Categorii: EconomieSocial

Noi condiţii de muncă speciale şi condiţii de pensionare

Guvernul Romaniei a stabilit domeniile în care se desfăşoară activităţi care pot fi încadrate în condiţii de muncă speciale şi condiţiile de pensionare ale persoanelor care desfăşoară astfel de activităţi. Executivul a aprobat proiectul de Lege privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale.

Unităţile care deţin locuri de muncă în condiţii speciale, în număr de 147, au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare a persoanelor în condiţii speciale.

Dacă societăţile respective îşi schimbă denumirea, sediul sau se reorganizează, inclusiv prin preluarea în totalitate sau în parte a patrimoniului de către o altă societate, iar respectivele locuri de muncă se regăsesc la noua societate, locurile de muncă rămân în continuare încadrate în condiţii speciale de muncă.

Controlul privind menţinerea locurilor de muncă la noua societate se face de către Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă. Perioadele de timp în care asiguraţii îşi desfăşoară activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, numai în locurile de muncă încadrate în condiţii speciale, sunt stagii de cotizare în condiţii speciale.

Pentru activitatea desfăşurată pe platformele petroliere marine se recunosc condiţiile speciale începând cu data de 1 aprilie 2001. Angajatorul trebuie însă să achite, pentru perioada 1 aprilie 2001 şi data intrării în vigoare a prezentei legi, diferenţa de cotă de contribuţie la asigurările sociale. Suma va fi achitată în tranşe lunare, în cel mult 2 ani de la data intrării în vigoare a acestei legi.

Perioadele de timp, anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care asiguraţii şi-au desfăşurat activitatea în locurile de muncă încadrate conform legislaţiei anterioare în grupa I de muncă, sunt asimilate stagiului de cotizare în condiţii speciale. Realizarea unui stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în condiţii speciale asigură reducerea cu 15 ani a vârstei standard pentru pensionarea pentru limită de vârstă.

Punctajul mediu anual se determină prin împărţirea la 25 a numărului de puncte obţinute din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare.

Asiguraţii care au realizat un stagiu de cotizare mai mic de 25 de ani beneficiază de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea proporţională a vârstelor standard de pensionare.

Update in luni, 02-07-07 1:42

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Comentează
Share
Publicat de
Bacau Online

Recent Posts

Explorează natura din jurul Bacăului: Trasee montane și echipamente de hiking esențiale

Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…

vineri, 22-11-24

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Acest website folosește cookies.