Potrivit unei Hotărâri de Consiliu Local (HCL), emise în luna august SC Fotbal Club Municipal Bacău SA trebuia să administreze cele două târguri în următorii cinci ani. La începutul lunii octombrie, prefectura a atacat în contencios administrativ legalitatea HCL și, prin urmare, administrarea bazarului și a oborului a rămas fără bază legală.
Cu toate acestea, societatea aflată sub tutela Primăriei a continuat să perceapă taxe de la comercianți. ”Am efectuat un control inopinant la această societetate comercială. Comisarii Gărzii Financiare consideră că SC Fotbal Club Municipal Bacău SA nu are dreptul legal de a încasa taxe de la comercianții din obor și bazar până la soluționarea litigiului de către instanța Tribunalului Bacău”, a declarat Romeo Frățilă, comisar-șef al GF Bacău.
În urma controlului, aproximativ 140.000 de lei, sumă care reprezintă încasările societății în ultima lună, au fost confiscate și s-a dispus virarea banilor către bugetul de stat.
”Primăria a zis că activitatea e nerentabilă”
Constantin Scripăț, prefectul Bacăului, s-a arătat mirat de valoarea încasată de municipalitate în ultima lună din obor și bazar. ”Cei de la conducerea Primăriei au zis că societatea încasează puțini bani. Văd că suma recuperată este foarte mare. Ca prefect sunt mulțumit că banii vor ajunge la bugetul de stat, dar ca cetățean al Bacăului sunt supărat că nu intră în bugetul local”, a declarat prefectul Scripăț.
Liviu Goian, unul dintre administratorii SC Fotbal Club Municipal Bacău SA afirmă că nu are habar despre controlul oamenilor legii. ”Nu știu ce să spun! Nu știu de niciun proces-verbal încheiat, de niciun ban ridicat. Nici nu vreau să vorbesc despre așa ceva fiindcă chiar dacă sunt în Consiliul de Administrație, eu nu sunt remunerat pentru așa ceva”, a spus Goian.
Leonard Pădureanu, cel care a reprezentat societatea la controlul Gărzii Financiare și a Poliției și totodată administratorul public al municipiului nu a putut fi contactat.
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează