Categorii: Actualitate

Minor arestat pentru furt din magazin

La data de 27.06.2011, în jurul orei 11.30, administratorul unei societăţi comerciale a sesizat Poliţia Municipiului Oneşti cu privire la faptul că în perioada 24 – 27.06.2011, persoane necunoscute au pătruns în două magazine şi au sustras un calculator, un monitor şi 17 ceasuri electronice.

În urma investigaţiilor efectuate poliţiştii l-au depistat pe minorul C. I., de 16 ani, despre care au stabilit că a pătruns prin efracţie în interiorul celor două magazine şi a sustras mai multe bunuri în valoare totală de 1.800 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 90%, bunuri pe care minorul le vânduse unor persoane.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Faţă de C.I. s-a luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore şi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti şi Judecătoriei Oneşti cu propunere de arestare preventivă.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Comentează
Share
Publicat de
Bacau Online

Recent Posts

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Acest website folosește cookies.