Cinci fundaţii şi asociaţii neguvernamentale din judeţul Harghita au remis presei un protest în care îşi exprimă îngrijorarea cu privire la intenţia Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) de a organiza, la Odorheiu-Secuiesc, în ziua de 15 martie, Marea Adunare Naţională Secuiască, cu prilejul căreia ar urma să proclame autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc.
Organizaţiile semnatare susţin că acest demers reprezintă „o acţiune vădit duşmănoasă la adresa României”, cu atât mai mult cu cât CNS a declanşat şi acţiuni internaţionale cu scopul de a condiţiona aderarea ţării noastre la UE de garantarea autonomiei Ţinutului Secuiesc.
În protest se mai arată că „suntem consternaţi că sfidarea extremistă poate lua o asemenea amploare, în vreme ce puterea actuală se uzează în fricţiuni politice minore, care n-au nici o relevanţă din perspectiva interesului naţional”. În aceste condiţii semnatarii petiţiei cer Guvernului o abordare responsabilă a problematicii privind autonomia şi sancţionarea manifestărilor extremiste.
Protestul este semnat de către filiala harghiteană a Societăţii Cultural Patriotice „Avram Iancu”, Fundaţia Culturală „Miron Cristea”, Asociaţia Romilor din Topliţa, Asociaţia Comunitară a Românilor din Odorheiu-Secuiesc şi Asociaţia „Glasul Călimanilor”.
Autor : Benone SIMIONESCU, Amos News
Update in duminică, 05-03-06 20:58
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează