Din nefericire, ceea ce credeam ieri ca e doar un zvon, este astazi certitudine. Profesorul Liviu Librescu, un roman admirat in toata lumea, a murit ucis de un student, aparandu-i pe studentii din sala de curs cu pretul vietii.
Presedintele Traian Basescu a semnat, miercuri, decretul privind conferirea, post-mortem, a Ordinului National Steaua Romaniei profesorului universitar dr. Liviu Librescu. Intr-un comunicat al Presedintiei se arata ca aceasta este un gest de recunostinta pentru eroismul prin care profesorul Liviu Librescu a salvat vietile studentilor sai, sacrificandu-si propria viata.
In semn de omagiu, iata, Domnule Profesor Liviu Librescu, definitia OMULUI, asa cum a fost perceputa de poetul Rudyard Kipling.
Rudyard Kipling
DACĂ
Dacă te poţi stăpâni, când norodul din jur se frământă,
Brav înfruntând insolentul reproş, cu linişte sfântă,
Dacă-ţi păstrezi, în virtute, credinţa şi-ncaleci sfiala,
Când se îndoieşte de tine mulţimea, şi-i ierţi îndoiala…
Dacă aştepţi cu nădejde şi nu te răpune-aşteptarea,
Dacă minciunii, stăpână pe lume, îi spulberi chemarea,
Dacă asaltul mâniei te lasă senin, fără ură,
Dacă păşeşti peste dorul de-a fi cel dintâi, cu măsură…
Dacă te leagănă visul, dar stărui stăpân peste vise
Dacă din gânduri măreţe renunţi să-ţi faci ţeluri prezise
Dacă cuvântul, izvor de ispite şi cruntul dezastru,
Nu-s pentru tine oprelişti, nici vâsle în drumul spre astru…
Dacă suporţi să auzi, despre spusele tale cinstite,
Gânduri jelene, scornite de răi, pentru gloate smintite,
Dacă din opera ta s-au ales doar ruine şi spaţii,
Singur, cu scule stricate, de poţi s-o refaci, din fundaţii…
Dacă pierzând, într-o clipă de risc pe o şansă, avutul,
Poţi să începi, de la capăt, uitând în tăcere trecutul,
Ferm adunând cu răbdare, întregul pe lungă durată,
Fără să sufli o vorbă, de pierderea grea îndurată…
Dacă superb, prin voinţă forţezi, când îţi vine sorocul,
Inima, capul, tăria, să nu îşi astâmpere jocul
Gol de puterea vieţii, urmându-ţi destinul spre ţinte,
Tare, cu vrerea din tine, ce-ţi spune mereu: Înainte!…
Dacă mulţimilor poţi să vorbeşti, cu deprinderi egale,
Dacă constant îţi păstrezi modestia, şi-n cercuri regale
Dacă eşti nevulnerabil la prieteni, la cei cu pornire,
Dacă pe toţi îi stimezi îndeajuns, însă nu peste fire…
Dacă momentul cumplit al prăpădului crâncen şi mare
Calm vei putea să-l asemeni, în timp, c-un minut oarecare.
Lumea cu tot ce cuprinde va fi stăpânită de tine,
Tu, peste toţi vei răzbate: om al puterii depline!
Traducere de Corneliu Coposu (1967)
(România liberă, 14 nov. 1995)
Update in miercuri, 18-04-07 12:51
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…
Având în vedere că Brașovul e la o aruncătură de băț, mulți băcăuani aleg să…
Pe 21 august 1988, un camion plin cu 63 de persoane, printre care și copii,…
Acest website folosește cookies.
Vezi comentarii
Dumnezeu sa-l odihneasca.
Fapta unui OM.
Ce se poate spune mai mult?
De la asemenea OAMENI trebuie sa invatam sa fim oameni.
Omagiu domnului Librescu,omul care a stat neclintit in fata mortii,asa cum a stat si in fata vietii,prin stiinta. Dumnezeu sa-l odihneasca.