Categorii: Actualitate

După 3 ani de procese, primaria a recuperat terenurile sportive

Primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, a recuperat de la fostul primar, după 3 ani de procese, o grădiniţă şi terenurile unei baze sportive, care împreună valoarează cca. 8 milioane de Euro.

În urma acţiunii formulate de către SC Letea SA, care a avut ca obiect recunoaşterea dreptului de proprietate asupra imobilului Grădiniţa Letea, unde sunt înscrişii copiii a 90 de familii din zonă, instanţa de judecată, prin sentinţa nr. 183/2005 a Tribunalului Bacău, a respins cererea ca nefondată, soluţie menţinută şi de Curtea de Apel Bacău.

Tribunalul Bacău şi Curtea de Apel Bacău, prin hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă, în motivarea soluţiei a reţinut faptul că acest imobil, Grădiniţa Letea, figura în patrimoniul public al Municipiului Bacău şi în anul 1999, şi în 2002 şi în 2005. Din sentinţa judecătorească rezultă că la data 29.11.2002 acest imobil era consemnat în Hotărârea Consiliului Local nr. 292 ca aparţinând domeniului public al Municipiului Bacău.

La data de 30.06.2003, prin HCL nr. 210/2003, SC LETEA SA, al cărei proprietar este fostul primar al Bacăului, care în fapt nu avea în proprietate Grădiniţa Letea, a dat Consiliului Local al Municipiului Bacău aceeastă grădiniţă, primind în schimb terenurile de tenis de lângă stadion în suprafaţă de 5606 mp, care făceau parte din baza sportivă a oraşului.

Astfel, în realitate, Consiliul Local a primit la schimb ceea ce avea demult în proprietatea sa, adică Grădiniţa Letea, iar SC Letea SA a primit gratis 5606 mp, teren aflat în centrul oraşului.

Acest fapt este demonstrat de hotărârea nr.183/2005, ramasă definitivă şi irevocabilă prin hotarârea Curţii de Apel din 12.10 .2007 şi de HCL nr. 210/2003.

«În continuare, voi face toate demersurile şi mă voi lupta pentru recuperarea a cca. 7 ha de teren din municipiul Bacău, care aparţin SC Letea SA Bacau şi SC Transport Public SA Bacău, proprietari fiind Dumitru Sechelariu şi familia sa. Aceste terenuri valoarează la această dată cca 100 mil Euro, terenuri care, din punctul meu de vedere, au fost dobândite ilegal.» a declarat Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău.

Update in vineri, 06-03-09 5:19

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Comentează

Vezi comentarii

  • Cine a vazut gradinita GRADINITA LETA BACAU si toate celelalte cladiri construite pentu fabrica LETEA BACAU ? Eu nu cred ca acestea trebuesc privatizate , le consider ca trbuie sa ramana in patrimoniul ROMANIEI, si poate chiar in patrimoniul Euopei;sunt incarcate de evenimente istorice . Nu trebuie sa stii multa istorie ca sa poti citi suferinta, bucuriile,victoriile si esecurile petrecute aici.Eu nu am nimic cu familia Sechelariu ,dar chiar daca el intentioneaza sa le pastreze asa cum sunt ,vor veni altii din urma si le vor darama fara sa-si mai aduca aminte de istoria ROMANIEI.

  • Da! Dar pe cei care au facilitat aceste "schimburi" primind spagile de rigoare cine si cand ii ia la intrebari? Functionarii primariei nu stiau la acea data statutul gradinitei?

Share
Publicat de
Bacau Online

Recent Posts

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Top 5 gadgeturi inteligente care îți fac viața mai ușoară

Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…

vineri, 20-09-24

Mergi într-un city break la Brașov? Ai nevoie de perne de aer de la AirPower dacă ai Chevrolet Aveo!

Având în vedere că Brașovul e la o aruncătură de băț, mulți băcăuani aleg să…

miercuri, 28-08-24

Tragedia din 21 august 1988 din județul Bacău

Pe 21 august 1988, un camion plin cu 63 de persoane, printre care și copii,…

miercuri, 21-08-24

Acest website folosește cookies.