Categorii: Actualitate

Delincventa juvenila ia amploare

Gestionara unui magazin mixt din comuna Parincea a sesizat, la data de 20.03.2011 , în jurul orei 07.00, Postul de Poliţie Parincea despre faptul că in noaptea de 19/20.03.2011 persoane necunoscute au patruns prin efractie in incinta magazinului de unde au sustras bani, ţigări şi alimente.
În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului şi în urma cercetărilor efectuate au stabilit că la data de 20.03.2011, în jurul orei 03.30, doi minori de 15 şi 14 ani, au forţat uşa magazinului şi au pătruns în interior, de unde au sustras suma de 1250 lei, ţigări şi alte bunuri.
Minori au părăsit magazinul in grabă, deoarece se declansase sistemul de alarmă, au mers intr-o clădire dezafectată, unde au impărţit banii si bunurile sustrase. Minorii au fost depistaţi şi în prezenţa părinţilor au restituit o parte din banii şi din bunurile sustrase care au fost restituite societăţii prejudiciate.
In cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Stimaţi părinţi :
 Explicaţi copiilor că a fura este cel mai înjositor obicei, indiferent dacă este vorba de un creion sau o bicicletă;
 Dacă fiul sau fiica dvs. vine acasă cu obiecte de valoare, verificaţi provenienţa lor şi nu acceptaţi răspunsuri facile;
 Dacă fiul sau fiica dvs. sunt invitaţi la o onomastică, verificaţi unde merg, luaţi legătura cu părinţii gazdă şi controlaţi-i la telefon;
 Sfătuiţi-vă copilul să nu accepte invitaţia de a se urca în maşina unei persoane necunoscute;
 Mare grijă la anturajul copilului, verificaţi-i prietenii şi discutaţi cu părinţii acestora când aveţi dubii în privinţa lor;
 Educaţi copilul să nu primească daruri de la persoane necunoscute şi nici să dea relaţii despre programul de lucru al dvs.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Comentează
Share
Publicat de
Bacau Online

Recent Posts

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Acest website folosește cookies.