Panorama editorialelor din 4 aprilie

Din conţinutul principalelor editoriale apărute în ediţia de marţi, 4 aprilie, a cotidianelor centrale:

Domnule Băsescu, sunteţi şantajabil? (Cotidianul – Cristian Pătrăşconiu)

Punctual si de ultima ora: dupa sarabanda gesturilor confuze si enervate ale şefului statului in chestiunea CNSAS, e pentru prima data cind, exceptindu-i pe aliatii neconditionati ai preşedintelui – pusi de acesta intr-o situatie ridicola -, exista opinia unanima ca Traian Băsescu ascunde ceva, cind se simte – fara contraargument valabil – ca nu joaca cinstit.
Cind candidatul Traian Băsescu l-a intrebat pe contracandidatul Adrian Năstase daca e santajabil, vorbele fostului primar l-au despicat pe fostul premier. In cazul in care actualul preşedinte al României nu va reusi cit mai repede sa invalideze – prin fapte – curentul de opinie care se incheaga si care se ingroasa – anume ca apropierea sa de serviciile secrete nu e intimplatoare si nici inocenta -, atunci tonul pe care se pune intrebarea daca e sau nu santajabil va fi radical diferit de cel de astazi. Acum, intrebarea inca mai are o latura igienica. Ea trebuie sa fie pusa pentru ca e singura sansa de a evita ziua in care acuza pe care o contine va avea o forta mult mai mare decit o are o afirmatie cu aceleasi date. Daca se va ajunge pina intr-acolo, nici ‘poporul’ lui Traian Băsescu nu va mai putea face nimic pentru şeful statului.

Adevărul despre imaginea SRI (Jurnalul naţional – Ion Cristoiu)

Intregul an de mandat prezidential a fost marcat de declaratiile lui Traian Băsescu potrivit carora Serviciile, SRI, indeosebi, ii pun la dispozitie date, dosare despre cazurile de coruptie, dar mai ales informatii confidentiale. Preşedintele a avut nevoie de aceasta ipostaza – de cel mai bine informat om din România – pentru a da credibilitate interventiilor sale in chestiunea coruptiei. Din nefericire, pretul credibilizarii spuselor sale a constat in adancirea suspiciunii ca Serviciile sunt un fel de Politie Politica a Cotrocenilor. Imaginea SRI in opinia publica devine astfel o problema de importanta majora. Nu atat pentru destinul Serviciului, cat mai ales pentru Traian Băsescu.

Băsescu face o mişcare spectaculoasă: trânteşte dosarele pe masă (Ziua – Sorin Roşca Stănescu)

Dar o intrebare, cred eu, esentiala trebuie pusa inainte de a-i acorda lui Băsescu o nota buna pentru aceasta manevra politica: poate el, in calitatea constitutionala de preşedinte, sa promoveze ordonanta de urgenta care sa le ofere ziaristilor pe tava respectivele dosare? Are Băsescu initiativa legislativa? Si daca nu are, atunci pe ce se bazeaza? Nu cumva pe un partid politic pregatit sa-i serveasca mingea la fileu? Sau este vorba de un bluf politic extrem de ingenios? Si inca o intrebare, pentru ca nu care cumva sa ma acuze cineva de ignoranta: despre ce dosare este, in definitiv, vorba? Sunt dosarele la care se referea Băsescu la dispozitia serviciilor secrete? Sau este vorba de dosare care au scapat definitiv de sub acest control? Adica de cele 1.300.000 de dosare care ar fi fost predate la CNSAS? O prada care nu se mai afla sub control nici prezidential, nici CSAT si nici macar al serviciilor secrete. O prada oferita, oricum, partidelor politice. Care s-au incaierat pe ea. Băsescu incearca sa o traga de sub nasul acestora pentru a o oferi, desi nu-i apartine, presei.

Neputinţa democrată (Azi – Octavian Andronic)

Dacă cineva şi-a închipuit că toate ultimatumurile liberale referitoare la retragerea lui Turianu de la conducerea CNSAS pentru a-i face loc acolo lui Ticu Dumitrescu îi vor înfricoşa pe democraţi, s-a înşelat. Nu numai că ar fi însemnat că nu ştie cum merg lucrurile în astfel de situaţii, dar şi că nu cunoaşte psihologia democrată, care poate fi asemănătoare cu aceea a unui bull-terrier care, odată prada apucată, nu-i dă drumul nici dacă-l omori. Muşcătura acestei rase este influenţată de un mecanism fiziologic care împiedică animalul să-şi descleşteze fălcile.

