Categorii: Social

Deschiderea oficială a proiectului „Pentru un viitor mai bun”

Asociaţia Valoare Plus anunţă deschiderea oficială a proiectului „Pentru un viitor mai bun” pe data de 29 mai 2013, la ora 17:00, în sala de festivităţi a şcolii „Domniţa Maria” din Bacău.

Proiectul are ca scop principal susţinerea unui număr de maxim 20 de elevi ai şcolii „Domniţa Maria” din Bacău cu vârstele cuprinse între 10 şi 14 ani, ce provin din familii monoparentale sau familii unde ambii părinţi lipsesc. Activităţile se vor avea loc de două ori pe săptămână (marţi şi joi) după-amiaza timp de aproximativ trei ore jumătate în care copii vor beneficia de:

  • pregătire suplimentară la obiectele de bază cu profesorii şcolii;

  • programe de dezvoltare personală şi educaţie nonformală;

  • educarea spiritului cooperativ prin programe sportive;

  • motivarea lor de a găsit un model personal de viaţă pe baza unor valori morale înalte;

  • consiliere şi susţinere individuală prin personal calificat privind provocările pe care aceştia le întâmpină;

  • evaluare personală a performanţelor şi a progresului pe care aceştia le înregistrează.

Proiectul este finanţat de către Asociaţia Valoare Plus şi implementat în parteneriat cu Şcoala „Domniţa Maria” din Bacău pe perioada mai 2013 – mai 2014 cu posibilitatea de continuitate prelungită.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Comentează
Share
Publicat de
Bacau Online
Taguri: proiectscoala

Recent Posts

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Acest website folosește cookies.