Panorama editorialelor din 21 februarie

Din conţinutul principalelor editoriale apărute în ediţia de marţi, 21 februarie, a cotidianelor centrale:

Câştigător absolut: Traian Băsescu (Jurnalul naţional – Ion Cristoiu)

(…) preşedintele a reusit: 1. Sa-si realizeze obiectivul de a-l trece pe Daniel Morar, omul Monicai Macovei, în subordinea lui Ilie Botos, omul sau. Fara a da de banuit o clipa ca asta a urmarit, deoarece domnia-sa poate sustine ca a tinut cont de opinia partidelor parlamentare. 2. Sa se afirme inca o data, dupa criza din vara anului trecut, prilejuita de decizia Curtii Constitutionale, drept garantul statului de drept în România lui 2006. 3. Sa arate tarii ca domnia-sa e un pilon de intelepciune în mijlocul nebuniei intretinute de komisarii portocalii din presa şi din asa-zisa societate civila. 4. Sa se infatiseze în ipostaza de preşedinte situat deasupra confruntarilor politice interne. Prin aceasta, Traian Băsescu s-a dovedit din nou un extraordinar exploatator al situatiilor de criza. Situatii care-i servesc atat de bine interesele, încât ai jura ca el le-a creat, potrivit vechiului principiu: al focului pus pentru a fi salutat ca pompier salvator.

Riscuri (Curentul -Tia Şerbănescu)

Înainte ca Parlamentul sa dezbata şi sa voteze moţiunea de cenzura depusa de PSD şi PRM împotriva celor 17 legi ale reformei din sanatate, dl Văcăroiu a riscat un pronostic: sunt 80% sanse ca guvernul sa cada. Sansele ca dl Văcăroiu s-o zbarceasca sunt şi mai mari. Primul interesat ca guvernul sa nu cada este chiar partidul sau: intai pentru a nu-i da dlui Băsescu satisfactia de a scapa de dl Tăriceanu şi apoi fiindca evenimentul l-ar surprinde cu 80% din conducere la DNA.

Molahul Năstase (România liberă – Nicolae Prelipceanu)

Daca în batalia caricaturilor profetului se manifesta un moment acut al celebrei ciocniri intre civilizatii, şi aici, în România, tot o ciocnire intre civilizatii, e drept, în mic, are loc. Şi a avut loc, inca de la momentul când se striga ‘noi muncim, nu gandim’, ‘moarte intelectualilor’, ‘Ratiu şi Campeanu afara din tara’. Mecanismul din spatele marionetelor scoase în randuri stranse pe strazile Bucurestiului şi ale altor orase romanesti la acea vreme este, în fond, extrem de asemanator celui care dicteaza şi obtine revolta marilor mase de musulmani de pe strazile Orientului Apropiat ori chiar ale unor tari europene, astazi. Adrian Năstase simte o imensa ura fata de cei care – crede domnia sa – îl improasca cu noroi, adica procurorii care-l cerceteaza. Pentru ca, în mintea sa, domnia sa e oarecum echivalentul intangibil al profetului din mintea milioanelor de islamisti. Sau, mai precis, al unui molah, dar unul al unei lumi fara Dumnezeu, unde politrucii se cocoata pe scaunul privilegiat si-i tin locul. Al unei lumi al carei Dumnezeu e averea, banul, dar numai acela care aterizeaza prin indiferent ce mijloace în buzunarul celui care o conduce. Asadar, n-ar trebui sa ne miram de ceea ce se intampla în tarile arabe. S-a intamplat şi se mai intampla şi la noi, în prezent nu chiar atat de violent. Fiti cu ochii pe molahul Năstase!

Predarea cheilor din Zambaccian (Adevărul – Ion M. Ioniţă)

Aceeaşi imagine devastatoare şi în cazul retrimiterii cererii de percheziţie în afacerea Zambaccian. A părut cât se poate de evident că era o încercare de obstrucţie care nu avea nimic de a face cu aspectele constituţionale. Din toată afacerea, cea mai mare notă de plată a căzut pe capul PSD. Partidul a fost perceput că se agaţă cu ghearele şi cu dinţii pentru a bloca mersul unei anchete care vizează înalţi demnitari din fosta sa guvernare. Probabil, întreaga conducere a partidului ar fi fericită dacă Adrian Năstase ar mai face un pas înapoi şi i-ar lăsa să răsufle uşuraţi. Pentru că pierderile de imagine sunt uriaşe, nimeni nu va mai vrea să apară că se opune anchetelor. C.V. Tudor a bătut palma cu Traian Băsescu, la fel Dan Voiculescu. Politic, nu este profitabil pentru nimeni să se angajeze împotriva DNA. De aici şi consensul. Juridic, procurorii au responsabilitatea să-şi dovedească acuzaţiile, altfel campania anticorupţie se întoarce de unde a plecat.

Tandrul zornăit de cătuşe… (Azi – Octavian Andronic)

Consecinţele acestui episod îmi apar a fi de o gravitate deosebită. Pentru că, pe de o parte, fac din presă o victimă a acestui tip de represiune. Mâine-poimâine, datele secrete de apărare naţională vor fi înlocuite cu cine ştie ce date despre personalităţi investigate pe motive de corupţie şi vom asista la umflarea cu mascaţi a tuturor gazetarilor care vor avea lipsa de inspiraţie să se ocupe de aşa ceva. Pe de o parte, acţiunea aceasta în forţă induce în opinia publică sentimentul recrudescenţei tentaţiei represive a statului. Simplul cetăţean se poate afla oricând în situaţia ca găsind la ghena de gunoi un CD să fie luat pe sus de mascaţi şi depus în cine ştie ce Abu Ghraib românesc pentru cercetări cu metode speciale.

Inapoi, la Parlament! (Ultima oră – Ion Marin)

Facând vorbire despre dorinta-i de a retrimite ordonanţa DNA la Parlament, dar şi de a obtine votarea ei de catre toate partidele, preşedintele Băsescu a spus şi ceva esential: anume ca ‘nu este adeptul nici unei alte solutii alternative, de genul asumarea raspunderii’. Astfel de abordari, a mai precizat el, ar fi de natura sa discrediteze Parlamentul, iar interesul meu este un Parlament credibil, ‘pentru ca mi se pare potrivit sa dau Parlamentului dreptul sau legitim’. Un singur amendament fata de aceasta pozitie de suveran luminat: nu ‘sa dau’, ci eventual ‘sa redau’. Pentru ca Parlamentul României a fost transformat de guvernele post-decembriste, cu complicitatea Cotroceniului şi a majoritatii ocupantilor fotoliilor de parlamentari, intr-o anexa penibila a puterii, intr-un teatru de marionete, cu scopul vadit de a valida şi ridica la rang de lege toate sforariile, interesele de grup şi partinice (dar şi individuale, oho! ) ale rasfatatilor sortii, ale guvernantilor (in sensul larg al acestui cuvânt, aproape odios), în detrimentul şi în ciuda celor multi şi oropsiti, a guvernatilor. Şi care nu pot face nimic altceva decât a-i roti pe ‘adversari’ odata la patru ani, în incercarea de a-si ‘alege’ o soarta mai buna.

Scenariul provocării (Ziua – Sorin Roşca Stănescu)

Daca cineva si-a pus în cap sa construiasca un scenariu al provocarii, acela nu e, cu siguranta, vreunul dintre cei doi procurori care ancheteaza scurgerea de informatii. Artizanul e mai puternic şi mai discret. Potretul sau robot îl plaseaza undeva intre Preşedinte şi Parchet. Probabil, legat de serviciile secrete. dacă acest personaj malefic doreste sa convinga opinia publica ca serviciile secrete au nevoie de puteri sporite, nu pentru a restrange libertatile, ci dimpotriva, pentru a intari forta statului de drept, atunci el ar proceda exact în acest fel. Ar lasa sa se scurga informatiile, ar regiza plimbarea unui CD prin redactii, doar-doar cineva va publica secretele Armatei. Moment în care s-ar putea da semnalul pentru dezlantuirea iadului. România libera şi ZIUA au dat peste cap asemenea socoteli. în aceasta situatie, singura varianta este mimarea unor anchete facute în forta.

Şmecheria cu pisica (Libertatea – Petru Calapodescu)

(…) n-au vrut nici în ruptul capului, chiar împotriva unor amendamente ale propriilor partide, sa renunte la trei indemnizatii dacă nu mai sunt alesi. Mai cu seama s-au cramponat de obtinerea unei pensii discriminatorii fata de restul populatiei: ei cer ca un parlamentar, chiar dacă a detinut doar trei mandate, sa fie asimilat, la pensie, magistratilor a caror viata se confunda cu cariera. Iar partea de pensie a onorabililor care depaseste nivelul rezultat protrivit legii sa fie suportata nu dintr-un fond privat de pensii, la care ar fi trebuit sa cotizeze, ci din bugetul de stat. Ca şi pictorul din poanta, (ne)alesii natiei au renuntat la oarece mofturi, dar si-au pastrat ciolanul.

Colivă de zeci de milioane (Gândul – Caterina Nicolae)

Precedentul acestor pensii privilegiate este invocat de parlamentari ca să justifice de ce ţin cu dinţii de legea lor. Adică, un parlamentar, alesul poporului, merită mai puţin ca un magistrat? Având în vedere că, în campania electorală, atât Alianţa D.A., cât şi PSD clamau echitatea şi egalitatea şi promiteau că toate pensiile vor fi calculate după un principiu unic, acum n-ar mai fi trebuit să existe categorii de pensionari favorizaţi. În loc să pună ordine în întregul sistem de pensii din România, parlamentarii mai bat un cui în coşciugul mult invocatului principiu al solidarităţii sociale. Vor pensii ca magistraţii, dar măcar aceştia le primesc după 20 de ani de muncă, nu după 4!

A doua confiscare a cartierului Primăverii (Cotidianul – Liviu Avram)

Metoda folosita, desi aparent infailibila, devine vulnerabila tocmai prin repetitie. în toate cazurile, fostii proprietari si-au depus cererile de retrocedare inca din anul 2001, imediat dupa aparitia Legii nr. 10. Vreme de trei ani, nu au reusit sa-si recupereze proprietatile, multi dintre ei primind chiar refuzuri oficiale. A intrat atunci în scena tandemul Cuptor-Dinu. Oamenii au semnat mai intii procuri de reprezentare catre mandatari desemnati tot de cei doi. Date fiind drepturile depline pe care le primeau interpusii, se poate spune ca acela era, de fapt, momentul în care fostii proprietari isi pierdeau orice putere asupra bunurilor revendicate. Intermediarii semnau apoi ante-contractele de vinzare-cumparare cu Cuptor şi Dinu, iar imobilele erau restituite prin ordine emise de directorul RAAPPS sau de primarul general, scutindu-i de procese costisitoare şi cronofage. Astfel, le era acceptat celor doi ceea ce li se refuzase, implicit sau explicit, fostilor proprietari. Sigur, putem crede iar în zeci de coincidente, dar numai cu riscul de a parea idioti. Cartierul Primaverii a fost ridicat în perioada interbelica nu de oameni bogati, ci de salariati instariti şi functionari de stat. Comunistii l-au confiscat cu brutalitate intr-o noapte ca sa-si instaleze acolo nomenclatura. Ce se întâmpla acum nu difera mult de ceea ce s-a întâmplat în anii ’50: noua confiscare dureaza ceva mai mult de o noapte, iar brutalitatea fizica a fost inlocuita cu una juridica.

Turismul, TVA-ul şi scandinavii (Realitatea românească – Mugur Cosmin)

Degeaba deci se fac aceste eforturi de promovare, dacă Finantele nu se ghideaza dupa o politica clara, dacă la nivelul turismului nu s-au luat inca decizii privind taxele şi impozitele, dacă ne tot punem cenusa în cap deschizând stirile zilnice cu gripa aviara de la marginea marii. Toate aceste balbe manageriale ale mai marilor nostri nu fac decât sa ofere prilejul investitorilor de oriunde sa ne taxeze, în felul lor desigur. Adica sa ne ignore!

Cu geografia împotriva Europei (Evenimentul zilei – Ovidiu Nahoi)

Respectarea proprietatii intelectuale este unul dintre domeniile notate cu cartonasul rosu în perspectiva evaluarii din primavara. Poate ca aici, în Balcanii nostri unde totu-i negociabil, nimic nu pare prea grav. Dar pentru autorii francezi, a caror munca de cercetare a fost preluata fara aviz şi fara citarea sursei, situatia este imposibil de tolerat. Normal. Asta-i lumea în care vrem sa intram. Ne amagim ca vreo doi-trei ‘pesti mari’, livrati eventual inainte de raportul din mai, ne vor rezolva problema de europenitate. Nimic mai fals. Atunci când avem elevi care nu stiu, de exemplu, cat de importanta este citarea sursei – pentru ca nimeni nu i-a invatat! – suntem şi vom ramane departe.

Europa, între kalaşnikovul democratic şi ‘atomica lui Allah’ (Cronica română – Grigore Arbore)

Cultul democratiei în politica interna şi internationala, o viziune limitativa despre rolul alegerilor în constituirea unor societati democratice stabile, risca a dezarma ideologia politica a Occidentului în fata campaniilor instrumentate de forte care alimenteaza instabilitatea şi terorismul în numele gloriei Islamului. Respectul Occidentului fata de acesta este confundat de cei care sufla în focul crestinofobiei cu slabiciune şi cu teama. Luarile de pozitie clare împotriva unei stari a lucrurilor ce risca a se metamorfoza în teama şi pasivitate au fost putine. Printre ele este de mentionat cea a remarcabilului om de cultura, universitarul Marcello Pera, preşedintele Senatului Italiei. ‘Remarc – a spus intr-o comunicare la Colocviul «Europa: radacini şi frontiere’» (7 iunie 2005) – o stare de predare. Fiecare european pare a fi un fel de auto-flagelator care continua a se bate cu pumnii în piept. dacă în jur sunt fundamentalisti şi teroristi care au declarat jihad-ul, atunci cel care se autoflageleaza crede ca un motiv trebuie sa fie’. Fara comentarii.

De ce greşim? (7 plus)

Când acceptăm greşeala ca parte firească a Eului nostru omenesc, ca instrument de evoluţie legat de existenţa liberului arbitru (tocmai greşeala ne dovedeşte că avem capacitatea de a alege liber), nu vom mai suferi de pe urma greşelilor noastre. Şi nu-i vom mai judeca aspru pe cei ce greşesc. Pentru că nu există învăţător mai aspru şi mai talentat, mai puternic şi mai insistent decât propria noastră greşeală. Ea nu ne cere să învăţăm vreo lecţie pe de rost, nu ne socoteşte indicele de inteligenţă, or pe acela de virtute, cât ne cere să înţelegem:’de ce greşim’? Şi, când ne vom însuşi lecţia greşelii, vom şti că nimeni nu are ceva personal cu noi, nimeni nu greşeşte pentru că vrea, cât pentru că mai are niţel – niţeluş de învăţat… Şi ne greşeşte întotdeauna pentru că şi noi mai avem de învăţat…

Autor : Alic MÎRZA, Amos News