Categorii: Actualitate

EXPOZIŢIA “ABSOLVENT 2012”

EXPOZIŢIA “ABSOLVENT 2012”
luni 21.05.2012, ora 11,00 la Colegiul Naţional de Artă “George Apostu” Bacău

“Absolvent 2012” este o expoziţie care reuneşte lucrările de atestat ale secţiei arte plastice cu specialităţile grafică şi sculptură de la Colegiul Naţional de Artă “George Apostu” Bacău.
Devenită o tradiţie, manifestarea demonstrează nivelul înalt al cunoştinţelor şi abilităţilor în fiecare din cele doua domenii de specialitate al elevilor participanţi.
Expoziţia de grafică acoperă un arial vast al artei grafice: afiş publicitar, ilustraţii de carte şi grafică de şevalet. Tehnicile abordate demonstrează la randul lor buna pregătire prin diversitatea lor: desen, tehnică mixtă, gravură. Maturitatea compoziţiilor şi plasticitatea lucrărilor, precum şi ştiinţa folosirii elementelor de limbaj specifice, arată că absolvenţii acestei secţii şi-au însuşit cu succes cunoştintele necesare pentru a parcurge un drum în artă.
Expoziţia de sculptură şi-a propus ca temă interpretarea corpului uman în compoziţii rondbos. Tehnica abordată a fost aceea a cioplirii în lemn. Absolvenţii au parcurs un drum laborios plecând de la schiţa desenată, schiţa în lut, macheta în ghips şi apoi transpunerea ei în lemn. Sculpturile reflecta nivelul ridicat de creativitate artistică, stăpânirea ştiintei compunerii volumului pentru a obţine o forma expresivă care exprimă o stare, o idee.
Calitatea artistică deosebită a lucrărilor îi îndreptăţeşte pe cei mai mulţi dintre absolvenţi să urmeze cu succes studiile universitătţlor de artă din ţară sau din străinătate pentru a-şi desăvârşi formarea artistică.

Abolvenţii de la secţia arte plastice promoţia 2012 sunt:
Specialitatea grafica: Ciobanu Codrin, Ciobu Teodora, Peşte Larisa, Grecu Alexandra, Iacob Matei, Iacob Alexandra, Grigoraş Theodor, Matei Raluca, Ciupercă Diana, Popa Marius, Cristea Bogban, Hriscu Ramona, Psait Anda, Bobeică Ovidiu, Nistor Simona coordonaţi de prof. Radu Luminiţa.
Specialitatea sculptura: Adam Iulian, Arcip Stefania, Boacă Adrian, Budău Bianca, Chiriac Ştefania, Cobuz Mădălin, Cobuz Adelina, Dochiţoiu Mădălina, Fii Corina, Florică Delia, Grosu Mario, Grosu Iosif, Istudor Cosmin, Pătrăşcanu Alina, Pitica Mihaela, Ştirbu Sergiu, Ungureanu Alin, coordonaţi de prof. Lăzureanu Ionela.

Update in sâmbătă, 02-03-13 3:47

Ioan Lazureanu

Comentează
Share
Publicat de
Ioan Lazureanu

Recent Posts

Explorează natura din jurul Bacăului: Trasee montane și echipamente de hiking esențiale

Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…

vineri, 22-11-24

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Acest website folosește cookies.