Categorii: ActualitateSocial

Un localnic din Comăneşti susţine că este martorul unei minuni!

Până la această dată, 126 de familii rămase fără locuinţă şi fără speranţă în urma inundaţiilor şi-au petrecut sărbătorile de iarnă în case renovate. Imediat după dezastrul provocat de inundaţii, asociaţia non-profit Habitat for Humanity România a iniţiat un plan de intervenţie prin care să ajute familiile sinistrate să-şi refacă locuinţele.

,,Ca locuitor al acestui orăşel de munte unde lucrurile extraordinare se întâmplă doar la televizor, sunt martor la o minune: oamenii îşi ajută semenii şi demonstrează că provocările ne unesc şi ne întăresc”, spune Gabi Pascal, asistent manager al proiectului de reconstrucţie în urma inundaţiilor din Comăneşti.

Domnul Neculai Olaru, subprefectul judeţului Bacău, a vizitat o parte din cele 111 familii care au beneficiat de sprijinul constructorului non-profit la Comăneşti şi a luat cunoştinţă de stadiul lucrărilor şi planurile de continuare a proiectelor Habitat for Humanity.

,,Familiile sărace au fost cel mai grav afectate. Acestea locuiesc în zonele cele mai expuse la inundaţii şi în locuinţe improvizate sau construite din materiale ieftine. Femei în vârstă, copii sau oameni bolnavi au suferit şocul dezastrului şi disperarea că au rămas pe drumuri, că au pierdut până şi puţina agoniseală pe care au reuşit să o strângă o viaţă întreagă”, a declarat domnul subprefect Olaru.

Una dintre familiile sinistrate, compusă din 9 membri, locuieşte într-o casă cu o singură încăpere în pericol de a se dărâma în orice moment. Familia Tănase, din Comăneşti, locuieşte cu 2 copii mici într-un grajd, deoarece locuinţa în care se vor muta mai are nevoie de finisaje interioare. Aceste familii au nevoie urgentă de ajutorul nostru!

Potrivit comunicatului de presa semnat de Habitat for Humanity, partenerii acestui proiect sunt:

• Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) este finanţatorul acestui proiect;
• CHF România, organizaţie non-profit de dezvoltare internaţională din SUA, conduce şi evaluează proiectul;
• Habitat for Humanity administrează proiectul şi acţionează efectiv în teren împreună cu familiile partener;
• Primăria din Comăneşti susţine proiectul şi alocă personal calificat şi logistică.

“Am decis să diversificăm modalităţile de intervenţie pentru a ajuta cât mai multe familii: reparaţii, finalizări de construcţii şi construcţii noi. La finalul lunii iunie, 237 de familii din toata ţara vor locui în case sănătoase”, spune Raluca Bunea, managerul proiectului.

Habitat for Humanity International este o organizatie crestin-ecumenica, non-profit, care doreste sa elimine locuintele saracacioase in intreaga lume. Habitat a construit peste 200.000 de locuinte in 100 de tari. In Romania, Habitat a construit 196 de locuinte si a inceput programul de interventie pentru asistarea a 237 de familii in Comanesti, judetul Bacau, si Golesti, judetul Arges, familii afectate de inundatiile devastatoare din iulie si august a.c. Organizatia activeaza in Pitesti, Comanesti, Cluj-Napoca, Beius, Radauti, Craiova si Cumpana.

Update in marți, 17-01-06 12:00

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Comentează
Share
Publicat de
Bacau Online

Recent Posts

Explorează natura din jurul Bacăului: Trasee montane și echipamente de hiking esențiale

Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…

vineri, 22-11-24

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Acest website folosește cookies.