Categorii: Actualitate

Panorama editorialelor din 23 februarie

Din conţinutul principalelor editoriale apărute în ediţia de joi, 23 februarie, a cotidianelor centrale:

Băsescu – preşedintele PSD! (Jurnalul naţional – Ion Cristoiu)

Liderii PSD se ingrijesc sa se puna bine cu Traian Băsescu. Sau, ma rog, sa arate ca s-au pus bine cu Traian Băsescu. Liderul de la Centru, Mircea Geoană, a fost extrem de incantat public, pentru ca Traian Băsescu a tinut cont de punctele sale de vedere. Vazandu-l pe distinsul preşedintele de partid de opozitie la Cotroceniul de unde pornesc toate loviturile piezise impotriva PSD, am crezut ca preşedintele tarii e Ion Iliescu, şi nu Traian Băsescu. Liderul local Marian Oprişan îi prepara lui Traian Băsescu la Ziua Unirii o manifestatie de simpatie PSD-ista, de care nu s-a bucurat pana acum nici macar Tatucul Ion Iliescu. Când fostul prefect, Baiesu, îi aminteste ca PSD e, totusi, partid de opozitie, Marian Oprişan îl suspenda din partid. Sub privirile grijulii ale lui Mircea Geoană, venit special la Focsani pentru a dovedi ca orice cartire impotriva lui Traian Băsescu se pedepseste. Sunt toate acestea numeroase semne ca în constiinta romanilor se adanceste imaginea unui Traian Băsescu preşedinte nu numai al PD, dar şi al PSD. Adancirea asta mai avea nevoie de un bobarnac. I-a dat-o Traian Băsescu luni seara, prin imbratisarea, în direct şi la ora de varf, a PSD. Actualii lideri ai PSD sunt linistiti. Mai mult, sunt fericiti. L-au predat pe Adrian Năstase. Şi cred ca ei au scapat. Isi pot cheltui în liniste banii stransi în timpul guvernarii anterioare. Sarmanii! Nu-l cunosc pe Traian Băsescu!

Divorţ pentru nepotrivire de caracter (Adevărul – Mircea Marian)

Pe măsură ce competiţia dintre liberali şi democraţi va deveni mai acerbă, va spori neîncrederea şi va fi afectată funcţionarea unui număr din ce în ce mai mare de instituţii. Conflictul a ajuns deja până la vârful structurilor statului, cum ar fi în CSAT, de unde toate dezbaterile politice de la ultima şedinţă au ajuns în presă. Cei care vor participa de acum la şedinţele CSAT se vor teme că tot ceea ce spun în spatele uşilor închise va deveni public, iar procesul de luare a deciziilor ar putea fi afectat de o prudenţă excesivă. Alianţa PNL-PD repetă astfel o bună parte din greşelile coaliţiei CDR-PD-UDMR. Şi atunci, PD a fost principala sursă de scandal, ceea ce, în perioada 1997-1998, i-a adus o creştere substanţială în sondaje. Dar pedeapsa a venit în 2000, când au plătit toţi. Liberalii şi democraţii abia au reuşit să intre în parlament, iar ţărăniştii au fost, practic, scoşi de pe scena politică.

Fuziunea PNL-PD şi arestarea lui Patriciu (Libertatea – Simona Ionescu)

Nici Elena Udrea nu s-a lasat mai prejos, demonstrând inca o data ca nu numai Mugur Ciuvica a invatat sa lanseze bombe media. Proaspata membra a PD e convinsa ca maine PNL va spune fie un NU categoric fuziunii, fie va veni cu o propunere de unificare de neacceptat. Ca sa-i faca sa se razgandeasca, democrata le-a aruncat liberalilor un cartof fierbinte. Blonda Elena a dat de inteles ca lideri marcanti ai PNL sunt beneficiarii unor sponsorizari consistente venite din partea lui Dinu Patriciu prin intermediul unei fundatii. Se pare deci ca magnatul liberal al petrolului a devenit un fel de moneda de schimb, iar intrebarea zilei de maine, când preşedintele Rompetrol va comparea în fata instantei, devine tot mai intreptatit sa ne-o punem: va fi sau nu arestat în ‘ziua fuziunii’?

Richter în Zambaccian (Cotidianul – Traian Ungureanu)

S-a vorbit despre aparitia unei oligarhii postcomuniste inca de la inceputul anilor ’90, adica de mult, în vremuri de mare devalmasie conceptuala şi politica. Intre timp, lucrurile s-au limpezit. Diferenta e ca acum stim, pozitiv, ca avem o oligarhie matura şi temerara. De unde am aflat? Din evenimentele politice admise sau interzise în ultimele 12 luni de o instanta care a lucrat metodic, rapid şi precis. Aceasta instanta mobila şi inteligenta nu are partid, desi dispune de nenumarate sedii superbe şi nu lasa urme, desi are calcatura grea. în ultimele 12 luni, ea a facut nevazute alegerile anticipate, a supus presa unei clisme care a lasat fara continut retele de televiziune şi presa scrisa, a redactat deciziile Curtii Constituţionale, a fugarit calomnios o doamna care pleaca în fiecare dimineata la Ministerul Justitiei cu gindul ca e ministrul unei ei, nu al unei institutii şi a aruncat cu voturi de gainat în DNA. Pentru toate acestea, autorii s-au rasplatit acordindu-si pensiile dupa care tinjeau pasii otomani detasati în Valahia. Aceasta e noua oligarhie şi acesta e palmaresul ei. Nu e putin. în 12 luni, zvonurile despre maturizarea oligarhiei romane au devenit fapt. Avem, adica, o institutie noua, iar ea are economia, parlamentul, ceva justitie, destula presa şi si-ar dori tot statul. E inutil sa ne plingem. Viciile istorice se platesc pina la ultimul leu vechi şi pina la cel mai nou credit UE.

Zambaccian sub microscop! (Argeş Expres – Octavian Andronic)

Ce vor fi căutat acolo procurorii? Din puţinele informaţii scurse către presă rezultă că obiectul căutării îl constituie termopanele despre care se afirmă că ar fi fost furnizate de Irina Jianu, în schimbul numirii sau menţinerii sale într-o mănoasă funcţie de inspector în construcţii. Procurorii au dificila sarcină de a stabili provenienţa acestora. Evident, nu se aşteaptă nimeni ca pe undeva să fie scris pe ele cu cerneală simpatică ‘mită’. Şi nici producătorul nu are obiceiul de a-şi ştanţa produsele cu codul IBAN al firmei sau cu numărul comenzii. Probabil că pe aici se află explicaţia detectorului de metale cu care s-au înarmat procurorii: ei au încercat sau vor încerca să identifice caracteristicile moleculare ale aliajului folosit pentru a determina şarja care a fost utilizată pentru realizarea ramelor.

Cât de ilegală este/a fost corupţia?! (Ziua – Ion Bogdan Lefter)

In etapa urmatoare anchetei DNA, dosarele ajung în tribunale. Or, judecatorii, aceiasi ca pana ieri, alaltaieri, ca inainte de relansarea ‘luptei impotriva corupţiei’, pe deasupra şi inamovibili, isi pot vedea de interesele lor, pot incetini sau bloca desfasurarea proceselor, pot raspunde la vechile comenzi politice. Cele mai mari suspiciuni le ridica nenumaratele, repetatele, parca-eternele ‘erori de procedura’. Comise intamplator, neintentionat, din ingenuitate ori din incompetenta?! Sau pentru a le servi inculpatilor, ai caror avocati indica fara gres hibele procedurale şi obtin punerea în libertate, noi termene de judecata, amanarea sine die a pronuntarilor?! Sigur ca a presupune ca totul se petrece în buna intelegere intre – pe de o parte – unii procurori şi judecatori şi – pe de alta – puternicii şi prosperii ‘invinuiti’, nume grele, ultrasonore, inseamna a face proces de intentie. Dar problema de principiu ramane: cine-i judeca pe corupţi?

Numai cu Parchet şi presă nu ajungem în UE (Gândul – Bogdan Chirieac)

Pe linia dreaptă a integrării europene, dosarul privind Agricultura ar trebui să dea coşmaruri de la ministru şi până la portarul instituţiei. La fel ar trebui să se întâmple la Mediu, la Transporturi, la Sănătate, la Concurenţă. Sunt enorm de multe lucruri de făcut, sunt de luat decizii economice dure ce ar putea scoate lumea în stradă, e de lucrat efectiv cu responsabilitate şi, chiar dacă pare un cuvânt total nepotrivit şi demodat, cu patriotism. Pâinea albă ar trebui să vină în România din UE. Anticorupţia şi spectacolul ei nu vor aduce automat această pâine pe mesele românilor.

Secretele de la bodegă (România liberă – Bogdan Ficeac)

De-a lungul ultimelor zile cazul jurnalistilor romani a fost prezentat şi cu alaturarea unor cazuri ‘similare’ din SUA, Ungaria etc. Nu sunt nicidecum cazuri similare. Pentru ca în Statele Unite sau în Ungaria disputele fusesera declansate tocmai de publicarea unor informatii secrete, nu de hotararea de a nu le publica! Pentru o asemenea hotarare Ministerul Apararii Naţionale a tinut sa multumeasca ‘Romaniei libere’. Desi ministrul Apararii a subliniat ca informatiile cu pricina sunt vechi de vreo doi ani şi jumatate iar eventuala lor publicare n-ar fi adus vreo atingere sigurantei naţionale. Retineti! Chiar daca le-am fi publicat, nu era mare branza! Dupa care incepe ancheta. Perchezitii, catuse, arest. Pentru jurnalisti. De ce tocmai acum? Fiindca Procuratura n-a avut de ales şi trebuia sa se autosesizeze. Ca a exagerat cu catusele şi arestul dupa ce facuse perchezitii amanuntite e adevarat, dar la fel de adevarat e ca o ancheta trebuia declansata. Numai ca ea are doar o singura directie. Pe la armata n-am prea vazut miscari spectaculoase (nu poate fi nimic spectaculos în retinerea unui plutonier ratutit). Acolo e buba. Respectivele documente secrete trebuie sa fi fost clar în evidenta cuiva, fire se pot gasi, mergând pana la descifrarea mobilului acestor scurgeri (simpla prostie sau reglari de conturi în esaloanele superioare ale MApN). Nimic din zona cazona. Nici de la servicii. Ziaristii sunt vinovati. Specific romanesc. Nu degeaba avem şi o veche zicala la tema. Cam spurcata, dar asta e: oaia bese şi capra trage rusine…

În clinică (Curentul – Tia Şerbănescu)

Motiunea de cenzura ‘Antireforma în sanatate’ depusa de PSD şi PRM a cazut la vot dupa o dezbatere aprinsa în care coalitia şi opozitia au incercat fiecare sa arate cat de nesanatoasa e cealalta – şi aproape ca au izbutit. Atletii spitalelor nu s-au crutat deloc: s-a vorbit despre ‘ineptia’ premierului, ‘contabilul de la CAP’ ajuns ministru, despre ‘lupta de clasa’ şi oligarhi, despre textul ‘lautaresc’ al ‘potiunii de uzura’, despre ‘prostii cu scoala’ de la putere şi despre cei care ‘au invatat la vechea securitate’ din opozitie.

Succesul păgubos al unei moţiuni ratate (Cronica română – George Cuşnarencu)

Votarea motiunii ar fi insemnat caderea guvernului, ceea ce, pentru majoritatea cetatenilor, ar fi fost un gest necesar. Ei bine, acest lucru nu s-a intamplat, în ciuda ‘razboiului’ declaratiilor din plen şi explicatiile acestui gest trebuie gasite tot în grija pentru propriile privilegii. Pentru ca alegerile anticipate, dincolo de jocul Cotrocenilor, al unora sau altora, ar fi insemnat ca multi dintre cei care au dat bani grei ca sa fie pusi pe liste parlamentare, sa se vada ramasi pe dinafara, o situatie greu de digerat. Iata cum, de dragul propriului loc caldut, atat de necesar afacerilor personale, parlamentarii inchid ochii si, sfidând opinia publica, se fac partasii unei actiuni care va afecta pentru viitorii ani intreaga populatie a tarii. Iar criza continua! S-a ratat o noua sansa de primenire a clasei politice. Sau s-a ratat intrarea în normalitate?

Poziţionările doctrinare (Azi – Valentin Stănilă)

Maniheismul dus până la absurd n-a ajutat şi nu ajută la clarificarea lucrurilor, dimpotrivă, întreţine o stare de spirit nefavorabilă în toate zonele vieţii politice, blochează dialogul, dezbaterea reală, întreţine frustrările şi împiedică structurarea forţelor existente potrivit curentelor doctrinare moderne. Aceasta nu înseamnă că intelectualii de stânga nu au o problemă (dacă nu chiar mai multe), şi anume reţinerea manifestată faţă de proiectele care vizează coagularea formaţiunilor politice din spectrul lor doctrinar. De ce nu ies în arenă, fie şi numai la amploarea şi intensificarea acţiunilor celor de dreapta? Este o temă de dezbatere care, în limitele unui scurt comentariu, nu poate fi decât enunţată. Se cuvine, în primul rând, ca partidele de stânga (în măsura în care se poate vorbi despre aşa ceva în momentul de faţă) să-şi pună ele însele problema gradului scăzut de atractivitate pe care îl prezintă pentru intelectualii care, în mod natural, ar fi fost alături de ele, dacă … Ei de aici poate să înceapă o discuţie serioasă, de la acest ‘dacă’.

Senzaţional: români incoruptibili! (Realitatea românească – Gabriel Năstase)

În goana dupa senzaţional, media romaneasca pare sa nu realizeze o serioasa confuzie: imitând superficial modelul occidental, ea a uitat ca realitatea romaneasca este cu totul alta decât cea nemteasca ori americana. Ca, spre exemplu, în vest, un subiect senzaţional se refera la un demnitar sau la un important om de afaceri corupt, în timp ce la la noi acest fapt a ajuns de-a dreptul banal! Recentul demers al postului Realitatea TV de a cauta şi a aduce pe micile ecrane, daca nu ca pe ceva senzaţional, oricum ca pe o raritate, romani incoruptibili este absolut remarcabil!

Doar un pas înainte (Evenimentul zilei – Ovidiu Nahoi)

Aventura europeana a echipelor de club romanesti ne arata cat de departe suntem, totusi, de ceea ce se petrece în fotbalul mare de pe continent. Incertitudinea care a planat asupra locului de disputare a returului Steaua-Heerenven ne aduce aminte ca triunghiul administratie publica – sector privat – cluburi nu functioneaza în directia construirii unor arene civilizate. Saracia este o problema de fond, care isi va gasi rezolvarea, probabil, în decenii. Dar bugetele reduse nu justifica tenebrele financiare în care s-a scufundat fotbalul romanesc, aflat cu procurorii şi portareii la usa. Spalari de bani, evaziune fiscala, surse de finantare dubioase – iata chestiunile presante la care conducatorii fotbalului romanesc sunt chemati sa raspunda azi în fata oamenilor legii.

Vindecarea sentimentului de vinovăţie (7 plus)

Avem nevoie să înţelegem că nu ne vindecăm sufletele şi comportamentele agresive, fără a înţelege că toţi oamenii, la fel ca noi, sunt conduşi de inconştient tocmai în scopul de a deveni conştienţi de inocenţa fiecărei fiinţe. Con-ştiinţa inocenţei proprii şi a inocenţei altora ne transformă în oameni toleranţi, îngăduitori, capabili de iertare şi capabili să trăiască doar sentimente de vinovăţie care ne ajută să creştem şi să-i sprijinim şi pe alţii în procesul de creştere de sine şi de conştienţă de sine.

Autor : Alic MÎRZA, Amos News

Update in joi, 23-02-06 9:23

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse

Recent Posts

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Top 5 gadgeturi inteligente care îți fac viața mai ușoară

Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…

vineri, 20-09-24

Mergi într-un city break la Brașov? Ai nevoie de perne de aer de la AirPower dacă ai Chevrolet Aveo!

Având în vedere că Brașovul e la o aruncătură de băț, mulți băcăuani aleg să…

miercuri, 28-08-24

Acest website folosește cookies.