Decernarea PREMIILOR DE EXCELENŢĂ – 2011 ale Fundaţiei Culturale „Georgeta şi Mircea Cancicov“ pentru SPRIJINITORII CULTURII BĂCĂUANE.
Sâmbătă, 10 decembrie a.c., ora 11.00, la Restaurantul Hotelului „Bistriţa” din Bacău, va avea loc a III – a ediţie a Datinilor şi Obiceiurilor de Crăciun şi Sfântul Vasile cel Mare.
Evenimentul – organizat de Fundaţia Culturală „Georgeta şi Mircea Cancicov” -, va debuta cu un Te deum în memoria Eroilor Neamului, precum şi a scriitorilor şi artiştilor băcăuani adormiţi (Ioan-Petru Viziteu, Ion Ghelu-Destelnica, Vasile Sporici, Octavian Voicu, Aurora Barcaru, Eugen Budău, Marin Cosmescu-Delasabar, Anton Ciobanu, Viorica Cocioiu, Ioan Iftimie, Dinu Apetrei, Daniela Olariu, Alexandru Ungureanu, Gelu Măgureanu – foşti membri ai Cenaclului scriitorilor profesionişti „Avangarda XXII”).
Va urma prezentarea Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor”- Filiala Bacău şi a Asociaţiunii Transilvane pentru Cultura Poporului Român ASTRA – Despărţământul „Vasile Alecsandri” Bacău de către preşedinţii acestora, Paul-Valerian Timofte şi, respectiv, Mitică Pricopie, după care poeţii băcăuani vor citi din creaţia proprie câte un poem dedicat sărbătorilor Naşterii Domnului şi/sau Sfântului „Vasile cel Mare”.
A doua parte a evenimentului va fi prefaţată de un original program de colinde şi datini de Crăciun şi Anul Nou realizat de Ansamblul Folcloric „Privighetorile Zeletinului” din Podu Turcului – dirijor, Nicolae Popa, Formaţia de Cameră vocal-instrumentală „Areti” a Comunităţii Elene din Roman, cu soprana Cristina Obreja, Ansamblul Folcloric „Ciucurelul” al C.N. „Vasile Alexsandri” Bacău – instructor, Mitică Pricopie, precum şi de soliştii Iuliana Zeina – voce şi Dan Pompiliu – trompetă, de la Filarmonica „M. Jora”.
Momentul de vârf al manifestărilor îl va constitui festivitatea de decernare a Premiilor de Excelenţă – 2011 ale Fundaţiei Culturale „Georgeta şi Mircea Cancicov“ pentru SPRIJINITORII CULTURII BĂCĂUANE.
Încheierea evenimentului va fi marcată de „Ruleta” Avangardei: gânduri de Crăciun şi de Anul Nou.
Vor participa scriitori, artişti, intelectuali, oameni de afaceri, invitaţi din Bacău şi din ţară.
Moderatorul întâlnirii va fi poetul Victor Munteanu.
Update in joi, 08-12-11 15:15
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…
Acest website folosește cookies.
Comentează