Categorii: Actualitate

Furtunile de noaptea trecută au produs numeroase avarii în sistemul de distribuţie al energiei electrice din Moldova

În cursul nopţii şi a dimineţii de astăzi echipele Delgaz Grid au reuşit restabilirea alimentării cu energie în unele din zonele afectate. La acest moment mai sunt avarii pe 15 linii aeriene de medie tensiune.

Furtunile de noaptea trecută, însoţite de descărcări electrice şi ploi puternice au produs numeroase avarii în sistemul de distribuţie, fiind afectate în special elemente de izolaţie şi conductoare electrice, precum şi elemente de suport şi susţinere ale acestora, cel mai frecvent în urma căderii de vegetaţie peste reţelele electrice.

La acest moment mai sunt nealimentate 40 localităţi din judeţele Bacău (15), Neamţ (3), Suceava (3) şi Vaslui (19).

Echipele companiei Delgaz Grid şi ale contractorilor lucrează în continuare pentru remedierea avariilor din sistemul de distribuţie, precum şi a deranjamentelor individuale şi colective.

Întrucât unele conductoare sunt rupte şi există riscul să ajungă pe suprafaţa solului, Delgaz Grid atrage atenţia asupra pericolului de electrocutare şi arsuri pe care le reprezintă conductoarele pentru persoanele aflate în vecinătatea acestora.

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse

Recent Posts

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Acest website folosește cookies.