Categorii: Actualitate

Flagrant şi descinderi la locuinţele unor suspecţi de contrabandă cu ţigări

Peste 36 000 de ţigarete, bani, arme, telfoane mobile şi obiecte pirotehnice au fost ridicate de poliţiştii băcăuani în vederea cercetării, în urma realizării unui flagrant şi a 8 perchezitii domiciliare efectuate în cadrul unei acţiuni pentru combaterea evaziunii fiscale şi contrabandei cu ţigări.

La data de 25.09.2010, poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău în colaborare cu ofiţeri ai Serviciului Judeţean pentru Informaţii şi Protecţie Internă Bacău sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria BACĂU, au organizat o acţiune, în urma căreia a fost prins în flagrant F. Ionuţ, de 30 de ani, care transporta cu un autoturism 17.160 ţigarete, de provenienţă Republica Moldova, disimulate într-un colet trimis de H. Florin, de 40 de ani din Botoşani, printr-o firmă de curierat rapid.

Concomitent cu acţiunea de prindere în flagrant, au fost efectuate opt percheziţii domiciliare la locuinţele unor suspecţi (şapte în municipiul Bacău şi una în municipiul Botoşani).

Au fost astfel identificate şi ridicate în vederea confiscării 18.980 ţigarete de provenienţă R.Moldova, 3.840 euro şi 11.285 lei, 15 telefoane mobile diferite mărci şi şase cartele SIM, două arme cu aer comprimat, 2.280 de petarde şi 381 materiale cu încărcătură pirotehnică.

Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 16.000 de lei.

In urma probatoriului administrat de poliţişti, doi dintre suspecţi, respectiv, F. Ionuţ şi H. Florin au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile şi evaziune fiscală, urmînd a fi prezentaţi Judecătoriei Bacau cu propunerea de arestare preventivă, iar F. Sorin, de 47 de ani este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile şi evaziune fiscală, urmând ca în sarcina acestuia să fie reţinute şi săvârşirea infracţiunii de deţinere ilegală de produse pirotehnice clasa I.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a tuturor suspecţilor.

Update in luni, 27-09-10 10:07

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Comentează
Share
Publicat de
Bacau Online
Taguri: politia

Recent Posts

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Acest website folosește cookies.