Ghete-n dar cu surâs

Acolo unde-s lacrimi și întristare, e și Tania Diaconu. Trebuie să intervină ștergând obraji. O face din instinct. Un altruism necondiționat, o implicare cu suflet și o energie în a aduna oameni de bine, cum rar întâlnești!

Pe 1 Decembrie, Asociația „Totul pentru un surâs” administrată de Tania în parteneriat cu sponsorul principal Family Film vor dărui încălţăminte de iarnă tuturor celor 50 de copii orfani, abandonaţi sau proveniţi din familii dezorganizate, care sunt îngrijiți la Asociația Casa de Copii Sf. Maria. Evenimentul caritabil va fi învăluit de un spectacol de magie, umor, dulciuri şi baloane cu heliu.

La rândul lor, copiii vor susţine diverse momente artistice în cadrul unui spectacol de poezie şi cântece de iarnă sub îndrumarea măicuţelor care îi ingrijesc zi de zi. Participanţii se vor putea bucura de atmosfera colindelor şi de expoziţia cu lucrări ale copiilor.

Evenimentul face parte din cadrul campaniei “Celebrăm viaţa. În fiecare zi.”, campanie de conştientizare şi sprijinire a copiiilor cu dizabilităţi psihice /fizice, victime ale violenţei în familie, orfani sau abandonaţi.

Partneri/sponsori: Agricola, Cora, Smart Business, Tent for Event, Marelbo, Academia de Lifestyle by Diana Avasalcei, Cris Cakes, Barleta, Grădiniţa Pinochio, Sammy, Mikado.

De sărbători, unii chiar fac fapte bune și nu folosesc sloganuri în chip superficial. Să-ți îndrepți gândurile și la suflete pe care soarta nu i-a favorizat, e o noblețe și un gest mai mult decât uman.

Toată admirația pentru Tania Diaconu și pentru surâsul dăruit celor ce au nevoie de el. Ea e în stare să facă… ”Totul pentru un surâs”. Îi cunosc optimismul și dăruirea. Copiii care îl vor primi, vor simți sinceritatea și devotamentul căci toți cei implicați, o fac cu sufletul, cu inima, cu fapta!

Irina Băcăoanu

Comentează
Share
Publicat de
Irina Băcăoanu

Recent Posts

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Despre masacrul de la „Fântâna Albă” din 1 aprilie 1941

1 aprilie nu este “ziua păcălelilor”! Sau cel puţin nu ar trebui să fie pentru…

luni, 01-04-24

Acest website folosește cookies.