Panorama editorialelor din 14 martie

Din conţinutul principalelor editoriale apărute în ediţia de marţi, 14 martie, a cotidianelor centrale:

Băsescu – charisma şi pedeapsa (Cotidianul – Cristian Pătrăşconiu)

Ca un râu subteran, sub ce spune la suprafata şeful statului, se intrevede, la adincime, un discurs care tradeaza o analiza temeinic – politologica şi care releva o cunoastere profunda a electoratului romanesc. Băsescu a invatat perfect o lectie: în România, din 1989 şi pina acum, se voteaza carisma si/sau se voteaza negativ. Amenda o primesc – şi o deconteaza la alegeri – cei care nu si-au facut temele, cei care nu si-au respectat angajamentele, cei care au spus una şi au actionat exact pe dos. Acesta este, esentializat, mesajul permanent pe care Băsescu i-l serveste de fiecare data, cu sau fara garnitura, unui premier care nu are carisma. Dar care, în schimb, are la activ câteva prietenii care l-au compromis, câteva gesturi ezitante, în momente-cheie ale mandatului sau, si, mai nou, o pofta irezistibila de a exagera, ca sa nu spunem direct de a minti (cum e cazul, recent, de asumare cocoseasca a unui proiect în care meritele lui Tăriceanu sunt, în fapt, mult, dar mult mai mici decit pretinde acesta). Cit despre carisma, e limpede cine e posesorul sau privilegiat. Cel putin în acest sens, în confruntarea dintre cei doi, forta e, evident, la şeful statului. Si, spre nefericirea actualilor purtatori de imagine liberala, nu numai forta.

Din gândirea politico-filosofică a ministrului Flutur (Azi – Octavian Andronic)

Această idee a lichidării opoziţiei, indiferent câtă boală ai avea pe ea, nu denotă, în spatele argumentaţiei, o fire prea democrată. Nici măcar una liberală. Denotă un spirit totalitar, cu nostalgii serioase în legătură cu rolul conducător al unui partid unic. Gândirea sa politico-filosofică se află în strânsă relaţie cu o altă teoreticiană de frunte a actualei Coaliţii, acea doamnă Constantinescu, de la PD, care răbufnea cu aplomb în urmă cu câteva luni: ‘Ciocu’ mic, că noi suntem la putere!’.

Unde ne sunt liberalii? (Cronica română – Iosif Boda)

Daca liberalii nu sunt bantuiti de dorinta de a se constitui în ‘pol’, ei nu sunt scutiti nici de teme de reflectie şi nici de probleme. Nu au cum sa evite, de exemplu, situatia lor aparte în randul liberalilor europeni. Pentru ca, la ora de fata, în Europa, liberalii sunt mai degraba de centru-stanga, pe când în România ei sunt de centru-dreapta. Nu se poate sa nu-i ingrijoreze şi faptul ca, în toata perioada post-decembrista, PNL nu a fost în stare sa pregateasca un prezidentiabil cu sanse de a castiga cursa pentru Cotroceni (‘cazul’ Stolojan e unul aparte şi inca enigmatic). Nici cu guvernarea nu au avut mai mult succes sau noroc. Desi în cateva ocazii, presedintele Băsescu a apreciat ca actualul guvern – n-a pomenit, desigur, niciodata despre primul-ministru – este cel mai performant dintre cele postdecembriste, rezultatele în ceea ce priveste cresterea economica, echilibrele macro-economice, tintirea inflatiei, transporturile, sanatatea, invatamantul, calitatea vietii în general nu prea ne dau nu stiu ce motive de a sari în sus de bucurie. Este interesant ca, parca, uneori, politicile economice liberale au avut mai mult succes fara liberali în fruntea guvernului. Asta ar putea sa-i coste la alegeri. Pana una-alta, lunile care vin vor fi decisive pentru liberali. A fi sau a nu fi un partid politic mare (semnificativ) în România? Asta e intrebarea! Raspunsul depinde, inainte de toate, de liberali. Dar nu numai de ei!

