Mai mulţi conducători auto au fost prinşi de către poliţişti în timp ce încălcau legile circulaţiei pe drumurile publice.
Astfel, pe 16.06.2012, în jurul orei 00.50, un echipaj de poliţie rutieră l-a depistat pe Marian C., de 25 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Narciselor şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La aceeaşi dată, în jurul orei 01.30, Gabriel M., de 19 ani, din comuna Mărgineni a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Mărgineni, având o concentraţie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău unde i s-au recoltat probe biologice de sînge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În ambele cazuri a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.
Andrei D., de 25 de ani, din comuna Sascut, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe DN 2-E85, în localitatea Nicolae Bălcescu, având permisul de conducere suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are acest drept suspendat.
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…
Acest website folosește cookies.
Comentează