Categorii: Divertisment

Distinto şi Ianna, în finala Eurovision Romania

Trupa Distinto şi cântăreaţa Ianna vor interpreta, alături de Anthony Icuagu, melodia „Open your eyes”, compusă de Cristian Faur şi calificată pentru Selecţia Naţională Eurovision 2011, organizată şi transmisă de TVR în noaptea de Revelion. Dragoş Chircu a fost nevoit să se retragă din concurs din cauza unor probleme medicale.

„Imediat după faza de preselecţie a melodiilor, Dragoş Chircu mi-a solicitat retragerea din competiţie, din motive de sănătate. Diagnosticul dat de medici – laringită cronică severă cu risc de noduli pe corzile vocale – îl pun în imposibilitatea de a mai cânta şi reînregistra forma finală a piesei , dar şi de a mai participa la finala concursului”, a declarat Cristian Faur pentru TVR. „Drept pentru care, am solicitat de urgenţă membrilor juriului să îmi aprobe schimbarea interpretului, în perioada prevăzută de regulament, respectiv 10-12 noiembrie. În urma aprobării lor unamine, am optat pentru trupa Distinto şi pentru Ianna şi l-am păstrat în concurs pe Anthony Icuagu”, a adăugat Faur.

„Întrucât piesa lui Cristian Faur a fost bine cotată de juriu, ne-a fost greu să acceptăm retragerea lui din concurs, fiind vorba de un caz de forţă majoră. De aceea, i-am solicitat schimbarea interpretului cu una dintre vocile de pe lista recomandată de specialişti şi anexată la regulamentul din acest an”, a declarat Marina Almăşan Socaciu, coordonatoarea proiectului Eurovision 2011.
Întrucât Cristian Faur a preferat o altă variantă,a trebuit să obţină acordul tuturor membrilor juriului pentru această nouă formulă.

Melodia „Open your eyes” a lui Cristian Faur a obţinut al treilea cel mai bun punctaj – 89 de puncte – la Preselecţia pentru Eurovision 2011, la egalitate cu melodiile „Bang Bang” (comp. Mihai Alexandru), „Dreaming of You” (comp. Radu Bolţea, Sebastian Barac, Marcel Botezan) şi „My Facebook Girl” (comp. Dan Helciug).

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse
Taguri: Eurovision

Recent Posts

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Acest website folosește cookies.