‘Zmeura de aur’ pentru locatarii din Casa Poporului (Ziarul financiar – Indira Crasnea)

‘Lungeşte Doamne boala’, este o vorbă autentic românească, rezultată din interesul vechi de a perpetua situaţii care să ne dea prilejul şi satisfacţia de a critica demolator şi pe termen lung. Vrem, în sinea noastră, altfel de Parlament, de care să nu ne simţim stânjeniţi şi în care să ne regăsim. Însă uităm de metehnele individuale şi de faptul că schimbările încep chiar de jos. Minunile care se întâmplă peste noapte şi te fac să te trezeşti a doua zi într-o lume mai bună le găseşti doar în romanele de vacanţă. Un Parlament de roboţei aseptici şi conştiincioşi ţine doar de literatura SF. În schimb, un Parlament funcţional şi stimabil este posibil. Până atunci, ne mulţumim cu ce avem şi ne păstrăm cu răbdare speranţa.

Parlamentul, la colţ (Libertatea – Petru Calapodescu)

Alesii natiei continua sa se complaca pe un palier aflat deasupra realitatii şi mai cu seama a intereselor imediate ale tarii. Circul din Senat, cu Ordonanta DNA, a fost perceput ca atare la Bruxelles. La fel tevatura grotesca a aprobarii sau respingerii perchezitionarii locuintei lui Adrian Năstase, de neconceput intr-o uniune de state în care covarsitor majoritara este conceptia potrivit careia parlamentarii au imunitatea legata exclusiv de demersurile lor politice, nu de invinuiri de coruptie sau alte chestiuni private.

Cum facem să nu aderăm la UE? (Gândul – Bogdan Chirieac)

Dacă puterea de la Bucureşti nu ar dori intrarea României în UE, ea nu ar acţiona prea diferit faţă de ceea ce face acum. Toată lumea se ocupă de orice altceva decât de integrare: fie se încearcă învierea fostei Securităţi, fie se testează rezistenţa la rupere a Alianţei, fie se priveşte la spectacolul mediatic al luptei împotriva corupţiei. Atuurile pe care România le avea pentru aderarea la 1 ianuarie sunt periclitate. Instabilitatea politică de la Bucureşti împiedică Guvernul să se concentreze, cât de cât, asupra cerinţelor stricte ale UE. Pe acest fundal, obstrucţionarea Justiţiei de către Parlament a căzut ca un trăsnet la Bruxelles. Dacă actuala putere doreşte ca România să rateze 1 ianuarie 2007, atunci face exact ceea ce trebuie.

Supuraţia puterilor (Curentul – Tia Şerbănescu)

Dupa scenele fierbinti desfasurate zilele trecute când democratul culturist Marinescu l-a altoit pe ministrul liberal Olteanu care-l numise ‘bou’, premierul a devenit mai reticent fata de fuziune dandu-si seama ca apropierea excesiva intre aliati devine riscanta. Asa incat, dl Tăriceanu vrea sa mentina Alianta în limitele actuale: fiecare partid la casa lui. Fuziunea ar muta scandalurile sub acelasi acoperis, cum se intampla acum la PSD, unde liderii nu mai au loc unul de altul şi ba demisioneaza, ba se gandesc la excluderea dlor Năstase şi DIP.

Aria corupţiei (Adevărul – Corina Drăgotescu)

Susţinătorii lui Geoană încearcă o uşoară dezamăgire, pentru că acesta nu este capabil să aibă o atitudine tranşantă în privinţa lui Adrian Năstase şi a problemelor de imagine pe care fostul prim-ministru le creează partidului din care face parte. Părerea este că Geoană a gestionat greşit toată povestea încă de la bun început, când nu trebuia să accepte autosuspendarea lui Adrian Năstase, ci să-i pună direct în vedere să demisioneze. Regruparea şi apărarea lui Adrian Năstase, ca o contrareacţie la ‘partidul-satelit’, nu fac altceva decât să consolideze imaginea de partid corupt. Acest lucru s-a întâmplat încă de săptămâna trecută, când pesediştii au votat împotriva percheziţiei la casele fostului premier. Atunci au fost doar parlamentarii, acum, rând pe rând, şi organizaţiile îşi manifestă simpatia pentru autosuspendatul preşedinte executiv. Ca impresie generală, PSD are în momentul de faţă imaginea unui partid divizat în mai mult de două-trei tabere, a unei formaţiuni care stă gata să se rupă pentru că nu a găsit încă tonalitatea necesară pentru a interpreta aria corupţiei.

Târgovişte, ultimul ţărm (România liberă – Nicolae Prelipceanu)

Ar fi, intr-adevar, un spectacol interesant, pe care ma tem ca nu vom avea ocazia sa-l savuram, totusi, acela al luptei dlui Adrian Năstase, din transeele deschise la Târgovişte, cu aviatia unor Geoană, Mitrea et comp. Şi nu stie nimeni daca fostul presedinte executiv al partidului e în stare de asa ceva. Mai ramane, insa, un alt candidat la excludere fara un ultim tarm pe care sa poata debarca în liniste şi siguranta. Acesta e dl Dan Ioan Popescu, pus, de asemenea, pe listele de discutie în fosta sa filiala. Şi când te gandesti ca filiala vine de la filius, adica fiu, şi ca, la noi, la astia fara de partid, cuvantul apare cel mai adesea alaturi de vorbe ca: dragoste, recunostinta etc. Dupa cum am mai spus-o şi altadata, parafrazând un celebru adagiu francez, ‘partid c’est mourir un peu’, asa ca domnii în cauza vor trebui sa inteleaga ca filialei i-a murit intelesul bland, familial, şi i-a crescut unul care se poate schimba destul de rapid şi neasteptat, atunci cand, vorba lui Caragiale, interesele partidului o cer. Iar acum, se pare, interesul partidului SD cam este sa scape de figuri gen Popescu şi Năstase. Şi daca-i va urmari pana în panzele albe, adica pana la Târgovişte?

Troaca penală (Ziua – Sorin Roşca Stănescu)

Prabusirea în sondaje a declansat în PSD operatiunea ‘Razbunarea haiducilor’. Masele largi, populare şi anonime cer excluderea arogantului! Sau viseaza la o demisie, care e altceva, crede Mircea Geoană. Iar Năstase ameninta cu dosare. Si, în plus, ‘nu putem sa aruncam copilul odata cu apa murdara’, a zis o eminenta din PSD, cenusie ca orice eminenta. Pozitia oficiala a partidului este de sprijin conditionat pentru Năstase, cu adaugirea perfida ca PSD, totusi, nu este ‘un azil politic pentru cei acuzati de coruptie’. Sigur, apa murdara e o mocirla, iar copilul, din cale afara de lacom, a pus scarna pe toate clantele partidului şi ar merita trimis la scoala de corectie. Insa problema PSD-ului nu este nici apa, nici copilul. Ci copaia. Aduce a troaca. Una penala!

Cum va demisiona Năstase (Jurnalul naţional – Ion Cristoiu)

(…) momentul al treilea al lucraturii: declaratiile liderilor de la Centru. Au venit şi aceste declaratii. De la colegii de guvern ai lui Adrian Năstase te-ai fi asteptat la declaratii ferme de sustinere a fostului premier. Mircea Geoană, Miron Mitrea, Dan Mihalache au spus ca nu se pune problema excluderii lui Adrian Năstase şi a lui Dan Ioan Popescu din PSD. N-au suflat insa o vorba despre ceea ce se urmareste cu intreaga tarasenie a oamenilor muncii PSD-isti din Sectorul 1: o presiune infernala asupra celor doi pentru a-i face sa-si dea demisia. Ne-au facut sa intelegem insa asta. Ca nu putem sa nu luam în seama parerile membrilor de partid din Sectorul 1; ca PSD are o problema de credibilitate; ca vom discuta la timpul potrivit despre demisia celor doi. Un lider PSD cu vechime în partid mi-a lamurit tarasenia. Se iau trei baieti rai care ataca dur. în cazul de fata, ei sunt: Marian Vanghelie, Marian Oprisan şi Dan Tudorache. Cer nici mai mult, nici mai putin decat excluderea celor doi din PSD. Vin apoi trei baieti buni care nuanteaza. Altfel spus, Mircea Geoană, Miron Mitrea, Dan Mihalache. Pana la urma, lucrurile se aranjeaza în asa fel incat baietii rai şi baietii buni isi ating scopul: sub presiunea presei şi a oamenilor muncii PSD-isti din intreaga tara, Adrian Năstase şi Dan Ioan Popescu demisioneaza din PSD.

Thank you, Mr. Ambasador (Bursa – Radu F. Alexandru)

Excedat de avalansa vorbelor fara acoperire în care s-a trezit prizonier, Markus Ferber, liderul crestin-socialilor bavarezi din Parlamentul de la Bruxelles, cerea în urma cu ceva vreme aminarea cu un an a aderarii României la Uniunea Europeană, sustinindu-si demersul tocmai cu relativitatea dincolo de orice limite a indeplinirii angajamentelor cu termen ‘imediat’: ‘Am avut o gramada de promisiuni, niciodata rezultate!’. A fi în momentul potrivit la locul potrivit este una din conditiile elementare pentru ca sansa, meritata sau nu, sa-ti surida. A rata cu o consecventa demna de o cauza mai buna intilniri la care esti asteptat cu bratele deschise inseamna a-ti deveni, în timp, propriul dusman. România, pe parcursul celor saisprezece ani în care s-a tot impleticit pe drumul spre luminita de la capatul tunelului, a platit de prea multe ori incapacitatea de a face ‘acum’ ce a lasat pentru ‘imediat’. E un cusur, şi poate deveni un pacat, pe care, la despartire, Excelenta Sa ambasadorul Quinton Quayle ni-l semnaleaza cu aceeasi dragoste cu care ne-a semnalat de fiecare data greselile în care persistam. Lui nu putem decit sa-i multumim cu gratitudine. Greul incepe din clipa în care suntem dispusi sa intelegem cita dreptate are.

Cronica unei morţi neanunţate (Evenimentul zilei – Emil Hurezeanu)

Lectiile istoriei insa, oricat de clare, sunt bruiate de emotii şi chiar inflamatii patriotice. Sunt destui cei care la Belgrad sau la Bucureşti considera chiar şi azi, nu neaparat în mod oficial, ca Miloşevici a fost o vctima, daca nu chiar un erou. Romanii, sensibilizati de incercarile unor radicali maghiari de obtinere a autonomiei teritoriale în estul Transilvaniei sunt tentati, asa cum se intampla în aceste zile, în anumite programe de televiziune, sa-l stilizeze pe sangerosul şi vicleanul dictaror comunist sarb, mort în celula unui tribunal international, al invingatorilor, intr-un patriot tragic şi neinteles. Cu tot respectul pentru doliul acestora: liderul care-si distruge tara şi contribuie (chiar daca nu direct şi singur) la moartea a 250.000 de compatrioti nu mai poate fi considerat un patriot.

Medalii şi muhaiele (Ultima oră – Ion Marin)

Câtiva oameni care au crezut în mine şi atunci când nu ma mai zareau în abis, când ma prabuseam pe zi, pe ora, ce trecea, mi-au intins colacul vorbelor bune, intre ei doi mari gazetari, carora nu le pot multumi vreodata, odgonul gesturilor salutare, precum cel al presedintelui Academiei, ce mi-a inmânat o medalie la fix zece zile, în prezenta Presedintelui tarii, dupa ce Excelenta Sa a interzis cu un cuvânt tentativa unui ministru de interne adjunct, corupt pâna-n maduva, venit în tinuta de lupta sa ma salte chiar de acolo si, în sfârsit, mâna salvatoare ce a venit din partea unui om pe care l-am trecut în inima mea pe aceeasi linie cu tatal meu şi poate mai în fata, fiindca fara el carnetele de asigurari isi faceau demult datoria fata de fiicele mele, intre timp oameni realizati, macar material. Şi iata ca, dupa un dezastru pe care îl reamintesc aici pe repede inapoi, fiindca multi dintre dumneavoastra nu l-ati uitat şi pentru ca, oricum, o sa-l pun curând în alt volum al cartii mele, ‘Vremea sacalilor’ – fie ca sunteti din tabara celor care vad tot ce mi s-a intâmplat exclusiv drept o consecinta a faptelor mele, fie ca dimpotriva; iata ca vin altfel de zile, de o intensitate a luminii şi bucuriei, ce nestrunite prin acelasi filtru, moral şi cultural, indraznesc sa zic, ce te-au ajutat – imi spun- sa-ti pastrezi privirea şi mintea nealterate pe când supravietuiai Hiroshimei vietii tale, te pot iar prabusi. Mai ales când cei ce te-au hulit atunci, urlând din tribuna cu degetul în jos, acum incearca sa-i destabilizeze pe cei ce ti-au fost şi atunci alaturi ori au venit acum, fiindca ii asteptai dintotdeauna, incearca, zic, sa le insufle aceleasi indoieli, vorbind din nou despre ceea ce i-a speriat şi atunci, şi acum, şi oriunde, şi oricând la un semen ce umbla fara lantul conformismului de gât: nemasura şi neinregimentarea, refuzul caii de mijloc, banalitatii, stupiditatii, gregaritatii.

Un destin sau un lanţ de neglijenţe? (Realitatea românească – Mugur Cosmin)

O a doua directie spre care trebuie sa se indrepte ancheta şi care ar fi cap de lista intr-un stat occidental este problema daca în România poti transporta pe sosele orice, cu orice masina şi cu orice viteza. Aici trebuie sa raspunda în primul rând Politia rutiera, care stie sa stea la panda ziua, în amiaza mare, şi sa te amendeze daca ai depasit cu 10 km pe ora viteza admisa, dar se pare ca nu stie sa iasa şi noaptea şi sa verifice masinile din trafic. La fel trebuie sa raspunda şi cei care au admis incarcarea pana la refuz a unei autoutilitare care are o sarcina maxima admisa. Cum a parcurs atatea sute de kilometri aceasta masina cu ‘plumb’ şi nimeni de la Circulatie nu s-a sesizat? Cate asemenea pericole pe roti circula în fiecare noapte pe sosele? Abia când se va raspunde la astfel de intrebari şi se vor lua şi masurile care se impun, vom putea spune ca un accident a tinut doar de soarta. Pana atunci insa, nu ne ramane decat sa ne rugam la Dumnezeu pentru noi şi pentru cei care nu mai sunt printre noi.

Puterea mulţumirii şi a aprecierii de sine (7 plus)

Sunt oameni care nu au puterea aceasta, dar fiecare om are o mică putere, fiecăruia i se dă ocazia – potrivit nivelului său de putere – să facă un dar. Şi, cu cât vei fi mai mulţumit pentru ceea ce ai făcut ajutând, cu atât universul te va sprijini mai mult să faci acest lucru. La tine vor veni mijloacele necesare pentru a face din nou şi lucrul care te-a încântat. Apreciază-te şi apreciază puterea mulţumirii proprii de a atrage către tine tot ce ai nevoie pentru a te simţi apreciat. Puterea aprecierii se naşte în interiorul sentimentului de mulţumire de sine şi a sentimentului de mulţumire pentru ceea ce primeşti. Energia mulţumirii de sine şi a aprecierii pentru ceea ce primeşti atrage în experienţa ta de zi cu zi întâmplări binevoitoare, capabile să te sprijine, să te ajute şi să-ţi facă daruri la care crezi că nici n-ai visat.

Autor : Alic MÎRZA, Amos News