Categorii: Economie

O crestere de 43% a cifrei de afaceri si dublarea portofoliului de clienti – rezultatele preliminare ale FNGCIMM SA –IFN pentru anul 2007

Capacitatea FNGCIMM SA-IFN de a sustine un numar din ce in ce mai mare de intreprinderi mici si mijlocii in privinta accesului la finantare a crescut si in anul 2007, pe fondul diversificarii produselor si consolidarii retelei teritoriale.

La data de 31.12.2007 in portofoliul FNGCIMM SA erau in vigoare 2367 de garantii a caror limita maxima era de aproximativ 721,6 milioane lei.

Numarul total de garantii acordate a depasit la sfarsitul anului 2007 cifra de 4000 de garantii, dublandu-se in comparatie cu data de 31.12.2006. Valoarea totala a garantiilor acordate a fost de aproximativ 1200 milioane lei, pentru credite in valoare de peste 2300 milioane lei.

Cifra de afaceri a inregistrat la sfarsitul anului 2007 o crestere cu 43%, fata de perioada similara a anului 2006, respectiv de la 7.501.720 lei la 31.12.2006, la 10.762.384 lei, profitul brut ajungand la cca. 9.254.000 lei.

Si veniturile totale au crescut substantial, depasind valoarea de 42.939.443,25 lei (2006 = 24.964.830,69 lei).

Aceste rezultate s-au bazat pe cresterea increderii sistemului bancar in parteneriatul cu FNGCIMM SA, pe intelegerea avantajelor oferite de accesarea garantiilor Fondului, atat pentru banca cat si pentru IMM.

Pentru IMM – utilizarea garantiei FNGCIMM in completarea garantiilor proprii conduce la cresterea flexibilitatii finantarilor solicitate bancilor si la reducerea costurilor aditionale creditului. In cazul utilizarii garanţiilor proprii (mobile sau imobile) ale IMM-ului, costurile aferente garantiilor (de evaluare, înregistrare şi validare a garanţiilor, onorariul notarului şi asigurarea bunurilor luate în garanţie) sunt in medie de aproximativ 2,8% din valoarea creditului – chiar 4% in cazul ipotecilor. Costurile aferente garantiilor oferite de catre FNGCIMM sunt de 1,5 – 2,5%/an. Pentru creditele de co-finanţare in cazul Fondurilor Europene comisionul ajunge chiar si la 1%/an, garantiile oferite de catre FNGCIMM venind in intampinarea depasirii barierei impuse de catre UE prin regulamente ce prevad ca bunurile nou achizitionate din fonduri europene nu pot fi gajate in favoarea finantatorilor.

Pentru banca – garantia irevocabila si neconditionata ofera cresterea numarului de credite acordate clientilor solvabili, dar cu garantii proprii insuficiente si majorarea volumului creditelor deja acordate unui client solvabil, fara a i se solicita garantii materiale suplimentare. Aceste cresteri sunt posibile prin impartirea riscului de credit intre banca si FNGCIMM SA, Fondul preluand pana la 80% din risc. Garantia Fondului este cea mai lichida garantie, fiind platibila in 15 zile de la initierea procedurii judiciare, fata de min. 2 ani, durata de executare a unei ipoteci, avand conditii de provizionare similare cu ipotecile (deducere 50%).


Ad: Cursuri BNR valuta

Update in vineri, 23-05-08 2:20

Stela Alexandru

Comentează
Share
Publicat de
Stela Alexandru

Recent Posts

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Acest website folosește cookies.