MESAJUL INSPECTORULUI ŞCOLAR GENERAL AL INSPECTORATULUI ŞCOLAR AL JUDEŢULUI BACĂU, PROFESOR OVIDIU RELU COJOCARU, CU PRILEJUL ÎNCEPUTULUI DE AN ŞCOLAR 2007-2008

Dragi elevi, stimaţi colegi şi părinţi, reprezentanţi ai comunităţilor locale şi ai sindicatelor din învăţământ,

Începutul de an şcolar 2007-2008, în judeţul Bacău, se adaugă atâtor şi atâtor praguri pe care, de-a lungul vremii, oamenii şcolii s-au străduit să le treacă şi, trecându-le, au închipuit noi orizonturi, noi aşteptări, noi angoase, noi speranţe.

Această cursă cu obstacole, din ce în ce mai dificilă, cu un număr din ce în ce mai mare de concurenţi, a lăsat în urmă o tradiţie puternică a învăţământului băcăuan, de care suntem mândri, valori umane şi de cunoaştere cu neputinţă de ignorat.

Fiecare 15 septembrie ne pune în braţe, nouă, tuturor celor ce trăim la flacăra primei zile de şcoală, ca pe o sfidare, un munte: împliniri şi neîmpliniri, speranţe şi dezamăgiri, drumuri drepte şi drumuri întortocheate, pasiuni şi patimi, extaz şi agonie, râsul – plânsul, drame şi comedii, înaintări şi renunţări.

Ce să facem cu acest munte? Răspunsul îl vom afla învăţând, înţelegând, iubind, ştiind. Sine ira et studio. În marile verbe ale învăţământului românesc se vor consacra sensurile modului nostru de a fi, de a cunoaşte, de a stărui în lucrul bine făcut, în lucrurile duse până la capăt.

Iată de ce vă cer eu vouă acum, la începutul unui an şcolar greu, al multor încercări cu dus – întors, să fiţi încrezători în valorile umane ale şcolii româneşti, în puterea ei internă de a renaşte permanent, în buna tradiţie a colaborării noastre.

Să avem, mai ales, încredere în copiii noştri de toate vârstele şi etniile, să-i înţelegem înţelegându-ne pe noi înşine. Pentru că ei sunt mai tineri decât noi, mai buni şi mai inteligenţi. Să le oferim lor şcoala mai mult decât am făcut-o în trecut! Uniunea Europeană e a lor!

Inspectoratul Şcolar al judeţului Bacău va continua, pe cât va putea şi va fi lăsat să-şi facă treaba, să fie casa învăţământului băcăuan, a tuturor celor care, într-un fel sau altul, au legături cu şcoala.

Vă doresc tuturor un an şcolar mai bun decât precedentul, împliniri pe măsura meritelor voastre!

INSPECTOR ŞCOLAR GENERAL
AL INSPECTORATULUI ŞCOLAR AL JUDEŢULUI BACĂU,
PROF. OVIDIU RELU COJOCARU

Septembrie 2007

Update in luni, 17-09-07 17:48

Silvia Holotiuc

Comentează

Vezi comentarii

  • mare pacat ca la Coman a lasat pe primar sa rectifice cererile celor care si-au cerut dreptul la limba materna: maghiara. politia si-a facut datoria si ea, iar directoarea scollii sa luat si ea dupa acest edil...didil

Share
Publicat de
Silvia Holotiuc

Recent Posts

Explorează natura din jurul Bacăului: Trasee montane și echipamente de hiking esențiale

Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…

vineri, 22-11-24

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Acest website folosește cookies.