Fara profesor, despre 23 august

Ceea ce se poate spune simplu, fara complicatii, despre 23 august, este ca e o data din calendar. Dincolo de ea, depinde de unde privesti.

In istorie, in 23 august s-au intamplat multe. Si nu pentru ca data ar fi strabatuta de un fior astral deosebit, ci numai pentru simpul motiv ca anul are 365 de zile, iar istoria e foarte lunga.

Cine-i, ce-i insa, 23 august pentru romani? E fostul stadion, actualmente Lia Manoliu. Sunt foste fabrici si uzine, camine de nefamilisti, localitati, scoli si gradinite. De ce l-a pictat Nicolae Ceausescu peste tot? Pentru ca trebuia sa spuna intregii galaxii ca poporul roman este recunoscator talpii sovietice, care l-a egalizat pe om pana l-a facut dobitoc, dar nu in numele moralei crestine, ci al reimpartirii avutiei capitaliste.

Manualele de istorie de dinainte de 1989 erau clare: 23 August 1944 e data insurectiei (forma de lupta deschisa, organizata si armata dusa impotriva unui regim, a unei autoritati sau pentru indepartarea unei armate ocupante – DEX).

Copiii invatau despre revolutia nationala de eliberare antifascista si antiimperialista si aflau doua chestiuni: Transilvania trebuia eliberata, si a fost eliberata cu ajutorul rusilor. In consecinta, traiasca marele popor de la rasarit!
Ce invata copiii astazi? Mai nimic. Profesorii si manualele le spun doar ca este un subiect controversat: pe de-o parte s-au intors armele impotriva Germaniei hitleriste, pe de alta au venit sovieticii. Mai afla ca subiectul Ion Antonescu e la fel de controversat.

Dascalii mai dedicati le explica faptul ca unii il considera pe general erou, apreciind ca a decis intrarea Romaniei in al doilea razboi mondial – numit Razboiul sfant pentru reintregirea teritoriala – alaturi de Germania deoarece a primit garantii privind reintoarcerea teritoriilor anexate in 1940.

Altii nu-i pot ierta faptul ca a format un guvern impreuna cu legionarii, Consiliul de Ministri prezidat de el avand un vice in persoana lui Horia Sima. Si adauga arestari, deportari, lagare de munca, politica antisemita (ca sa folosim o exprimare eufemistica).

Li se aduce drept argument acel fantastic soldati, va ordon, treceti Prutul!, insa va mai trece mult pana natia va ajunge la un consens. Pana una-alta, cultul lui Antonescu e interzis. Dar ca sa afle de ce, copiii trebuie sa se apuce sa citeasca tot despre aceasta tema si sa ajunga, adulti fiind, la propria concluzie.

Ce a urmat dupa acel 23 s-a ingrasat in fiecare an. In 1989, copiii strigau prin fata blocului Ceausescu-PCR, doua zile libere!
Copiii mici, deoarece cei mari mergeau la defilare. Printre blocuri albe, trase la indigo, pe strada principala, categoriile socio-profesionale se urcau in care alegorice si, incolonate, ii multumeau lui Nicolae Ceausescu pentru viata plina de bunastare, pentru ca duce Romania spre comunism.

Nirvana epocii aduna laolalta muncitorii din sectoarele calde, armata, pionierii, garzile patriotice, dascalii, medicii, artistii, indiferent de nationalitate.

Pe stadioane, soimii patriei, pionierii si utecistii desenau stema Partidului Comunist Roman si slobozeau porumbei. O problema era cand acestia decolau, deoarece coincidea cu momentul cand se gainatau. Dar zorii comunismului miroseau puternic a garoafe, si nu mai conta nimic.

Momentul defilarii era o mare bucurie, care incepea cu cateva zile inainte de 23, deoarece se baga carne. Lumea se calca in picioare la coada, politistii si securistii detasati sa stapaneasca dorinta populara de chiftele nu faceau fata.
Trebuia sa vii cu toata familia ca sa demonstrezi ca poti manca tot ce scrie pe bon.

Intr-un falnic 23, Lucian Stefan Chis n-a putut veni, ca era bolnav, dar au venit ceilalti membri ai familiei. N-au mai prins carne, le-a ajuns numai ficat. Cu ficatul in mana, familia a ajuns acasa, si i l-a aratat si baiatului. De miros, i s-a facut si mai rau si l-au dus la spital. Asa a aflat Lucian Stefan Chis, de 23 August, ca are hepatita.

La tara, pe gardurile mai rasarite, oamenii varuiau lozinci: Stalin si poporul rus/ libertate ne-au adus. In fiecare 23 dimineata, oamenii luau pensula in mana si faceau upgrade la lozinca, sa fie proaspata si sa nu uite de unde le vine lumina.

Intr-un sat din Maramures exista, ca-n multele altele, o mama eroina. Restul anului, mama era eroina pur si simplu, iar tatal bea ca un erou, iar copiii cresteau ca niste purcei, cu paine, ca erau saraci lipiti, iar capul familiei stingea tot. Dar de 23 August, era una dintre mandriile locului.

Obositi, dar cu pasii fericiti, oamenii veneau acasa si deschideau televizorul. Undele le aruncau in odaie spectacole. Alte stadioane, alte scene, aceleasi fete. Mesaje din fabrici si uzine, sinteze din vizite de lucru si, daca Elena Ceausescu avea o zi buna, un film cu coreeni.

Ce s-ar putea spune despre 23 august? Nimic. Suntem singuri, cu propriile ganduri. Si cu cat sunt mai putine, cu atat sunt mai fixe.

Sursa: ziare.com