În ziua de 30.11.2005 lucrătorii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice din cadrul inspectoratului au depistat pe Aurelian G. de 28 de ani, administratorul unei societăţi comerciale situată pe raza comunei Mărgineni, în timp ce comercializa fără drept obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice ( pocnitori ) în magazinul pe care îl deţine pe raza comunei menţionate anterior.
Cercetările ulterioare au stabilit că făptuitorul a achiziţionat în ziua de 23.11.2005, de la o persoană necunoscută, cantitatea de 14.400 bucăţi de pocnitori pe care le-a oferit spre vânzare în magazin, în momentul depistării fiind găsită doar cantitatea de 10.733 bucăţi, restul fiind vândute. Bunurile respective au fost ridicate în vederea confiscării, autorului întocmindu-i-se dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului materiilor explozive.
Tot pe data de 30.11.2005 lucrători din cadrul Secţiei I Poliţie Bacău au acţionat în zona de competenţă pentru depistarea şi sancţionarea persoanelor care comercializează pocnitori şi/sau petarde. Au fost legitimate un număr de 5 persoane, 2 dintre acestea fiind avertizate cu privire la respectarea normelor de conduită şi comportament, iar Florin L. de 22 de ani, din judeţul Bacău, a fost sancţionat cu avertisment deoarece a fost depistat având asupra sa 10 cutii în care se aflau 600 de bucăţi de petarde.
Reamintim pe această cale tuturor cetăţenilor că este strict interzisă deţinerea, comercializarea sau folosirea de petarde ori pocnitori, pe termen nelimitat. Excepţie o fac artificiile, care pot fi comercializate doar în perioada 27-31.12.2005 şi folosite în intervalul 31.12.2005-01.01.2006.
Sursa: I.P.J. Bacau
Update in marți, 03-01-23 11:39
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…
Acest website folosește cookies.
Comentează