Partaj (Curentul – Tia Şerbănescu)

De cand preşedintele si premierul au trecut la ‘relatii institutionale’ – adica proaste, cum sunt mai toate institutiile – nici partidele lor nu se mai cruta, nici filialele nu se mai suporta si nici liderii nu se mai menajeaza. Nici macar pe ei insisi. Dl Boc, de exemplu, dupa ce si-a pus singur pe cap un scandal cat matusa Tamara prin blocarea CNSAS cu ajutorul dlui Turianu, a crezut ca drege busuiocul supralicitand si cerand ‘asumarea raspunderii guvernamentale’ pentru legea lustratiei ca ‘singura cale’ de a afla cine doreste deconspirarea securitatii.

O îndatorire urgentă a Parlamentului (Bursa – Radu F. Alexandru)

La mai putin de 72 de ore de cind a fost ales preşedinte al CNSAS, dl. Corneliu Turianu se grabeste sa infirme declaratiile d-nei Nagat, fara sa invoce insa nici un element in virtutea caruia o face. Fara a cauta formulari mai ambigue, trebuie spus limpede ca sintem in situatia in care unul din cei doi minte. Ori d-na Nagat, cind declara existenta dosarelor, ori preşedintele Turianu, care neaga existenta lor. Aflarea adevărului in aceasta situatie este o indatorire imediata si revine in exclusivitate Parlamentului. De felul in care acesta va decide sa se implice, singurul abilitat sa intervina in functionarea institutiei! depinde viitorul CNSAS. Numele celui care, pina atunci, va fi in fruntea lui devine, in context, o chestiune de amanunt.

Scapă cine poate! (Evenimentul zilei – Ovidiu Nahoi)

PNL se agata puternic de scandalul din CNSAS – o nesperata ocazie oferita de un PD surprinzator de neinspirat – regasindu-si aplombul anticomunist. Astfel, liberalii spera sa iasa din afacerea guvernarii recuperand macar partial electoratul de dreapta pierdut in favoarea PD. La randul lui, PD ramane tributar vechilor reflexe, semn ca schimbarea hainei politice nu inseamna si schimbarea moravurilor. Este vorba de recursul la populism si preluarea rolului de partid de opozitie in interiorul guvernului. Semnalul a fost dat chiar ieri de Emil Boc care, dupa perdaful tras liberalilor, a inceput sa indice modalitatile de cheltuire a unui ipotetic surplus bugetar. Tactica opozitiei din guvern a mers in 1996-2000, cand PD a ingrupat PNTCD , in timp ce liberalii s-au salvat in ultima clipa. Nu stim cine pe cine va reusi sa ingroape de aceasta data. Stim insa sigur ca România are nevoie de un guvern puternic dupa 1 ianuarie 2007. Iar PD si PNL nu par capabile sa-l mai sustina.

Cu partidul prezidenţial la anticipate (Adevărul – Mircea Marian)

Două lucruri umbresc însă acest proces democratic al anticipatelor. Primul este că PD şi Traian Băsescu dovedesc, o dată în plus, că nu urmăresc decât să deţină întreaga putere – guvern, parlament, preşedinţie şi servicii secrete -, nefiind capabili să colaboreze cu alte formaţiuni politice. Ca demn moştenitor al FSN, partidul lui Emil Boc a conservat vechea mentalitate comunistă, exprimată atât de plastic de V.I. Lenin: ‘Toată puterea – în mâinile sovietelor’. şi în 1998, atunci când Băsescu a declanşat căderea Cabinetului Ciorbea, PD nu a dorit decât să profite de o conjunctură favorabilă în sondajele de opinie şi să deţină mai multă putere în interiorul următorului guvern. Al doilea element îngrijorător este modul în care preşedintele Traian Băsescu urmăreşte ca, în preajma acestui proces electoral, să-şi fidelizeze serviciile secrete, cea mai bună dovadă fiind laudele deşănţate aduse, ieri, SRI. Bineînţeles, serviciile secrete nu pot aduce la victorie un partid care se prăbuşeşte în sondaje. Dar ele pot oferi informaţii care, atent gestionate, pot suplimenta numărul parlamentarilor unui ipotetic ‘partid prezidenţial’. Nu trebuie uitat că, în 1992, Ion Iliescu a reuşit să pună pe picioare un partid în câteva luni, pe care l-a şi adus la victorie, folosind suportul tehnic al serviciilor speciale. Până şi sediul central al acelui partid era într-o casă conspirativă a fostei Securităţi. Acum, metodele vor fi, bineînţeles, mult mai rafinate. Rămâne însă impresia că, la 16 ani de la executarea lui Nicolae Ceauşescu, Securitatea şi PCR sunt încă mult prea prezente în viaţa politică, pentru o ţară care se pretinde a fi democratică.

Se îmburdă căruţa?! (Cronica română – Iosif Boda)

Tot ceea ce am constatat si afirmat mai sus n-a vrut sa fie decat expunerea unei parti din ansamblul de premise care, in logica mea, duc la o singura concluzie: actualitatea stringenta a alegerilor anticipate. Acestea ar obliga partidele politice importante la elaborarea unor proiecte si strategii noi, la incheierea unor noi protocoale (care, in opinia mea, ar trebui sa fie post-electorale!), bazate pe raporturi de forte masurate, cantarite, nu doar estimate prin sondaje. Ar elibera atat PNL, cat si PD de obligatiile unui protocol care, recunoaste sau nu cineva, jeneaza la ora asta ambele partide. Partidele nesemnificative ar iesi de pe scena parlamentara si ar fi confirmate locurile exacte ale partidelor-flasneta. In sfarsit, elefantii batrani ai PSD (nu ma refer la varsta biologica, ci la aceea politico-doctrinara, dar si desuetudinea morala) ar fi trimisi la locurile lor, la ‘odihna’. PSD, curatat si modernizat, ar deveni, astfel, un partener acceptabil fie pentru PD, fie pentru PNL, fie pentru ambele. Generatia politica aparuta odata cu evenimentele din decembrie 1989 ar disparea, ca atare, ca generatie si tranzitia politica in România in sfarsit s-ar incheia. Nu cred ca organizarea de alegeri anticipate ar crea o instabilitate politica mai mare decat exista la ora actuala. Nici actul guvernarii n-ar avea cum sa se degradeze prea mult si nici viata economico-sociala a tarii nu s-ar opri. Sperietoarea cu incetinirea ritmului de aderare la UE nu mai tine. Continuarea lucrurilor asa cum sunt ele astazi prezinta un risc si un pericol mult mai mare decat cele pe care le-ar presupune anticipatele!

Două semnale: Panait şi Lazea (România liberă – Nicolae Prelipceanu)

La inceputul mandatului sau, Traian Băsescu declara ca ii mai lasa sase luni in functii pe şefii serviciilor secrete, dupa care le va evalua activitatea si va vedea ce masuri adopta. Va invit sa numarati lunile de cand e dl Băsescu preşedintele României, precum si sa enuntati macar un ‘cuvintel’ din analiza serviciilor secrete, facuta la sase luni de la instalare. Am trait cu totii o scurta perioada de optimism, de vreo cateva saptamani, cand, in sfarsit, Legea Ticu redevenea ce fusese, cand se vota Legea lustratiei (mai bine mai tarziu decat niciodata? cine stie), cand se spera ca autorul legii va fi chemat sa prezideze CNSAS. Pe la ‘servicii’ va fi fost panica. Saptamanile acelea au trecut repede, serviciile s-au repliat si au ales judecatorul in locul detinutului. Un tanar a avut si aici parerea corecta, dar a fost silit de partidul sau sa si-o ‘corecteze’ cum era ordin de undeva. Dl Dan Lazea, se pare, nu si-a ales soarta lui Cristian Panait. Dar s-a retras, dezgustat de ceea ce a fost silit sa faca. Oricum, el se asaza in aceeasi ordine de idei. ‘Vor veni tinerii cu alta mentalitate? Si, daca vor veni, ce-i?’, par a raspunde serviciile. ‘Ii dam noi pe brazda.’ Sau sub brazda.

Cacaia provocaţia? (Ultima oră – Ion Marin)

Oamenii, pedistii, adica – de ce nu? – au spus ca sunt de acord cu lustratiunea asta, ba chiar vor sa-i vada sclipirile cât mai repede, prin ‘asumarea raspunderii’. Va e teama, cumva, ca s-o scurtam, ca unii dintre ei (poate chiar toti) s-ar putea razgândi taman la vot (secret, cum altfel), incât sa cada guvernul Tăriceanu cu filiala Prahova (Patriciu and Co) cu tot? E posibil, cred ca ati gândit corect. Insa eu zic ca, pâna una alta, sa va hotarâti dumneavoastra s-o retrageti pâna rezolvati problema aliantei cu PSD (ce a ramas din el, aripa Geoana), ca UDMR-ul nu-i problema, doar vorbiti o limba comuna, a intelegerii si autonomiei! Si tot de limba ar putea tine motivul retragerii: cuvântul ‘lustratie’ nu este in fondul principal de cuvinte al limbii române (in maghiara, cumva?), nefiind macar in DEX. Or obiectia – pe care cred ca tot o va formula cineva, poate de la PRM, ca ei sunt cu nationalismul asta enervant – este dirimanta. O lege, macar in privinta titulaturii, trebuie inteleasa de toti cei carora li se adreseaza, altminteri oricare cetatean acuzat ca a incalcat-o poate ridica obiectia ca n-a inteles despre ce-i vorba si poate câstiga la CEDO, iar statul român poate pierde milioane de euro sau macar de lei (noi). Asa ca asta e o adevărata provocatie: schimbati numele legii ziceti-i, de exemplu, ‘Legea purificarii’, cum vad ca se traduce in Micul Dictionar Enciclopedic). In DEX, v-am spus, nici nu exista – ceea ce-i problema! – aceasta lustratie! Sau puteti opta pentru ‘ardere de tot’!

Învăţăturile lui Năstase (Libertatea – Mihai Valentin Neagu)

Si Adrian Năstase a vrut alegeri anticipate in 2002 sau 2003, cand avea toate sansele sa le castige si sa amane astfel meciul cu Băsescu si cu Parchetul. Dar nu le-a facut. Iar Băsescu nu vrea sa lase nimic la voia intamplarii. Poate ca nu se va confrunta cu Năstase in 2009. Dar parchetul, cu siguranta, va exista si atunci, cum va exista la fel de bine si dosarul Flota sau casa din Mihaileanu.

Datu’-n gât prinde rădăcini la români (Realitatea românească – Mugur Cosmin)

In Germania, spre exemplu, daca cineva isi parcheaza masina pe trotuar incurcand pietonii, un cetatean cu spirit civic anunta politia, care ajunge imediat la locul faptei si amendeaza imprudentul sofer. Cu alte cuvinte, chestia cu para functioneaza si chiar da rezultate prin Europa. Atunci, de ce n-ar da si pe la noi? Numai ca pe acolo lumea se paraste considerand ca acest lucru aduce beneficii intregii comunitati si nu pentru a face rau unui vecin sau unui coleg. La noi, para a inceput sa se instaleze pe principiul ‘caprei vecinului’, si nu pe fundamente de ordin civic. Mai mult decat atat, a inceput, din nefericire, sa functioneze si para anonima. Chiar unele institutii ale statului o incurajeaza dand curs si reclamatiilor nerevendicate. Daca ai chef sa-l bagi pe unul in ghearele procurorilor, scrii o epistola despre el, nu o semnezi si o trimiti pe la vreun Parchet, care este obligat, conform legilor de pe la noi, sa o ia in considerare. Iar acest ‘dat in gat’ functioneaza pe zi ce trece mai eficient.

Jandarmii – soluţia la problemele pensionarilor? (Gândul – Caterina Nicolae)

PD este singurul care dă semne că ar fi înţeles că pensionarii chiar au ajuns la capătul răbdării. Ministrul Muncii, Gheorghe Barbu, a anunţat săptămâna trecută că ar dori să majoreze pensiile, fără a strica însă ceea ce s-a obţinut în urma recalculării. Astfel va urma o creştere a punctului de pensie, de care se vor bucura cei care au obţinut un punctaj mai mare sau egal cu cel avut în plată înaintea recalculării, iar ceilalţi vor beneficia de un soi de ajutor social pe care îl vor primi o singură dată, nu lunar. Cât va însemna asta şi când se vor aloca banii, ţine însă de Ministerul de Finanţe, pentru că Fondul de pensii abia îşi duce zilele. Finanţele n-au dat însă nici un semn c-ar lua în calcul majorarea pensiilor şi oricum este puţin probabil că vor găsi o sumă decentă pe care s-o pună la dispoziţia Ministerului Muncii. Problema pensiilor nu este uşor de rezolvat. 300.000 de lei în plus nici nu se simt în gospodăria unei familii de pensionari, dar la 4,5 milioane de familii se cască un adevărat crater în bugetul de stat. Singura soluţie – creşterea numărului de salariaţi – nici nu este pomenită în discursurile guvernanţilor. Spre comparaţie, în majoritatea ţărilor UE, sunt doi-trei salariaţi la un pensionar, în România sunt 4,5 milioane de salariaţi la 4,3 milioane de pensionari în sistemul public şi 1,8 milioane de pensionari proveniţi din agricultură. Coaliţia la guvernare se îndepărtează pe zi ce trece de problemele reale ale României. Când zeci de mii de pensionari vor ieşi în stradă, care va fi soluţia Puterii? Tot jandarmii?

Autor : Alic MÎRZA, Amos News