Vineri, 30 septembrie 2011, incepand cu ora 11, a avut loc conferinta de presa cu tema “Noul Cod Civil si impactul asupra mediului de afaceri”, in cadrul caruia au fost dezbatute cele mai importante schimbari ce vor fi introduce de noul cod de la 1 octombrie, data intrarii in vigoare. Tot in cadrul aceleiasi conferinte, reprezentatii Casei de avocatura Coltuc, organizatorii conferintei, au abordat si problema ridicata de legea taxei de poluare si a inmatricularii masinilor in Bulgaria.
Despre schimbarile cele mai importante pe care noul Cod Civil le aduce s-a discutat in prima parte a conferintei. Dintre schimbarile mentionate amintim modificarile aduse contractelor bancare, modalitatile de impartire a bunurilor in caz de divort, dar si modificari in contractele civile si comerciale.
Noul Cod Civil si contractele de credit. Teoria impreviziunii protejeaza imprumutatii.
“In afara de o multime de lucruri criticabile, noul cod civil mai contine si lucruri bune.”, afirma Carmen Cretu, consilier juridic colaborator al Casei de avocatura Coltuc. Un exemplu este introducerea teoriei impreviziunii, prin intermediul careia se permite debitorului sa ceara instantei suspendarea contractului timp de 2-3 ani, recalcularea ratelor, acordarea unui termen de gratie, astfel incat contractul sa poata fi executat.
“Desi contine reglementari favorabile consumatorilor si va conduce la o flexibilizare a creditelor, exista si probleme legate de faptul ca aceste modificari introduse de noul cod nu se vor aplica decat in cazul contractelor incheiate dupa data intrarii in vigoare.” , continua Carmen Cretu.
Ce alte drepturi suplimentare au clientii in relatia cu banca? Clientii vor trebui sa se prezinte la banca pentru a accepta in scris anumite clauze, printre care limitarea raspunderii, dreptul de a denunta unilateral contractul, de a suspenda executarea obligatiilor sau reinnoirea tacita a contractului.
“Clauza de limitare a raspunderii este acea clauza contractuala prin care partile stabilesc o limita maxima a despagubirilor la plata carora poate fi obligat clientul bancii pentru neexecutarea prestatiilor la care s-a indatorat.”, explica av. Coltuc.
In ceea ce priveste denuntarea unilaterala a contractului, noul Cod Civil stabileste ca, in lipsa unei clauze contrare, banca nu poate sa denunte contractul inainte de implinirea termenului decat pentru motive temeinice, daca acestea privesc persoana imprumutata.
“In caz de denuntare unilaterala, clientul nu mai are drept sa utilizeze creditul, iar banca trebuie sa acorde un termen de cel putin 15 zile pentru restituirea sumelor utilizate. Daca este vorba de un credit pe durata nedeterminata”, ne spune jurist Carmen Cretu, “fiecare dintre parti poate sa denunte contractul, cu respectarea unui termen de preaviz de 15 zile”.
Noua lege si problemele de cuplu
Codul civil aduce modificari si in ceea ce priveste modalitatea de separare a bunurilor in cazul unui divort. Sotii sau viitorii soti pot alege una din cele trei variante propuse de noul cod civil cu privire la bunurile lor: regimul comunitatii legale, regimul separatiei de bunuri sau regimul comunitatii conventionale. Insa orice conventie in acest sens trebuie trecuta in Registrului national notarial al regimurilor matrimoniale (Registru).
“Noutatea absoluta pe care Codul Civil o aduce acestei probleme consta in introducerea pensiei de intretinere in caz de divort, chiar daca nu exista copii minori. Conditia este insa ca sotul care pierde procesul sa aiba o avere considerabil mai mare decat a celui care l-a castigat”, subliniaza av. Coltuc Marius.
Societatile simple vor putea dobandi personalitate juridica
Un impact considerabil il vor avea insa modificarile pe care noul Cod Civil le introduce in dreptul comercial, cu aplicare in activitatea societatilor comerciale. “Una dintre schimbarile fundamentale pe care le aduce noul Cod Civil este unificarea regimului juridic pentru contractele civile si cele comerciale, cu toate consecintele ce decurg din aceasta noua abordare.”, arata av. Coltuc Marius. Astfel, potrivit noilor reglementari, societatile se vor imparti in societati simple sau civile si societati speciale. Societatile simple sunt cele constituite prin contractul de societate, exclusiv in conditiile Codului Civil. Societatile speciale sunt toate celelalte societati, constituite, tot in baza unui contract de societate, insa in vederea exercitarii unor activitati economice sau diverse profesii, reglementate prin legi speciale, cum ar fi Legea 31/1990 privind societatile comerciale.
O alta modificare importanta pe care o introduce noul Cod Civil priveste caracterul executoriu al contractului de locatiune. Mai exact, daca avem un contract de locatiune incheiat pe durata determinata, inregistrat la organul fiscal competent acesta reprezinta titlu executoriu pentru restituirea bunului inchiriat, fara sa mai fie necesara intentarea actiunii in evacuare pentru a-l da afara pe chirias. Pe de alta parte, si chiriasul este protejat printr-o serie de masuri impotriva eventualelor abuzuri ale locatorului (numite clauze nescrise).
Exista insa si probleme pe care le ridica punerea in plicare a noului Cod Civil. “Una dintre probleme practice ale aplicarii codului se refera la aplicarea legii in timp si vizeaza in mod special modificarile referitoare la reglementarea contractelor de credit. Nu este normal sa existe doua coduri civile aplicabile unui singur contract.”, sustine av. Coltuc Marius.
In a doua partea a conferintei s-a discutat pe scurt despre legea ce reglementeaza aplicarea taxei auto. Fiind direct interesati de problema prin numarul ridicat de procese cu aceasta speta pe care le au pe rol, reprezentantii cabinetului de avocatura Coltuc au sustinut ca o lege care sa reglementeze corect principiul european “poluatorul plateste” este necesara.
“Schimbarile pe care ministrul Laszlo Borbely incearca sa le aduca legii nu modifica sub nicio forma caracterul ilegal al acesteia. In plus, insusi ministrul a afirmat ca legea nu se va schimba pana in 2013. Prin urmare procesele pentru recuperarea si evitarea taxei auto vor fi in crestere.”, sustine av. Coltuc Marius.
In ceea ce priveste solutia inamtricularii masinilor in Bulgaria, se pare ca aceasta, desi preferata pana in acest moment, nu se mai doreste a fi una viabila. Pe langa proiectul Politiei Rutiere conform caruia masinile inamtriculate intr-o alta tara a Uniunii Europene nu vor mai putea circula pe teritoriul Romaniei mai mult de 90 de zile, si a declaratiilor venite din partea oficialitatilor bulgare, prin care noul proprietar al unui vehicul auto va fi obligat sa-l inmatriculeze la adresa sa de domiciliu in termen de 14 zile dupa achizitionare (dupa expirarea a doua saptamani de la achizitionare, vechiul numar de inmatriculare a vehiculului isi va pierde valabilitatea), exista nenumarate riscuri la care se expun romanii cu masini inmatriculate in Bulgaria.
Potrivit avocatului Marius Coltuc “atunci cand o masina cu numere de inmatriculare bulgaresti produce un accident in Romania, pagubitul poate sa-si ia adio de la plata daunelor. Chiar daca exista peste 6.000 de dosare civile prin care se judeca despagubiri pentru accidentele produse de astfel de autovehicule, proprietarii masinilor au politele de asigurare expirate, actele in neregula sau sunt foarte greu de gasit daca fug de la locul accidentului”.
Despre C.A.Coltuc
Fondata in anul 2005, dupa o indelungata experienta in domeniu, Casa de Avocatura Coltuc a reusit sa se integreze pe deplin in piata juridica din Romania, oferind clientilor sai servicii profesionale prompte si eficiente. Departamente: recuperari creante, litigii, consultanta, registrul comertului, marketing si relatii cu clientii.
Este initiatoarea petitiei “Stop taxei de poluare!” si a grupurilor cu aceeasi denumire, regasite pe Yahoo, Google si Facebook. Are peste 1000 de procese pe rol cu speta recuperarii/evitarii taxei de poluare.
Update in miercuri, 26-09-12 0:30
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…
Acest website folosește cookies.
Comentează