Vasile V. (38 de ani), din Slănic Moldova, pe fondul neadaptării vitezei motocicletei la condiţiile de drum, în afara localităţii Scorţeni a pierdut controlul direcţiei, a intrat în coliziune cu un podeţ, după care a ieşit în decor.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a motociclistului, care a fost trasportat la Spitalului Moineşti unde i-a fost acordate îngrijiri medicale, rămânând internat pentru investigaţii medicale.
„Conducătorul motocicletei a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge in vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul savârşirii infracţiunii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.
Update in miercuri, 26-03-14 14:01
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează