Comisia de control a averii i-a pus lui Dumitru Sechelariu sechestru pe unul din imobilele sale şi pe un teren. Magistraţii au stabilit că fostul primar al Bacăului nu poate justifica 30.000 de euro şi de aceea au luat această măsură.
După ce DNA l-a trimis în judecată pe Dumitru Sechelariu, Parchetul Curţii de Apel Bacau a cerut comisiei speciale de la Înalta Curte date despre averea inculpatului. Magistraţii au stabilit după cercetări că o parte din avere ar fi dobândită ilegal, pentru că Sechelariu nu poate justifica 30.000 euro.
Aşa că judecătorii au instituit sechestrul pe o vilă şi un teren de la cartodromul construit pentru fiul său, valoarea acestora fiind, după spusele avocatului lui Sechelariu, de peste jumătate de milion de euro.
Cu o avere estimată de revista Capital de zece milioane de dolari la nivelul anului 2004, Dumitru Sechelariu a fost considerat unul dintre cei mai bogaţi primari ai României. Arestat în cursul anului trecut timp de aproape o lună, Sechelariu este judecat în libertate pentru fapte de corupţie.
Update in luni, 05-06-06 13:14
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…
Având în vedere că Brașovul e la o aruncătură de băț, mulți băcăuani aleg să…
Acest website folosește cookies.
Comentează