Cotroceni (Ziua – Sorin Roşca Stănescu)

(…) nu-mi imaginez ca Basescu nu a pregatit o miscare surpriza. Legile anticoruptie, care ar trebui votate in mare viteza in vederea evitarii clauzei de salvgardare, vor fi nascute tot cu forcepsul prezidential. Pentru ca altfel, aceeasi conjucturala majoritate parlamentara va fi reticenta si chiar ostila, considerand – in urma experientei din ultimele luni – ca sistemul national anticoruptie va fi dedicat, in exclusivitate, solutionarii unor vendete politice. Ori, va sta la baza crearii, in jurul PD, a unui mega si artificial partid. Sper insa ca si aici Basescu detine o cheie la care acum nici nu ne gandim. Si, in fine, va trebui solutionata chestiunea celor sase legi ale noului sistem de securitate romanesc, ba secretizate, ba desecretizate si care deja incendiaza mediile societatii civile. Daca va reusi si la acest capitol, atunci Basescu devine campionul absolut al solutiilor de interes national. Identificate in doi timpi si trei miscari. Sau, pur si simplu, chestiunea va fi amanata. Si lasata in vigoare legea desueta din ’91.

Urmaşii lui Coposu (Ziarul financiar – Dan Sultănescu)

PPCD este curtat din interes, şi nu din dragoste. Nu am iluzia că marile coaliţii apar din pasiune (exemplul Alianţei este evident), dar cel puţin mimează compatibilitatea. Ce fel de compatibilitate există însă între un partid care a militat pentru rectitudine morală şi renaştere spirituală şi un partid care acţionează exclusiv pe baza calendarului politic personal al lui Traian Băsescu? Ne-ar putea explica acest lucru domnul Talpeş, care mai nou încearcă să devină urmaşul politic al lui Corneliu Coposu. Aceasta este cu adevărat limita de jos despre care se temeau ţărăniştii în 2000.

Cu toate forţele la campania arestărilor de primăvară! (Ultima oră – Ion Marin)

(…) e in plina desfasurare cu toate fortele campania de primavara a arestarilor la vârf. Zi si noapte si, mai ales, vinerea dupa cina, ca nu cumva sa mai aiba timp avocatii incarceratilor sa faca vreo plângere spre a-i scoate pâna luni dimineata. Pentru ca, altfel, telejurnalele de seara si reporterii care au stat si au pândit toata ziua ba in zona zero, unde le sunt vilele mai mult decât pricopsite, ba pe scarile Parchetului General sau ale DNA-ului ar bate din buza. Si ar fi pacat fiindca, totusi, trebuie sa recunoastem, avântul mass-media si, mai ales, al televiziunii constituie o victorie si o cucerire a revolutiei de care nu trebuie sa ne batem joc.

‘Adevărul până la capăt’ (Azi – Valentin Stănilă)

Nu încape nici o îndoială că toate studiile (demne de acest nume) au limitele lor, inclusiv în ceea ce priveşte capacitatea autorilor de a-şi depăşi firescul subiectivism, propria viziune despre politică, în general, despre lume. Dar, nu avem nici un motiv de a subaprecia contribuţia unor participanţi, mai ales a acelora care s-au aflat în miezul evenimentelor, a unor reputaţi istorici şi publicişti la căutarea şi prezentarea unor fapte şi date care permit să se avanseze în procesul de cunoaştere a unor zone cât mai cuprinzătoare ale adevărului despre decembrie 1989. Nu ne găsim pe un teren gol. Dacă unora chiar adevărul nu le convine nu înseamnă că trebuie să negăm, în bloc, ce s-a făcut bine şi util pentru aflarea lui.

Biserica Ortodoxă este deja în UE (Realitatea românească – Corneliu Ciocan)

Biserica Ortodoxa Romana se afla pe ultima suta de metri in cursa pentru intrarea in Uniunea Europeana. La ultimele sinoade s-au luat masuri care schimba canoane si pravile vechi de mai bine de o mie de ani. Modificarea statutului femeilor in viata religioasa, accelerarea si intarirea activitatii filantropice si sociale sunt puse alaturi de dinamizarea misionariatului si de deschiderea tot mai mare catre romanii din Diaspora. Atitudinea contemplativa a vechii biserici romanesti a cam luat sfarsit. Potrivit declaratiilor oficiale si noilor initiative propuse, Biserica Ortodoxa a inceput sa se implice tot mai puternic in viata sociala a comunitatilor.

Imagine (Bursa – Cristian Pârvulescu)

Resurectia noului totalitarism, religios sau economic, poate fi impiedicata. Neo-conservatorismul nu mai pare astazi, dupa prelungirea excesiva a razboiului din Irak, atit de sigur, iar proiectul sau este contestat chiar de unii din fostii sai partizani. In urma cu doua saptamini Francisc Fukuyama publica in New York Times un articol care marca despartirea de fostii sai companioni ideologici, ‘Dupa neconservatorism’. O alta viziune politica si societala este asteptata.

Nici un început fără… sfârşit (7 plus)

Din pricina fixaţiei, din cauza obsesiei începi să te înfricoşezi, să clachezi, să înghiţi noxele emoţionale care te înfricoşează şi te duc către perpetuarea eşecului. Orice s-ar întâmpla, să nu disperi. Căci în dramele, tragediile, nebuniile, spaimele existenţei există un mare vindecător. Îl vom putea cunoaşte, lăsându-I libertatea de a tăia în carne vie şi-l putem descoperi, suportând durerile pe care el ni le aduce. Fixaţia omenească primordială este căutarea fericirii şi evitarea durerii. Cum ele există una prin alta, una după alta, una lângă alta, n-avem decât să ştim că durerea se încheie într-o zi. Şi pentru că toate trec, avem motive serioase să găsim în noi puterea de a o lua mereu şi mereu de la capăt, suportând durerea… sfârşitului. Căci pare că nu poate începe ceva, fără a se sfârşi altceva.

Autor : Alic MÎRZA, Amos News