Categorii: Social

Dosar penal după ce a ameninţat un barman cu briceagul

Polițiștii din stațiunea Tg. Ocna au fost sesizați prin 112, în dimineața zilei de 10 martie, în jurul orei 06.00, că un bărbat a amenințat cu un briceag personalul unui bar din localitate.

La fața locului polițiștii l-au identificat pe T.  Cezar, de 42 de ani, din localitate, aflat în stare vădită de ebrietate. Din verificări s-a stabilit că acesta, pe fondul consumului de alcool și al nemulțumirii legate de faptul că barmanul de serviciu nu i-a acordat  credite la un aparat de jocuri electronice, a scos un briceag cu care l-a amenințat pe angajatul barului.  Obiectul în cauză, cu lama de tăietoare de 8 cm a fost ridicat în vederea cercetărilor, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.

 

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și port, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a obiectelor fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire.

Update in miercuri, 26-03-14 14:00

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Comentează
Share
Publicat de
Bacau Online

Recent Posts

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Acest website folosește cookies.