Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean a analizat, în aceste zile, criteriile care vor fi luate în calcul la acordarea salariilor de merit cadrelor didactice îndreptăţile prin lege să primească aceşti bani. Este vorba despre aproximativ 9.000 de dascăli din tot judeţul, care au desfăşurat în ultimele luni o activitate didactică deosebită şi care au şansa să obţină lefuri mai mari de anul viitor.
Inspectorul şcolar general Radu Ababei spune că leafa acestor cadre didactice va fi mai mare cu 15 la sută, iar banii vor fi acordaţi chiar de la începutul lui 2006. „Este vorba despre acele gradaţii de merit pe care le pot primi toţi cei care au desfăşurat o activitate deosebită în cursul acestui an. Metodologia după care se acordă aceste gradaţii a fost, deja, stabilită”, explică Radu Ababei.
Conform spuselor sale, rezultatele obţinute de elevii pregătiţi de cadrele didactice ce solicită salariilor de merit va reprezenta un criteriu important în acordarea acestor stimulente financiare. Inspectorul Ababei a mai precizat că sunt unităţi de învăţământ, cum este cazul celor din Viforeni, Rădoaia, Văleni, Fulgeriş, Poiana Negri sau Şcoala nr. 7 din Târgu Ocna, unde nici un elev nu a promovat testele naţionale. „În aceste condiţii, nu avem cum să vorbim de recompense materiale acordate unor profesori care nu şi-au pregătit elevii aşa cum trebuie”, mai precizează Radu Ababei.
Conform repartizărilor făcute de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, anul viitor vor putea primi gradaţii de merit 8.835 de cadre didactice şi 716 angajaţi pe posturi didactice auxiliare.
Elena SOLOMON, Amos NEWS
Update in luni, 09-01-06 11:27
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează