În urma investigațiilor efectuate polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Onești l-au depistat pe Sorin I., de 46 de ani, din Onești, care se sustrăgea cercetărilor, după ce în luna august a anului 2011 a sustras bunuri în valoare totală de 12000 de lei din locuința lui Viorel C. din Bacău.
În baza probatoriului administrat în cauză a fost începută urmărirea penală față de Sorin I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Față de cel în cauză a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecatoria Bacău, cu propunere de arestare preventivă.
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează