Categorii: Actualitate

Nou! Anunță prin internet deranjamente la energie electrică din județul Bacău

Clienții Delgaz Grid din Bacău și toată Moldova pot semnala direct pe site-ul companiei deranjamentele privind lipsa alimentării cu energie electrică, urmând câțiva pași simpli, fără să mai fie necesar să aștepte la telefon până reușesc să interacționeze cu personalul operatorului de distribuție.

Astfel, primul pas este accesarea site-ului delgaz.ro, secțiunea „Anunță deranjament”, unde clientul va introduce codul punctului de măsură (cod POD) ce se găsește pe factura primită de la furnizorul de energie electrică și are forma EMOxxxxxxx.

Imediat după înregistrarea sesizării, sistemul informatic verifică dacă la adresa respectivă există evenimente deschise și, în cazul în care sunt deja unele înregistrate, clienții primesc informații suplimentare referitoare la data și ora remedierii acestora.

Foarte important, ei vor avea acces la statusul solicitării și vor putea urmări traseul acesteia de la înregistrare până la remedierea deranjamentului.

Orice deranjament înregistrat pe site-ul companiei primește un număr unic de identificare, fără să mai fie necesare alte interacțiuni ale clientului cu personalul nostru, urmând ca sesizarea să fie verificată de electricienii Delgaz Grid.

Delgaz Grid deservește peste 1,5 milioane de clienți de energie electrică și gaze naturale, prin intermediul a peste 83.000 de kilometri de rețele. Acest fapt face imposibilă asigurarea unei monitorizări permanente a fiecărei porțiuni din rețea și orice sesizare venită de la clienți este utilă și este verificată cât mai repede posibil.

Rămâne și posibilitatea de anunțare prin telefon a deranjamentelor

Facilitatea oferită de site-ul companiei completează Call Center-ul de Urgență al Delgaz Grid, ce poate fi apelat non-stop la 0800 800 929.

Delgaz Grid este compania de distribuție din cadrul Grupului EON și operează o reţea de electricitate de aproape 83.000 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.

Update in miercuri, 02-03-22 13:08

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse

Recent Posts

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Acest website folosește cookies.