Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, va organiza sâmbătă, 16 februarie 2013, începând cu ora 10.00, la Centrul „American Corner Bacău”, sesiunea de evaluare finală a cursanţilor, care au parcurs programul de formare continuă „Holocaust, combaterea rasismului şi discriminării”, destinat profesorilor de ştiinţe socio-umane, diriginţilor din învăţământul preuniversitar și acreditat de Ministerul Educației.
Programul de formare este parte integrantă a proiectului național ”Educație pentru viitor prin înțelegerea trecutului: pregătirea formatorilor de profesori în domeniul istoriei Holocaustului”, inițiat și organizat de Ambasada S.U.A. la București, Muzeul Holocaustului de la Washington, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” și de Ministerul Educației.
Reamintim faptul că odată cu trecerea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, din subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor, în coordonarea primului ministru, prin Cancelaria primului ministru, directorului Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, prof. Gabriel Stan, i-a fost reconfirmată calitatea de membru al Comitetului pentru programe educaţionale şi parteneriate cu instituţii academice, care funcţionează pe lângă acesta.
Comitetul este alcătuit dintr-un număr de până la 31 de personalităţi reprezentative şi recunoscute în domeniul studierii Holocaustului, personalităţi ale vieţii publice interne şi internaţionale, cu competenţe şi merite în domeniul studierii Holocaustului, acestea fiind numite prin decizie a primului ministru, la propunerea directorului general al Institutului, prof. univ. dr. Alexandru Florian.
Acest comitet reprezintă organul consultativ de specialitate pentru elaborarea şi implementarea programelor educative, adoptă planul naţional de programe educaţionale, face recomandări, avizează şi face propuneri asupra acestora.
“În ultima perioadă Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău a organizat o serie de evenimente notabile, în parteneriat cu Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România – „Elie Wiesel”. Așadar și în acest an şcolar vom organiza împreună, la Bacău, o serie de evenimente, precum programul de formare continuă, acreditat de Ministerul Educaţiei, “Holocaust, combaterea rasismului şi discriminării”, destinat profesorilor de ştiinţe socio-umane şi diriginţilor din învăţământul preuniversitar, purtător a 25 de credite profesionale transferabile.”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează