La data de 16.03.2012 o patrulă mixtă de siguranță publică l-a depistat pe T. Adrian, de 20 ani, din Moineşti, în timp ce se afla în incinta unui centru de colectare a fierului vechi din Moineşti, intenționând să predea 120 kg capete de ţeavă și 30 kg de tijă metalică, despre care s-a stabilit că au fost sustrase din zona petrolieră Moineşti.
Prejudiciul, în valoare de aproximativ 130 lei a fost recuperat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Tot polițiștii moineșteni l-au depistat în flagrant și pe C. Narcis, de 20 ani, în timp ce transporta cu o căruţă, pe strada Atelierelor din Moineşti, ţevi pentru care nu deținea documente de proveniență.
Din verificările efectuate a rezultat că ţevile au fost sustrase din schela de petrol Moineşti, cu scopul de a fi valorificate la un centru de colectare fier vechi.
Prejudiciul, în valoare de aproximativ 500 lei a fost recuperat.
Tânărul de 20 de ani este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…
Acest website folosește cookies.
Comentează