Industria romaneasca de procesare a carnii – victima a integrarii europene

Din 32 de firme din judeţul Timiş care se ocupă cu procesarea cărnii şi laptelui, numai una îndeplineşte normele europene, aflăm dintr-un articol publicat de „Evenimentul Zilei – ediţia de Vest” din 1 februarie 2006. Pentru un abator, investiţia minimă necesară conformării la standardele europene este 3 milioane euro, scrie ziarul. „Creşterea porcilor în gospodăriile ţărăneşti se va permite doar pentru consumul familiei (…) Ţăranilor li se va interzice însă să comercializeze carnea porcilor din propria bătătură”, mai sîntem informaţi.

Aşadar, aceasta este economia de piaţă în concepţia Uniunii Europene: nu e vorba de libera competiţie între firmele multinaţionale şi micii producători, în care cel mai eficient din punct de vedere economic cîştigă, ci de eliminarea de pe piaţă a micilor producători, prin norme birocratice croite înadins pentru a fi imposibil de respectat de micii producători. Demagogic se invocă protecţia consumatorilor, de parcă fără o investiţie de 3 milioane euro nu se poate sacrifica un animal în condiţii igienice. Ţăranilor sau micilor întreprinzători li se va interzice vînzarea cărnii nu doar în cazurile în care, la o analiză sanitară, reiese că marfa are probleme, ci ca principiu: trebuie să le intre în cap că nu e de nasul lor să facă concurenţă firmelor multinaţionale. Cu îngăduinţă, ţăranul e încă lăsat să-şi crească porc pentru propria sa familie, dar cu condiţia ca sacrificarea acestuia să se facă tot la abatorul firmei multinaţionale, la preţul pe care aceasta îl stabileşte (la 3 milioane euro investiţie minimă, nu vor fi prea multe abatoare, deci nici competiţie în acest domeniu economic).

În ceea ce priveşte exportul, s-a rezolvat deja, autorizaţie de export are numai cine trebuie: „Singurul abator [din judeţul Timiş – nota mea] care întruneşte toate standardele şi este autorizat să facă export este Agrotorvis SRL, aparţinînd companiei americane Smithfield Foods Inc.”. Trebuia însă rezolvată problema pieţii interne româneşti, unde prea mulţi bani rămîneau în mîna românilor. A învinge micii producători români doar prin raportul calitate/preţ a produselor este imposibil, dar marile firme au un aliat în această luptă economică: Statul.

Firească va fi creşterea preţurilor la produsele alimentare, imediat după integrarea în UE. Cine a investit 3 milioane euro într-un abator va avea pretenţia să-şi recupereze investiţia. Statul, cu întreaga forţă de constrîngere a aparatului poliţienesc şi birocratic, va asigura eliminarea celor care ar putea face concurenţă investitorilor (în majoritate străini, dar şi unii mari bogătaşi români): inspectorii sanitar-veterinari vor închide abatoarele care „nu respectă standardele”, poliţiştii şi jandarmii vor face controale în pieţe, ca nu cumva să vîndă cineva neautorizat, instanţele judecătoreşti îi vor pedepsi pe cei care nu respectă regulile. Iar noi, românii de rînd, vom scoate mai mulţi bani din buzunar pentru mîncare, sau ne vom învăţa să mîncăm mai puţin.

Autor: Marius Mioc, Altermedia