Categorii: Social

Minori, victime ale accidentelor rutiere

Un copil de 11 ani din Blăgeşti a schimbat brusc directia de mers a bicicletei şi a intrat în coliziune cu un autoturism. Speriat, şoferul a fugit de la locul accidentului.

Conducătorul auto a fost găsit la scurt timp de către poliţişti și testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoare 0 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Minorul a fost transportat la Spitalul Judetean Bacău, unde a primit îngrijiri medicale și a ramas internat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

La data de 04.04.2012, în jurul orei 21.00,  N. Florin, de 44 ani, care conducea un autoturism pe strada Bulevardul Unirii din mun Bacău, a surprins şi accidentat o minoră de 15 ani, care s-a angajat în traversarea străzii, pe marcajul pietonal fiind echipată cu role.

Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Bacău, unde a primit îngrijiri medicale fără a fi necesară internarea sa.

Atât conducătorul auto cât şi victima au fost testați cu aparatul etilotest iar  rezultatele au fost negative.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Update in miercuri, 26-03-14 13:58

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Comentează
Share
Publicat de
Bacau Online

Recent Posts

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Acest website folosește cookies.