Categorii: Actualitate

Cursele ilegale Bacău – Moineşti, în atenţia poliţiştilor

Poliţiştii de la Compartimentul Drumuri Naţionale şi Europene, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău, vor să stîrpească transportul ilegal de persoane ce se derulează pe ruta Bacău-Moineşti şi retur.

Zi de zi, mai multe microbuze şi autoturisme aşteaptă aliniate în parcarea de pe strada Mioriţei, de la baza podului Mărgineni, clienţi pe care să-i ducă în comunele aflate în drumul către Moineşti sau chiar în acest municipiu.

Toţi sînt transportatori piraţi, care nu au nici licenţă de transport şi nici autorizaţie, dar care percep un preţ mai mic decît cel perceput de firmele de transport care au cîştigat traseul respectiv.

De clienţi nu duc lipsă, dar nici de reclamaţii. Tocmai de aceea poliţiştii au început controalele pentru prinderea lor în flagrant.

Marţi, a fost depistat pe raza comunei Mărgineni, Mircea D., în vîrstă de 54 ani, care conducea Renault Traffic, BC 30 KAM, şi transporta ilegal opt persoane pe ruta Bacău-Moineşti.

Acesta nu poseda autorizaţie pentru practicarea acestei activităţi şi nici licenţă de execuţie pentru traseu. În cauză, i s-a întocmit dosar penal, ne-a spus şeful CDNE, scms. Teodor Iacovache.

Evenimentul de Iasi

Silvia Holotiuc

Comentează

Vezi comentarii

  • Pai, domnilor politisti, ati prins un fraier si-l dati iute la ziar ca sa aratati ca aveti activitate si sa justificati salariile nepermis de mari pentru nimicul pe care il faceti? Da' la TV l-ati dat? Iesiti, domnilor, pe teren sa vedeti ce "piraterie" se face chiar peste drum de autogara. Mergeti la Narcisa sa vedeti cum stau masini aliniate si asteapta clienti pentru Onesti. Mergeti la podul Bistrita sau pe Calea Romanului ori pe Calea Barladului. Se face "piraterie" de zici ca nu-i adevarat chiar sub nasul politistilor, cu acordul acestora si Dvs. cotcodaciti ca l-ati prins pe unu'? Unu' din cate sute sau mii care fac carausie neautorizata...

Share
Publicat de
Silvia Holotiuc

Recent Posts

Explorează natura din jurul Bacăului: Trasee montane și echipamente de hiking esențiale

Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…

vineri, 22-11-24

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Acest website folosește cookies.