La data de 03.03.2011, în jurul orei 23.00, poliţiştii din comuna Balcani au fost sesizaţi telefonic despre faptul că la barul din comună are loc o altercaţie.
Agentul de poliţie de la Postul de Poliţie Balcani însoţit de un poliţist local s-a deplasat în zona barului, unde a fost depistat bărbatul reclacitrant, care se afla şi sub influenţa alcoolului.
Agentul de poliţie l-a deposedat pe M. Viorel de un cuţit pe care acesta îl purta în teacă la brâu, moment în care acesta i-a aplicat poliţistului o lovitură cu un alt cuţit pe care îl avea asupra sa şi a fugit.
M. Viorel a fost urmărit, prins şi imobilizat de către agentul de poliţie şi poliţistul local, fiind încătuşat şi condus la sediul Postului de Poliţie Balcani.
Agentul de poliţie a fost transportat la Spitalul Moineşti pentru îngrijiri medicale şi se află în afara oricărui pericol.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, cercetările fiind coordonate de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti.
Update in vineri, 04-03-11 18:28
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează