În ziua de 28.07.2011, în jurul orei 02.00, S. Valentin, de 32 de ani, cetățean ucrainean, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule pe D.N.11, în localitatea Bogdănești, nu a adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta şi s-a răsturnat în şanţul din partea stângă a sensului său de mers.
Totodată acesta a acroșat un alt autoturism condus de M. Ionuț, de 23 de ani, din Râșnov, care circula regulamentar din sens opus și care în urma impactului nu a suferit vătămări corporale.
Cetățeanul ucrainean a fost transportat la Spitalul Oneşti pentru îngrijiri medicale, fiind necesară internarea.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ambilor conducători auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal.
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează