Asociația Trust Orfelinat Ungureni va susține în perioada august – noiembrie 2017, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Bacău prin Legea 350/2005, un nou proiect intitulat „Sunt aici pentru tine”. Partenerul instituțional al acestui proiect este Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.
In acest an ne propunem să contribuim la îmbunătățirea calității relaționării personalului medical pediatric din județul Bacău cu pacienții – copii și părinții lor prin:
– organizarea unui atelier de dezvoltare a abilităților de comunicare în practica medicală, adresat specialiștilor pediatri din județul Bacău;
– continuarea programului de informare şi educare pentru părinţii şi copiii care solicită servicii medicale, prin intermediul pliantelor şi broşurilor pe teme de sănătate, al poveştilor, jocurilor şi desenelor de colorat;
– completarea şi diversificarea bazei materiale pentru programele de joc din Secţiile de Chirurgie Ortopedie Pediatrică și Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Bacău.
Beneficiarii proiectului sunt cadre medicale din domeniul pediatric al judetului Bacau, copiii-pacienți și părinții/aparținătorii internați în secțiile de pediatrie.
Beneficiile acestor activități sunt:
– îmbunătățirea comunicării dintre personalul medical și pacienți/ aparținătorii acestora;
– reducerea stării de anxietate produsă de actul medical, pentru copiii spitalizaţi în Secţiile de Pediatrie si Chirurgie-Ortopedie Pediatrică, prin susținerea programului de joc;
– înformarea prin intermediul pliantelor şi broşurilor pe teme de sănătate, educaţie, psihologia copilului a părinţilor şi copiilor ce vin pentru consultaţii medicale şi chirurgicale.
Proiectul „Sunt aici pentru tine” continuă activităţile pe care Asociaţia Trust Orfelinat Ungureni le desfăşoară de 25 de ani în județul și municipiul Bacău, pe domeniul social, pentru copii și părinții lor, ce se constituie în grupuri vulnerabile, dezavantajate social, din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă, a sărăciei și a diferențelor culturale.
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…
Acest website folosește cookies.
Comentează