Panorama editorialelor din 2 martie

Din conţinutul principalelor editoriale apărute în ediţia de joi, 2 martie, a cotidianelor centrale:

Statul justiţienesc (Cotidianul – Traian Ungureanu)

Asa-zisul stat politienesc al lui Băsescu e, cu o vorba necioplita, stat justiţienesc – prima incercare de desecare a mlastinii procedurale din care se hraneste regimul de consum propriu al oligarhiei romanesti. Frica de dictatura lui Han Băsescu e o paranteza diversionista şi o tema dezonoranta. Mai intii, pentru ca desfide orice gind la viitorul vietii comune a romanilor. Apoi, pentru ca trimite, spre generatiile care vin un mesaj otravit. Falsificatorii de opinie îşi trag pe sfoara urmasii. Nimic nu îi inarmeaza pe cei care vin cu exemplul a ceea ce a fost umilinta dura a adevaratului stat politienesc. Acolo, în abuzul permanent, în frig şi foame, în puterea securistului, din spatele militianului, din spatele activistului, din spatele echitatii socialiste s-a aflat degradarea. Cine se face ca uita pregateste generatiile care vin pentru umilinta urmatoare.

Un amestec prezidenţial (Jurnalul naţional – Ion Cristoiu)

Duminica, 26 februarie 2006, seful statului se lanseaza intr-un nou atac la adresa judecatorilor. Desigur, domnia sa n-o nominalizeaza pe judecatoarea Maria Tripăduş. Atacul de la TVR e interpretat însă ca o confirmare a cererii de recuzare emisa de procurori. şi slugile, care n-au lipsit şi nu lipsesc din Romania fanariota, pricep semnalul dat de preşedinte. Impotriva Mariei Tripăduş se declanseaza o crancena campanie de denigrare. Menita a dovedi ca decizia din cazul Dinu Patriciu îşi are explicatia în coruptia judecatoarei. Exact asa cum sugerase Traian Băsescu la TVR. Cazul Dinu Patriciu n-a fost inchis. Nu peste mult timp, Curtea de Apel Bucuresti va lua în discutie recursul Parchetului. Ce judecator va risca sa dea o decizie corecta?

Distorsiuni (Curentul – Tia Şerbănescu)

De bine ce-a ingropat securea fuziunii, Alianta a pierdut prin absenta în Camera Deputaţilor doua ordonante de urgenta ce vizau lupta anticoruptie – cazute la vot şi cu concursul UDMR. Daca opozitia si-a facut datoria (cum se spune) şi a respins din reflex orice lege care hartuieste coruptia, la UDMR e vorba de un banal santaj la adresa colegilor: nu votati statutul minoritatilor, nici noi nu votam legile guvernului din care facem parte. Negociate aproape în permanenta, legile guvernului sunt mereu în pericol sa-si piarda viata fara ca ministrii sa se framante mai mult de o emisiune tv sau doua.

Care erodează pe care (Realitatea românească – Bogdan Cristescu)

Ce-ar mai avea de facut PD în vederea unui succes la viitoarele alegeri? Un singur lucru: sa faca în asa fel incat toata erodarea politica determinata de guvernare sa pice în spinarea liberalilor. La acest lucru însă se pricep destul de bine ambele partide ale Aliantei D.A., marturie stand erodarea şi prabusirea PNŢCD dupa guvernarea 1997-2000. Astfel, intrebarea nu mai este cat va uza actul guvernarii Alianta, ci care partid îl va eroda mai tare pe celalalt.

Post-fuziunea (Bursa – Cristian Pârvulescu)

Post-fuziunea ramine agitata şi din alt punct de vedere. Viata interna a PNL nu este linistita. Posibila sciziune a unui grup conservator este inca posibila. Unii o dau chiar ca sigura şi indica nume de transfugi. Destabilizarea partidului, mai ales ca impact public, prin aceasta fractura ar putea fi, eventual, compensata de asocierea cu PC. Intr-o asemenea perspectiva, PNL ar fi, oricum, fragilizat, iar influenta sa ar descreste. Atit PNL, cât şi PD incearca sa se consolideze. În aceste conditii, despre o eventuala reforma a partidelor nici nu poate fi vorba. Pregatite de confruntarea pe care doar au aminat-o, PNL şi PD aproape uita sa mai guverneze.

Războiul soiei nu face mămăliga să explodeze (Cronica română – George Cuşnarencu)

(…) în locul podului Grand şi a sinelor de tren intens circulate, frumoasei fanate i se pregateste o moarte artistica. Iar pentru asta nu ai nevoie decat de un mic razboi. Asa a fost scoasa pe masa, doar ca sa danseze din buric şi sa se insinueze ca un adevarat cal troian, ‘Elena din Soia’. Prietena de casa cu nefericita fecioara, camarada cu verisorii ei limbuti, partenera de dansuri şi de afaceri cu toata lumea, Elena facea parte din acest plan: sa lase publicului impresia ca junele escroc o fura pe Elena (de care e indragostit lulea, zice lumea) din cetatea mostenita de PNL şi o duce în cetatea din Mihaileanu, fieful amicilor politici ai ‘Piratului’. Toate rudele ametite cu cantece de sirena ar urma sa evadeze din clanul PNL pentru a se inrola în clanul PD. Parintii fondatori ai fecioarei ar trebui sa nu suporte acest afront şi prin urmare Razboiul Soiei poate incepe! În urma acestui razboi, nu doar fecioria PNL ar urma sa piara, ci chiar şi stramosii clanului. Numai ca planurile din targ nu se potrivesc cu cele din teatru. Noua nu ne plac razboaiele, ci ‘lupta politica’. Nu-i iubim pe tradatori, ci îi divinizam. Stim ca intotdeauna e rau şi de mai bine. Acesta este motivul pentru care niciodata mamaliga nu explodeaza. Acesta este motivul pentru care nu mai suntem ‘copiii patriei’, ci copiii apatiei. Iubim prea mult teatrul!

PSD, faliment moral (Evenimentul zilei – Ovidiu Nahoi)

Mai avea nevoie Partidul Social Democrat de inca un gest care sa-i ilustreze public falimentul moral? Multi ar fi gata sa jure ca nu. Si, cu toate acestea, iata ca subsolurile moralei politice au inca multe cotloane neexplorate. Ce reprezinta, de fapt, votul aproape unanim (scor 87 la 2) dat în grupul parlamentar impotriva cererii procurorilor de a-i perchezitiona locuinta fostului premier Năstase? Decizia nu are relevanta asupra votului din plen, acolo unde o majoritate, fie ea firava, ar putea decide altceva decat vrea PSD.

Integrator sau terminator politic? (Ziua – Sorin Roşca Stănescu)

(…) noua constructie politica realizata în mod cronofag va fi de tip clientelar, doctrina politica estompandu-se şi transformandu-se, de fapt, doar în pretext. În simpla motivatie de tip moral. S-ar repeta în oglinda ceea ce a facut PSD în trecut, cu deosebirea, insa, ca acesta, inainte de a incerca sa devina partid stat, era totusi cea mai mare formatiune politica din Romania care putea guverna singura. Daca în aceasta directie se indreapta PD, atunci mai poate exista o consecinta. În loc sa îşi indeplineasca un rol integrator, absorbind partide mici şi lideri talentati, PD ar juca un rol terminator în raport cu pluripartitismul şi principiile competitiei democratice. Si, în plus, s-ar descalifica moral, pentru ca persoanele atrase în partid nu ar fi alese dupa criterii etice, ci dimpotriva. PD s-ar trezi sub asaltul oamenilor pe care, cel putin declarativ, i-a dispretuit şi i-a urat.

Popular şi populist (Azi – Valentin Stănilă)

Pornindu-se de la faptul, cât se poate de real, reprezentat de falia dintre agenda politicienilor şi agenda populaţiei (formulă care tinde să devină un plicitisitor clişeu propagandistic), mai toţi liderii de partide se întrec în a formula programe dintre cele mai atractive, astfel încât să dobândească noi simpatii în rândurile electoratului. Aşa ajungi să-i vezi pe îmbogăţiţii pe seama banului public plângând pe umerii năpăstuiţilor, ai celor aflaţi în nevoie, promiţând marea cu sarea, de la dublarea şi triplarea pensiilor, până la eliminarea TVA la produsele şi serviciile esenţiale pentru traiul majorităţii covârşitoare a populaţiei ţării.

Votca lu’ Boc (Libertatea – Petru Calapodescu)

Modul în care a trambitat reteta de alcatuire a unui mare partid, intr-un soi de ‘Vino, lume, vino!’, dupa ce a esuat în tentativa de a da pe gat dintr-o sorbitura liberalii, te indeamna însă sa crezi asa ceva. Ramane de vazut cine se va aseza la coada, ca sa bea din votca prezidenţială. Sau, ma rog, a unui partid pe care Boc, Elena din Cotroceni şi alti fani ai lui Traian Băsescu îl vad construit ca o pisica aratata PNL şi o rampa de pe acum pregatita pentru alegerile din 2008-2009. Deocamdata, par a se anunta taranistii, numarati pe degete. Gigi Becali, care se şi vede cu 16 la suta, zice şi el ca-i cumpara pe taranisti şi se duce cu ei spre trupa din Deal.

Doar vârful aisbergului (România liberă – Bogdan Ficeac)

Practic, nu exista domeniu unde sa nu se fi furat la greu şi în complicitate cu marii politicieni sau cu cei pusi sa vegheze la respectarea legii. Acum, unii dintre politicienii de la varful puterii sau al opozitiei sunt chemati sa dea explicatii şi deja s-a creat o adevarata isterie nationala. Desi, cum remarca Valeriu Stoica, cercetarile actuale n-au ajuns nici macar în faza de citire a rechizitoriului. Altfel spus, un intreg scandal doar pentru cateva dosare (implicand nume de rezonanta, ce-i drept), şi acelea abia la faza de procedura. Pana la judecarea fondului mai pot trece ani buni, ceea ce inseamna ca n-ar trebui sa ne imbatam cu apa rece. E doar varful aisbergului şi musuroiul da în clocot. Daramite sa mai apara şi un rechizitoriu! şi totusi, de undeva trebuie inceput. Iar faptul ca, acum, Uniunea Europeana sta cu ochii pe noi şi ne cere rezultate concrete justifica speranta ca procesul de intronare a statului de drept va continua, nu se va rezuma doar la o alta campanie de sunet şi lumina. Oricum, e clar ca ceva se schimba în bine. Cat de lung va fi drumul, sau cat de rapid, nu ne ramane decat sa vedem în lunile ce vor urma. Cat despre scandal, cu cat e mai mare, cu atat inseamna ca bisturiul patrunde mai adanc.

Publicitatea la TVR – indice de refracţie al taxei TV (Ziarul financiar – George Chiriţă)

Trebuie observat totodată că bugetul televiziunii publice depăşeşte totalul bugetelor însumate ale tuturor celor aproape 100 de televiziuni private. Este greu de înţeles ce mecanisme economice funcţionează atunci când devine ‘necesar’ să se suplimenteze prin publicitate un venit echivalent cu totalul veniturilor din care se realizează cele aproape 100 de programe ale televiziunilor private, multe dintre ele de o calitate mai bună. Publicitatea poate reprezenta astfel pentru televiziunea publică un instrument prin care ecranul TV devine un simplu mediu de refracţie al banilor colectaţi de la populaţie, prin care devin vizibili de fapt alţi bani, cei rezultaţi din vânzarea de spaţiu publicitar: o reţetă despre cum ar fi să cumperi 11 milioane de euro cheltuind 88 de milioane de euro.

Avertismentul alb pentru o administraţie portocalie (Argeş Expres – Octavian Andronic)

Ultima tresărire a acestei ierni relativ blânde, fără prea multă zăpadă şi doar cu câteva pusee de ger, s-a dovedit aproape fatală pentru primul oraş al ţării. Bucureştiul a fost, de ieri imediat după prânz, paralizat pur şi simplu de zăpadă şi de viscol. Testul cel mai dur l-a reprezentat circulaţia. Principalele artere, dar şi artere secundare, au fost parcurse în mers de melc, intersecţiile dovedindu-se a fi veritabile capcane din care cu greu se putea ieşi. Traversarea oraşului pe axele principale a luat până la 5-6 ore celor care s-au încumetat să spere că pot ajunge la capătul călătoriei. Haosul a fost amplificat de o reglementare rutieră precară şi de indisciplina devenită cronică a şoferilor.

Ţara zăpezii (Adevărul – Val Vâlcu)

Primăria poate face faţă unei ameninţări cu bombă, la orice oră din zi şi din noapte. O deraiere şi un incendiu vor fi urmate de mobilizarea exemplară a forţelor, de la prefect la sectorist. Nici măcar un seism nu pune probleme, desigur dacă e vorba de un exerciţiu, cum s-au tot făcut în ultima vreme. Cu zăpada e altceva. Prima simulare a avut loc abia la sfârşitul iernii, când autorităţile s-au prefăcut că intervin, simulând interesul pentru soarta oamenilor, până pe la 11 noaptea, când n-a mai rămas nimeni pe străzi.

Preşedintele (Rompetrol) care este… (Ultima oră – Ion Marin)

O veste mai ‘cutremuratoare’ decât insasi arestarea sa a zguduit mai zilele trecute opinia publica româneasca si, probabil, şi americana: hartuitul Dinu Patriciu a renuntat la conducerea Grupului Rompetrol, marele concern româno-american, cel mai mare contributor la buget etc… pentru care, nu o data, domnul Tăriceanu, primul-ministru al României, a lasat deontologia şi legea la o parte, fiindca, nu-i asa, nu te joci când vine un asemenea om de afaceri la tine în birou, care, pe deasupra, iti este şi prieten (citat aproximativ dintr-o memorie care nu ma ajuta prea mult când e vorba de exactitatea şi fermitatea declaratiilor domnului prim-ministru). Iata, insa, ca pe urmele prietenului sau din capul Guvernului, şi domnul Patriciu demisioneaza partial color, irevocabil, dar… subsidiar, anuntându-ne fara clipire ca da, a renuntat, dar nu la sefia, respectiv preşedintia Grupului Rompetrol, ci la… niste filiale, sucursale subsidiare, departamente, apartamente (nu, astea tin de alt scandal al zilei), în fine, reiese clar ca ne-a aburit, ne-a fraierit, ne-a dezinformat!

Scindarea bunului simţ (Gândul – Melania Mandas Vergu)

lectorii şi doctoranzii C.I.B.-ului au dreptul să ceară. Au chiar şi dreptul să instige, cum au făcut în noiembrie trecut, cu lanţul viu care cerea scindarea U.B.B., au chiar şi dreptul de a fi membri ai Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, exponentul extremismului maghiar, dar nu au nici un drept în virtutea căruia să nege realitatea: 50 de specializări în limba maghiară exclusiv, 6 extensii, 22 de masterate, 6.672 de studenţi şi masteranzi exclusiv maghiari, 230 de cadre didactice, 2 prorectori, consiliu academic maghiar, secretariat general maghiar, 20 de cadre didactice maghiare membre ale Senatului U.B.B. (din totalul de 85, din care 4 germani), 10 studenţi maghiari în Senatul U.B.B. (din 21 de studenţi), decani, prodecani, secretari ştiinţifici, facultăţi şi colegii exclusiv în limba maghiară. Universitatea Babeş-Bolyai are 19 facultăţi cu predare în limba română, 16 cu predare în limba maghiară şi 10 facultăţi cu predare în limba germană. Cei trei iniţiatori ai C.I.B.-ului intoxică cu bună ştiinţă organismele europene şi liderii de opinie, în încercarea disperată de a şi le înhăma demersului lor.

Ce faci cu puterea ta atunci când o ai? (7 plus)

Cei ce sunt slabi în raport cu noi sunt şi aceia care au nevoie de mai mult sprijin din partea noastră. Cum fiecare joacă ambele roluri în diferitele sale relaţii de viaţă, este minunat să le conştientizăm şi să învăţăm din fiecare dintre ele ‘ce simte celălalt’. Şi, când vom fi conştienţi de existenţa rolurilor de putere sau de lipsă a ei, vom putea privi către greşelile noastre şi ale celorlalţi cu ochi noi nouţi. Aceşti ochi ne vor permite să înţelegem că puterea înseamnă întotdeauna ‘responsabilitate’, pentru că, în relaţiile în care avem putere, producem schimbări. Şi, nu de puţine ori, schimbările acestea schimbă destinul celorlalţi, dar şi pe al nostru. Dacă puterea noastră aduce mai multă bucurie, mai mult ajutor, mai multă încredere şi speranţă celorlalţi, contează… Acestea toate ni le dăruim şi nouă înşine.

Autor : Alic MÎRZA, Amos News