Categorii: Actualitate

E.ON a gasit o defectiune la conducta stradală

Conform primelor investigaţii, cauza exploziei de ieri dimineaţă, 21 decembrie, de pe strada Martir Horia, nr. 22, din municipiul Bacău o constituie o acumulare de gaze naturale. Până la acest moment nu există nici o certitudine privind sursa acestei acumulări, comisia de anchetă urmând a stabili cu exactitate circumstanţele şi sursa acumulării de gaze.

Deşi este un stadiu incipient al anchetei şi nu se poate vorbi de o cauză certă a acumulării de gaze naturale, totuşi, în cursul nopţii de 21/22 decembrie a.c. E.ON Gaz Distribuţie a identificat, împreună cu autorităţile abilitate, o defecţiune pe conducta stradală de distribuţie a gazelor naturale, la aproximativ 24 de metri de imobilul ce a fost afectat de explozie.

În acest moment nu se poate preciza dacă această defecţiune reprezintă sursa acumulării de gaze ce a favorizat explozia.

Tot în cursul nopţii, E.ON Gaz Distribuţie a finalizat lucrările pentru realimentarea consumatorilor din zonă, care au fost afectaţi de întreruperea furnizării gazelor naturale. În cursul acestei zile se va relua alimentarea cu gaze naturale a blocurilor din zona imobilului afectat de explozie.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Comentează
Share
Publicat de
Bacau Online
Taguri: eongaz

Recent Posts

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Acest website folosește cookies.