Lobby-ul intelectualilor de la Cluj îl influentează pe IPS Bartolomeu

In data de 18 februarie 2006 se va întruni Adunarea Natională Bisericească, având o încărcată ordine de zi, în care, punctul privind scindarea (”înfiinţarea”) Mitropoliei Ardealului cu sediul la Cluj este de o importanţă ieşită din comun.

Această şedinţă este ultima în formula actuală a componenţei Adunării Naţionale Bisericeşti, mandatul actualilor membri expirând la 4 iunie 2006. Şedinţa constituie ultimul prilej al actualei “legislaturi” de a lua hotarâri importante cu efecte serioase în timp, şi de a face viabile acele aranjamente care stau pe lista de priorităţi ale grupurilor de interese din interiorul BOR.

Am efectuat o investigatie aprofundată privind atât temeiurile legale ale demersurilor din jurul problemei Mitropoliei Clujului, cât şi oamenii care au stat în spatele acestui proiect ce a trezit extraordinarele controverse din ultimele trei luni. Aria dezbaterilor vehemente a depăşit teritoriul României, reacţii dure venind din SUA şi Europa Occidentală. Pentru buna înţelegere de către publicul larg a mecanismelor dindărătul a ceea ce a devenit un scandal de presă de pagina întâia, facem precizările derivate din studiul documentelor de fond.

Textul de bază care conferă legitimitate la tot ce înseamnă viaţă bisericească în România, este Statutul de organizare a Bisericii Ortodoxe Române. În Secţia 2, litera A, art. 19 se spune: “Adunarea Naţională Bisericească este organul reprezentativ central al BOR, pentru toate chestiunile economico-administrative, precum şi pentru cele care nu intră în componenţa Sfântului Sinod”. Iar, la art. 20, lit. e, se specifică: Adunarea Naţională Bisericească hotăreşte asupra schimbării titulaturii Mitropoliilor, Arhiepiscopiilor şi Episcopiilor, a întinderii lor teritoriale şi a înfiinţării de noi eparhii”.
Deci, înfiinţarea Mitropoliei Clujului nu este apanajul Sfântului Sinod, ci al Adunării Naţionale Bisericeşti. Tot aici, la Art. 7, alin. 2, se spune că “schimbarea titulaturii Mitropoliilor, Arhiepiscopiilor şi Episcopiilor, a întinderilor teritoriale, precum şi înfiinţarea de noi Eparhii si desfiinţarea de Eparhii se face tot prin hotărârea Adunării Naţionale Bisericeşti”.

Un alt document cu valoare legiuitoare este “Regulamentul organelor centrale din Patriarhia Română”, care rezervă Adunarii Naţionale Bisericeşti articolele de la 59 la 110. La Art. 103 se spune: “Hotărîrile Adunării Naţionale Bisericeşti sunt inatacabile”. Rezultă că Sfântul Sinod se subsumează lor.

La Art. 59, alin. 2, se spune că “Adunarea Naţională Bisericească se compune din câte 3 reprezentanţi ai fiecărei Eparhii (Episcopii – n.n.): un cleric şi doi mireni, delegaţi de adunările eparhiale respective pe termen de 4 ani”. La aceştia se adaugă membrii Sfântului Sinod, totalul Adunării fiind de 118, în ianuarie 2006, cu trei locuri vacante.

Pe lângă acestea, mai funcţionează “Regulamentul interior pentru Adunarea Naţională Bisericească”, în care, la Art. 45 se spune: “În contra hotărârilor Adunării Naţionale Bisericeşti nu se admite nici un recurs”.

Deci, lucrurile sunt clare “de jure”. Dar, interesant de constatat este modul în care aceste documente sunt active, temeinice şi aplicabile. Ma refer la “starea” actuală a acestor reglementări, dovedind lentoarea schimbărilor necesare în funcţionarea modernă a BOR:

1. Statutul de organizare a Bisericii Ortodoxe Române a fost întocmit de Patriarhul Iustinian, aprobat şi votat de Sfântul Sinod la 19-20 octombrie 1948.

2. Regulamentul interior pentru Adunarea Naţională Bisericească a fost întocmit de Patriarhul Iustinian, aprobat şi votat de Sfântul Sinod la 23 octombrie 1948.

3. Regulamentul organelor centrale din Patriarhia Română a fost întocmit de Patriarhul Iustinian, aprobat şi votat în şedinţa Sfântului Sinod din 26 februarie 1950. Legiuirile BOR au fost revizuite abia în anul 2004(!), sub directa îndrumare a PS Vincenţiu Ploieşteanu, Secretarul Sfântului Sinod, textele fiind “periate” de terminologia ideologică a fostei perioade comuniste.

În planul ideii de scindare a Mitropoliei Ardealului investigaţia a scos în evidenţă un lobby consistent al unui grup de intelectuali din Cluj, consilieri informali ai PS Bartolomeu. Este vorba de un lobby persistent, insidios şi dezvoltat de mai mulţi ani. Între aceştia se disting cunoscutul scriitor Miron Scorobete şi profesorul Crişan Mircioiu, medic chirurg de renume. Cei doi au fost nominalizaţi chiar de IPS Bartolomeu ca promotori ai ideii de mutare a Mitropoliei la Cluj, în ciuda “întemeierii seculare” a lui Andrei Şaguna.

Într-o intervenţie telefonică la una din televiziunile centrale, IPS Bartolomeu a spus: “Azi (1 noiembrie 2005 – n.n.) am fost solicitat să primesc în audienţă pe doi distinşi intelectuali ai Clujului, profesorul Crişan Mircioiu şi scriitorul Miron Scorobete. Au venit la mine spunând: IPS, s-a aşteptat prea mult. Acum e momentul. Dânşii pot confirma oricând acest lucru”.

Miron Scorobete mi-a declarat, în exclusivitate: “după cum i-am sugerat eu către IPS Barolomeu, de câţiva ani, în mod firesc ar fi ca sediul Mitropoliei Ardealului să fie la Cluj şi nu la Sibiu, dar Mitropolia să fie una şi nedivizată, văd singura cale logică. Dar acum văd lucrurile ca şi rezolvate. Adunarea Naţională Bisericească va ştampila, practic, hotărârea Sfântului Sinod. Eu regret că se scindează. Avantajele ne-scindării erau că nu se năştea rivalitatea între cele două centre spirituale mari, Cluj şi Sibiu. Eu văd ca o consecinţă a înfiinţării Mitropoliei la Cluj, declanşare a unui război rece între cele două centre. Ele ar trebui să conlucreze, nu să fie concurente”.

De altfel, “echipa” delegată de la Cluj la Adunarea Natională Bisericească merge la Bucureşti cu un mandat clar: înfiinţarea Mitropoliei de la Cluj. Delegaţia este compusă din: protopop Dâmbu Ioan – raportor la comisia de buget a ANB, Constantin Asăvoaie – presedinte al organizaţiei Prison Fellowship România, membru marcant in Oastea Domnului (pendinte de BOR) şi Benea Ioan, director la fabrica de hârtie Petreşti, Alba, fost director general al CCH Dej.

Constantin Asăvoaie, un mare cunoscător al psihologiei penitenciare, dar şi “ostaş” al Domnului, i-a urmat în funcţie lui Andrei Marga (ex-rector, ex-ministru) şi este devotat ideii de sciziune/strămutare, în folosul Clujului: “problema e că, în ultimii cinci ani, moara timpului a măcinat această idee în mediile intelectuale şi ale credincioşilor. Ideea a emanat convergent spre acest scop. Notaţi că la IPS Bartolomeu e grozavă simbioza dintre Marta şi Maria. Trebuie să ne trezim din somn şi să privim înapoi cu iertare, inainte cu speranţă, în jos cu umilinţă şi în sus cu recunoştinţă”.

Bucureştenii participanţi la ANB, vor sprijini, la rândul lor, ideea de sciziune, şi ca urmare a excelentului lobby al “eminenţei cenuşii”, Constantin Bălăceanu Stolnici. Aşa se face că, actualul Mitropolit Laurenţiu Streza, se regăseşte părăsit de toţi, păstor “interetnic” pe plaiurile Sibiului, Harghitei şi Covasnei.

Românii au, parcă, o vocaţie deosebită de a fi divizaţi, sciziunile şi fracturile sunt un lucru “normal” în câmpul politic, cultural dar şi în cel teologic. Niciunde în Europa dictonul “Divide et impera” nu lucrează mai eficient ca la noi.

Dorinţa Sf. Sinod de a diviza Mitropolia Ardealului este semnificativă. Temeiul eficientizării administrative nu este înţeles, mai ales, de românii ortodocşi de peste hotare. Prea tare au intrat în conştiinţe toate formele de “ciuntire” ale Ardealului.

Astfel de acţiuni determină luări de poziţie ale unor personalităţi cu impact în viaţa publică şi socială. Astfel, prof. dr. Hans Klein, decanul Institutului teologic protestant din Sibiu declară: “Scindarea Mitropoliei Ardealului mă răneşte în adâncul sufletului şi mă-ndurerează. Asemenea situaţii nu pot decât să catalogheze slujitorii Bisericii ca pe oameni cu vicii şi să afecteze modelul moralităţii pe care preoţii doresc să-l promoveze”.

Dincolo de concluziile directe transpare evident faptul că o reformă mult mai profundă este necesară în sânul BOR, un proces de restructurare şi de adaptare la lumea post-modernă în care noile generaţii de enoriaşi trăiesc deja. Un proces de tip Conciliul Vatican II (Agiornamento, 1960-1964), care a adus în modernitate ultima monarhie absolutist-politică a lumii. Procesul trebuie să fie paralel cu aplicarea unei “Legi a lustraţiei ecleziale”, pentru tot mai mulţi oameni devenind evident faptul că elita BOR nu poate rupe nici după 16 ani harnaşamentele care o ţin legată de sistemul (post)comunist.

BOR trebuie să redobândească încrederea, nu numai în cadrul comunităţilor externe, ci şi în ţară, dar nu oricum, ci într-o nou dobândită demnitate, pentru a deveni mai eficientă, mai dinamică, ajutând omul în mod direct să facă faţă unor fantastice provocări în secolul 21.

Impresia mea, după accelerarea evenimentelor, în paralel cu lentoarea patologică de reacţie a BOR, este că acesta nu ascultă aprofundat acele voci externe instituţiei, care contestă tocmai statutul moral al unor ierarhi superiori din piramida de putere de la Bucureşti, pe temeiul legăturilor lor prelungite cu mecanismele comuniste conservate după 1990.

Autor: Carol Hârşan, Altermedia.info