La data de 09.01.2012, în jurul orei 18.35, în timp ce Leonid B., de 36 de ani, din Bacău, conducea un autoturism la ieșirea de pe aleea de acces dintre blocuri, ajuns în strada Războieni, nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism care era condus regulamentar de către Gabriel C., din Bacău și a intrat în coliziune cu acesta.
În urma impactului a rezultat avarierea celor două autoturisme.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ în cazul lui Gabriel C. și de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul lui Leonid B., de 31 de ani, din Bacău.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o imbibație alcoolică peste limita legală.
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează